home SPORT PENIBIL Steaua, ca şi Gigi, a scăpat cu suspendare

PENIBIL Steaua, ca şi Gigi, a scăpat cu suspendare

Share

În frunte cu GSP, website-urile de ştiri româneşti au început să dea informaţia (deocamdată neconfirmată) că Steaua Bucureşti a fost condamnată la un an de pedeapsă out din Champions League, dar cu suspendare.

Suspendarea se va ridica, iar pedeapsa se va activa numai dacă Steaua va comite o nouă abatere în următorii cinci ani.

Se pare că şi la ei contează să ai pe cineva undeva şi că prietenia dintre Mircea Sandu şi Michel Platini valorează mult. Iar fostul mare jucător Gheorghe Hagi, patron al echipei Viitorul Constanţa, care a pus batista pe ţambal fix cu Steaua ca să nu retrogradeze, este victimă colaterală şi proaspăt membru al Sistemului Ticăloşit din fotbal.

Steaua a fost cumva iertată, în timp ce Besiktas Istanbul şi Fenerbahce vor fi suspendate din competiţiile europene pentru un an, respectiv doi. Evident, cazurile celor trei echipe sunt diferite.

Pe de altă parte, paradoxal, dar această situație este cea mai rea în perspectivă pentru Steaua, ca și pentru fotbalul românesc. Dacă Justiția din România dăduse oamenilor de fotbal semnalul tăierii din rădăcină a corupției, UEFA dă semnalul invers, al clemenţei, ceea ce nu e bine.

Acum aranjamentele vor continua, pentru că se aclanşează în mentalul responsabililor oribilul “lasă, că merge!”. Iar victima numărul unu va fi exact Steaua Bucureşti, care va încerca în continuare să blătuiască meciuri în Liga I şi să aranjeze la casele de pariuri din Asia amicalele de la Antalya, de prin turneele de pregătire.

În al doilea rând, Steaua actuală nu se va prăbuşi de tot, pentru ca în locul ei să apară alta curată şi gata de o competiţie sportivă corectă. Microbii becalieni vor fi moşteniţi de Steaua aceasta.

Meme Stoica este cel puţin deocamdată la locul său. Cel puţin până la o eventuală sentinţă definitivă şi irevocabilă de condamnare în Dosarul Transferurilor.

Jucătorii care au blătuit, a căror conştiinţă sportivă este pervertită, vor juca fotbal în continuare convinşi şi ei că “se poate şi aşa”. Această molimă a lui “lasă, că merge”, combinată cu “se poate şi aşa”, se va răspândi acum din nou prin tot fotbalul românesc, după ce începuse parcă să se resoarbă.

Share