home POLITICA Georgia, România Caucazului?

Georgia, România Caucazului?

Share

Bidzina Ivanishvili of the opposition Georgian Dream party in a press conferenceGeorgia (alături de Armenia) este una dintre cele mai vechi ţări creştine. Creştinismul a fost declarat religie de stat în anul 337, de către regale Mirian al III-lea. În Armenia vecină, acelaşi lucru s-a petrecut în anul 301, datorită regelui Tiridates al III-lea.

Armenia şi Georgia au alfabete proprii, printre cele mai vechi din lume de acest gen. Numele ţării se datorează venerării deosebite a Sfântului Gheorghe (Tetri Giorgi în limba georgiană). Vechimea creştinismului este dovedită de numărul mare de biserici şi de mănăstiri, vechi de peste 1.000 de ani, înscrise în patrimoniul UNESCO.

În cărțile tipărite în română, mai este folosită și denumirea de Gruzia. În realitate, acest nume e folosit de ruşi, care numesc ţara Gruzia şi pe georgieni gruzini.

Legăturile României cu Georgia sunt destul de vechi. Se pare că Sfântul Andrei, patronul României, a trecut prin Georgia până să vină în Dobrogea, iar unul dintre marii noştri cărturari, Antim Ivireanul, era georgian. Iveria este numele antic al Georgiei.

Această mică republică deţine cheia întregului Caucaz de Sud. A devenit parte a Imperiului ţarist la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Istoricii sovietici şi ruşi susţin că georgienii au cerut ajutor.

Istoricii georgieni arată că Rusia a încurajat unele dezordini interne, pentru a-l forţa pe regele georgian să solicite ajutor. Cu toate acestea, georgienii nu şi-au dorit niciodată să fie anexaţi.

Reprezentantul ultimei dinastii domnitoare (care s-a menținut la conducere timp de 1.000 de ani), Piotr Bagration, a fost mareşal în armata imperială rusă, pe timpul războaielor napoleoniene.

Diaspora georgiană este destul de influentă, mai ales în Franţa şi Statele Unite (la fel ca şi cea armeană).

Familia fostului şef al Joint Chiefs of Staff (Comitetul Întrunit al Şefilor de State-Majore) între 1993 – 1997, John Salikaşvili, este originară din Georgia. Interesant este faptul că Salikaşvili s-a născut la Varşovia în anul 1936, unde tatăl său (descendent dintr-o familie princiară georgiană) era refugiat. Mii de georgieni au emigrat în Polonia după 1920 – 1921, când țara a fost reocupată de sovietici.

Mulţi georgieni au emigrat după 1917. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, 2.000 de georgieni au luptat de partea germanilor, fiind înrolaţi în Waffen-SS. Este şi cazul tatălui generalului Salikashvili, care a fost luat prizonier de către aliaţi în Normandia în 1944, petrecând o perioadă ca prizonier de război.

Georgia a fost o regiune destul de agitată în timpul ocupaţiei sovietice. În anul 1924 a avut loc o insurecţie antisovietică foarte puternică, reprimată cu o deosebită brutalitate de către Lavrenti Pavlovici Beria (născut în zona Suhumi, actuala Abhazia), georgian şi el, la fel ca şi Iosif Visarionovici Stalin (Djugaşvili, originar din Gori). După acest episod, a început cariera fulminantă a viitorului şef al NKVD-ului şi al GULAG-ului.

Pe 14 aprilie 1978, la Tbilisi au avut loc demonstraţii foarte puternice în sprijinul păstrării identităţii limbii georgiene. Conducerea sovietică de la Moscova a fost destul de speriată. Drept rezultat, limba georgiană a fost recunoscută ca a doua limbă oficială pe teritoriul RSS Georgia. Ulterior, s-a întîmplat acelaşi lucru în Armenia şi Azerbaidjan.

O demonstraţie mult mai amplă a avut loc tot la Tbilisi, la data de 9 aprilie 1989, din păcate soldată cu 20 de morţi. Eduard Şevardnadze şi Gaidar Aliev au fost singurii neruşi ajunşi în primul eşalon al puterii sovietice (Biroul Politic al CC al PCUS) în anii 80. Ulterior, au devenit şefi ai propriilor state, răsturnându-i de la putere pe liderii democratici, pro-occidentali şi anti-ruşi (Zviad Gamsahurdia şi Abulfaz Elcibey).

