home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Revista presei. Tomac: Dreapta, unită sub Traian Băsescu

Revista presei. Tomac: Dreapta, unită sub Traian Băsescu

Share

România liberă: Interviu. Eugen Tomac: În 2014, dreapta va fi unită sub Traian Băsescu “Sper că toate orgoliile din zona de dreapta să fie depăşite după alegerile europarlamentare de anul viitor. Avem şansa de a intra în turul al doilea al prezidenţialelor din 2014, dacă vom fi capabili să mergem cu un singur candidat suţinut de toţi. Sunt convins că dreapta se va uni în jurul unor principii, iar liderul ei va fi Traian Băsescu, pentru că este singurul lider recunoscut de toţi cei care au vederi de dreapta şi singurul care poate uni formaţiunile din această zonă.”

Bursa: Refuzând să dea noroc. Maior l-a lăsat pe Pop cu mâna-n aer “După terminarea «debriefing-ului» cu presa, directorul SRI lăsându-l pe Georgian Pop cu mâna întinsă atunci când acesta din urmă a vrut să-l salute”

EvZ: George Maior: Structuri extremiste au încercat să deturneze protestele pentru Roşia Montană “Serviciul Român de Informaţii nu se poate pronunţa asupra oportunităţii implementării proiectului de la Roşia Montană, dar această problemă de securitate naţională s-a aflat permanent în atenţia SRI, primele informări fiind realizate în 1999

NaţionalParlamentarii USL își bagă DNA-ul în pat! “Masochism politic dus la extrem de către parlamentarii actualei coaliții guvernamentale. Altfel nu poate fi explicat gestul sinucigaș al celor de la USL, care, în timp ce zbiară de mama focului că sunt făcuți la comandă politică, din cauza nenorocitelor de interceptări și picări pe tehnică, au acordat puteri nelimitate procurorilor anticorupție, care îi vânează

Puterea: Aura Vasile, fost deputat PSD, acum consilierul Rovanei Plumb la Ministerul Mediului ” Fostul deputat PSD a confirmat că face parte din echipa de consilieri ai Rovanei Plumb, începând cu anul 2013. Totodată, și pe site-ul Ministerului Mediului, Vasile figurează ca angajat pe funcția de consilier. Surse din minister susţin, însă, că Aura Vasile este cea mai importantă rotiţă din instituţie. Dacă cineva are de rezolvat o problemă ce depinde de ministru şi nu ia legătura cu Aura Vasile şansele de izbândă sunt mici”

Cronica românăMişcarea Populară nu iartă bâlbele guvernării useliste “Guvernarea Ponta dezamăgeşte cu fiecare zi. Realitatea economică, socială şi politică a anului 2013 arată, în modul cel mai pregnant, uriaşa distanţă dintre promisiunile liderilor uselişti şi faptele concrete ale acestora. USL merge din scandal în scandal”

Curentul: Dragnea împarte pe șest România baronilor USL “Maurul Liviu Dragnea este pe cale să-și facă datoria pentru care a fost propulsat de către baronii PSD în funcția de vicepremier al Guvernului Ponta cu responsabilități în administrație și al cărui mare proiect politico-administrativ este reorganizarea teritorial-administrativă a României”

Gândul: Gafa ministrului Marilor Proiecte, Dan Şova: În România, TVA-ul este de 19 la sută “Dacă statul român optează pentru primirea cotei care i şe cuvine din profit, în loc să primească redevenţă, vrea să primească aur, atunci se dă cantitatea de aur la preţul de pe bursă, plus TVA. Adică dacă iei în natură pierzi 19 la sută că trebuie să ajungi la 6 la sută din valoarea producţiei. Deci pierzi 19 la sută din ceea ce ai lua dacă iei bani”

Curierul naţional: Guvernul va porni o nouă exploatare de uraniu “Perimetrul este situat în judeţul Neamţ, iar investiţia totală se va ridica la peste 400 milioane lei. Nu se specifică anul în care va demara exploatarea, însă începând din 2014 vor fi alocaţi bani pentru această investiţie care este eşalonată pe 9 ani. Se estimează că cererea de uraniu în lume va creşte de patru ori în următorul deceniu, iar prin exploatarea zăcământului se va asigura combustibil pentru reactoarele de la Cernavodă”

Adevărul:  “Prima zi din octombrie anunţă cursul de schimb la care se va calcula acciza pentru anul viitor, aduce scumpiri uşoare la gaze şi dă liber clienţilor să-şi dea băncile în judecată în procese colective”

CapitalSUA, în pragul falimentului de stat “Marţi, 1 octombrie, se încheie în Statele Unite anul bugetar. Dacă membrii Congresului nu reuşesc, în aceste ultime ore, să găsească un compromis privind finanţarea provizorie a administraţiei federale, se poate repeta o experienţă trăită în urmă cu 17 ani: Government Shutdown”

Citeşte şi
După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018.
Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor
Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de
Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Șeful PSD Liviu Dragnea a lansat un atac direct la adresa libertății presei duminică seară.
Consiliul Naţional al Federaţiei FAIR - MediaSind, întrunit în data de 23 aprilie 2018 la
Share