Revista presei. Antonescu se teme de eşecul USL

Share

Cronica română: Antonescu se teme că “proiectul USL va eşua” „Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, în cadrul grupurilor parlamentare USL, că în situaţia în care nu se va ieşi din capcana “logicii de partid” privind activitatea Guvernului, proiectul USL va eşua, deoarece marea problemă este legată de nivelul de aşteptare generat la alegeri”

NaţionalFenechiu, liderul unui grup infracţional organizat! „În hora cercetărilor poate intra şi un alt fruntaş liberal, client statornic al DNA. Este vorba despre Relu Fenechiu, cel pe care, după cum rezultă din interceptările convorbirilor telefonice purtate între alţi lideri ai USL, până şi colegii săi îl acuză de organizarea unui «grup infractional organizat»”

EvZ: Legea Referendumului, repusă pe tapet „Parlamentarii USL au o misiune importantă în această toamnă, mai exact în primele săptămâni ale sesiunii. Premierul Victor Ponta le-a cerut aleşilor să adopte, din nou, Legea referendumului, pentru a fi trimisă a doua oară preşedintelui Traian Băsescu, acesta având astfel obligaţia de a o promulga”

Curentul: Binecuvântarea dată de Guvernul Ponta proiectului Roșia Montană scoate mii de români în stradă „Mii de oameni din toată țara au protestat duminică împotriva exploatării Roșiei Montane și a gazelor de șist, însă aceste manifestări sociale nu l-au înduplecat pe premierul Victor Ponta, care este hotărât să ignore cu bună știință riscurile enorme la care expune România prin această exploatare mult controversată”

Adevărul:  „Accesul maşinilor în cele două refugii construite pe tronsonul A1, între Deva şi Orăştie, este interzis de trei luni. Singura dată când parcările au fost deschise a fost 30 mai, cu ocazia inaugurării autostrăzii”

Curierul naţional: Leul este cea mai performantă monedă din UE „La sfârşitul primelor 8 luni ale anului, leul se poziţionează pe pieţele financiare drept cea mai performantă monedă din UE faţă de euro. Moneda naţională a înregistrat vineri, 30 august (la închiderea ultimei şedinţe de tranzacţionare din luna trecută), o uşoară apreciere în faţa euro, de aproape 0,3%, comparativ cu cotaţia de la începutul lui ianuarie, fiind singura monedă din UE care a marcat o creştere faţă de moneda unică europeană, până în prezent pe anul în curs

BursaSurse: Gruia Stoica are banii pentru CFR Marfă de la IFC „Surse apropiate situaţiei ne-au declarat că Gruia Stoica ar fi obţinut o mare parte din suma pe care trebuie să o dea statului român de la IFC, divizia de investiţii private a Băncii Mondiale”

Share