Era post-război rece

După 1990, relaţiile dintre Rusia şi Georgia au fost cele mai tensionate dintre toate relaţiile bilaterale ale Rusiei cu fostele republici sovietice. Georgia este singura republică ex-sovietică ale cărei graniţe nu sunt recunoscute de Rusia şi singura care a avut un război cu aceasta.

Eduard Şevardnadze, în perioada finală a mandatului său devenise destul de pro-american, semnând şi pentru tranzitul pe teritoriul georgian a conductei de petrol Baku – Tbilisi – Ceyhan. Cu toate acestea, americanii l-au considerat mai sigur pe Saakaşvili, mai tânăr, educat în Vest şi fără legături cu nomenclatura sovietică.

Deteriorarea relațiilor ruso-georgiene este exemplificată și de războiul de cinci zile din august 2008, care a însemnat sfârşitul lumii unipolare, dominate de SUA şi începutul ascensiunii Rusiei.

Dorinţa Georgiei de aderarre la NATO nu poate fi acceptată de Rusia. Ar însemna ca NATO să ajungă la graniţa sudică a Rusiei, lângă Caucazul de Nord, cea mai vulnerabilă parte a Rusiei.

Aderarea celor trei state baltice nu a fost şi nu este considerată atât de periculoasă. Rusia are probleme cu Belarus şi Ucraina referitoare la integrarea lor în Uniunea Euroasiatică.

O Georgie democratică nu este în mod obligatoriu o ameninţare la adresa unei Rusii autoritare. Cu toate acestea, republica caucaziană mai are multe de făcut până să fie la nivelul democraţiilor occidentale. Puterea executivă este mult prea puternică faţă de celelalte două. După Revoluţia Trandafirilor, guvernul s-a axat mai mult pe modernizare şi mai puţin pe democratizare.

Elita politică georgiană crede că ţara trebuie izolată de Rusia, pentru a se înscrie pe un parcurs democratic şi european. Până în 1989, georgienii au beneficiat de cea mai mare prosperitate şi libertate, comparativ cu celelalte republici sovietice. După colapsul imperiului sovietic, situaţia s-a inversat, Georgia devenind una dintre cele mai sărace republici ex-sovietice.

Sub mandatul lui Mihail Saakaşvili, Georgia a dat exemplul unei rupturi complete a legăturilor culturale şi istorice cu Rusia. Se poate spune că esenţa acestei perioade a fost reeducarea forţată a poporului georgian.

Preşedintele nu are o părere prea bună despre compatrioţii săi, pe care vrea să-i înveţe cum să trăiască şi să muncească corespunzător, în acelaşi mod cum au procedat Petru I sau Mustafa Kemal Ataturk.

Saakaşvili şi echipa au folosit metode ruseşti, deşi scopurile erau liberale şi modernizatoare. Rusofobia sa este mai mult o metodă decât o sinceră convingere. De altfel, în campania electorală de anul trecut, UNM a folosit metode destul de puţin potrivite într-o democraţie clasică. Cu toate acestea, meritele sale sunt incontestabile.

Cele mai importante dintre acestea sunt construirea unui stat funcţional, a unor servicii publice eficiente şi transparente şi eradicarea corupţiei. Reversul medaliei este nerezolvarea problemei sărăciei şi a somajului, precum şi abuzul de putere şi nerespectarea proprietăţii private.

Reformele economice au redus climatul favorabil corupţiei. Numărul taxelor a scăzut de la 21 la 6, iar al permiselor de la 600 la 50. Numărul funcţionarilor publici a fost redus cu 50%, iar salariile celor rămaşi a crescut cu 15%.

Numărul angajaţilor Ministerului de Interne a scăzut de la 40.00 la 17.000. 15.000 de poliţişti (50% din efective) au fost concediaţi. Vechea Poliţie de Circulaţie, numărând 2.700 de membri, a fost desfiinţată într-o singură zi, fiind renumită pentru gradul mare de corupţie. În Georgia nu există un număr mare de firme de pază şi securitate, ca în Bulgaria, Rusia sau Ucraina.

Un alt aspect este că mulţi dintre apropiaţii lui Saakaşvili au studii în străinătate sau provin din cadrul societăţii civile. Lupta anticorupție a jucat un rol foarte important în perioada 2004 – 1012. Sunt trei motive pentru care Mihail Saakaşvili a acordat o atenţie deosebită luptei împotriva corupţiei.

În primul rând, corupţia subminează existenţa unui stat funcţional. În al doilea rând, Georgia, neavând resurse naturale semnificative sau mari întreprinderi industriale, are o nevoie foarte mare de investiţii externe, care nu vin dacă există corupţie.

În al treilea rând, presiunile externe din partea UE şi a SUA au condus la această cale de acţiune. Cu toate realizările, Georgia este o ţară săracă, unde 150.000 de oameni trăiesc sub limita sărăciei şi sunt sute de mii de refugiaţi din Osetia de Sud şi Abhazia. Cetăţenii erau nemulţumiţi, mai ales din cauza încălcării drepturilor omului, a dreptului la proprietatea privată şi a controlului statului asupra vieţii economice.

Prezentul cel neclar şi contradictoriu

Alegerile de anul trecut au fost între ordine şi libertate. Populaţia tânără a optat pentru libertate, adică au votat pentru GD (Georgian Dream – Visul Georgian, o coaliție de 5 partide sub conducerea primului ministru Bidzina Ivanișvili). Întrucât s-au maturizat în ultimii 10 ani, nu îşi amintesc fenomenele existente în trecut (corupţia, criminalitatea, penele de electricitate, etc).

La alegerile din 2012, UNM a obţinut un scor bun în mediul rural. Situaţia este asemănătoare cu Moldova, unde sentimentele unioniste şi anti-ruse sunt mai pronunţate în mediul rural, unde proporţia populaţiei rusofone este foarte mică.

UNM, fiind sigur pe victorie în 2012, a iniţiat procesul de revizuire constituţională, iar din noiembrie 2013 Georgia se va transforma dintr-o republică prezidenţială într-una parlamentară. Saakaşvili preconiza ca el să devină prim-ministru. Aproape nimeni nu se aştepta ca UNM să piardă alegerile parlamentare.

După alegerile de anul trecut, noul guvern a început arestările oficialilor UNM, de regulă pentru corupţie, conform modelului sovietic. Concomitent prin dezertări politice, GD a preluat de la UNM controlul mai multor municipalităţi. De asemenea a recurs la măsura populistă a eliberării a circa jumătate din numărul total la deţinuţilor, ceea ce a dus la creşterea criminalităţii.

Bidzina Ivanişvili îşi dă seama că este mai uşor să dai pomană, decât să construieşti o economie funcţională şi că mulţi georgieni nu înţeleg funcţionarea mecanismelor economice şi că aşteaptă miracole de la guvernarea sa.

Popularitatea lui Bidzina Ivanişvili şi a GD este în continuă scădere, din cauza situaţiei economice. Chiar şi personalităţi de frunte ale actualei majorităţi guvernamentale recunosc că procesul de adoptare a deciziilor era mult mai bun sub vechea guvernare.

Un aspect nou este campania electorală pentru alegerile prezidențiale de pe 27 octombrie 2013. În prezent, există 40 de candidaţi la preşedinţie, numai trei sau patru fiind demni de luat în seamă.

Giorgi Margelaşvili, candidatul susținut de GD și Ivanișvili, nu are trecut politic şi a fost rector al Institutului de Politici Publice. În biografia sa nu este nimic care să supere Rusia, mai ales că fiica sa studiază la Moscova.

Nino Burjanadze, fostă președintă a Parlamentului, ca şi partidul ei sunt tot sateliţi ai lui Ivanişvili şi ai GD. Burjanadze a cerut de mai multe ori arestarea şi anchetarea lui Mihail Saakaşvili. În 2003, era aliata lui Saakaşvili, ambii find anterior membrii partidului lui Eduard Şevardnadze.

Sunt patru factori care asigură victoria lui Margelaşvili.

Primul este imaginea publică a lui Ivanişvili, care, deşi în declin de popularitate, deţine încă locul fruntaş în preferinţele electoratului.

Al doilea este declinul electoral rapid al lui Mihail Saakaşvili şi al UNM.

Al treilea este controlul guvernamental asupra resurselor administrative şi economice.

Al patrulea este continua hărţuire judiciară a oficialilor UNM.

Deoarece cel mai valoros candidat al UNM, fostul prim-ministru Vano Merabişvili, este în arest preventiv, şansele partidului de a câştiga scad dramatic. Candidatul actual al UNM, Davit Bakradze, nu pare a fi în stare să obţină un scor consistent.

Este posibilă repetarea răsturnării violente a lui Eduard Şevardnadze din anul 2003. Ivanişvili, în practică, vrea întoarcerea la situaţia anterioară Revoluţiei Trandafirilor. Mulţi din consilierii săi au lucrat cu Eduard Şevardnadze. Dacă nu va reuşi să aplice în practică promisiunile sale populiste, reacţia populară poate deveni violentă.

Bidzina Ivanişvili a anunţat că se va retrage din viaţa politică la sfârşitul acestui an, ceea ce pune sub semnul întrebării păstrarea integrităţii coaliţiei de guvernare. GD este de fapt o coaliţie de 5 partide. În acelaşi timp, îşi va vinde propria televiziune particulară.

Visul Georgian (GD – Georgian Dream) este de fapt o coaliţie de partide, nu un singur partid, ca UNM-ul lui Mihail Saakaşvili (Union of National Movement-Uniunea Mişcării Naţionale).

În Parlamentul unicameral de la Kutaisi (al doilea oraş ca populaţie şi capitala legislativă a Georgiei), GD are 85 de deputaţi, iar UNM 65. Până de curând, GD a racolat câţiva parlamentari de la UNM. În iunie s-a petrecut fenomenul invers, când un deputat a trecut de la GD la UNM.

Ivanişvili şi GD s-au remarcat anul trecut printr-o retorică anti-turcă. Recent, a devenit evidentă înclinaţia actualului guvern spre intoleranţă, situaţie dovedită de recenta demolare a unui minaret. Georgia s-a remarcat în trecut prin toleranţă şi armonie interetnică şi interreligioasă.

O dovadă în acest sens este existenţa unei dintre cele mai vechi comunităţi evreieşti din lume, prezentă pe teritoriul georgian de cel puţin 2000 de ani. Biserica ortodoxă se caracterizează în ultimul an prin acţiuni retrograde şi prin calitatea de agent de influenţă al Rusiei.

Poziţia geostrategică a Georgiei este mai importantă decât populaţia sau situaţia ei economică. Este greu de prevăzut ce se va întâmpla, dacă SUA vor dori să menţină Georgia în sfera lor de influenţă, în actualul context al răcirii relaţiilor cu Rusia.

Trebuie amintit faptul că Hillary Clinton, când a vizitat Georgia, în iunie 2012, a refuzat să se întâlnească cu actualul premier georgian, Bidzina Ivanişvili. În actualul context geopolitic, este foarte important în ce tabără se va situa Georgia.

Dacă se va menţine în sfera de influenţă a SUA şi NATO (la fel ca şi Azerbaidjanul), mai devreme sau mai târziu acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Armenia. Azerbaidjan are un parteneriat foarte strâns cu Turcia, ambele ţări fiind în sfera de influenţă a NATO şi a SUA.

Turcia doreşte să-şi extindă rolul hegemonic în regiunea Asiei Centrale, cu statele de limbă turcică. Inevitabil, aceasta va conduce la tensiuni cu Rusia. Tensiunile sunt accentuate şi de sprijinul acordat de Rusia Siriei şi Iranului, inamicii Turciei.

Nu trebuie uitat nici proiectul rutei de feribot Constanţa – Batumi. România este membru NATO şi UE. Dacă şi Ucraina, şi Georgia vor păşi mai concret pe aceeaşi cale, panorama geopolitică a zonei se va schimba radical. În dezavantajul Rusiei.

Ovidiu Maican
este lector la
Departamentul de Drept

al
Academiei de Studii Economice din Bucureşti

Citeşte şi
Traian Băsescu a fost prezent în această seară la "Ultimul cuvânt", emisiunea lui Cătălin Striblea.
Charlie Hebdo a anunţat că-şi amână sine die apariţia următoarelor două numere ale publicaţiei, pentru
Breşa politică prin care penalii din Parlamentul României se scurg, disciplinaţi, acum, la DNA rămâne
Investigaţia de presă a fost ieri într-un mare pericol şi acesta nu a trecut: e
PSD strânge în continuare semnături pentru candidatura lui Victor Ponta.
Efectul BăsescUdrea. Unul puternic. Efectul BăsescUdrea e cel al anunţului preşedintelui, că o susţine pe
B1 TV transmite acum, în emisiunea „Special B1” a Sorinei Matei, excepționalul documentar „Sistemul lui
“Ucraina: De la democraţie la haos”, un documentar zguduitor, exclusiv pe B1 TV sâmbătă, de la
Ponta va fi prezent azi la Soci, unde va asista la deschiderea Jocurilor Olimpice de
• USL, supranumită "Alianţa Frankenstein" • Băsescu lucrează intens la specularea erorilor USL • măsuri antisociale -
Share