Ovididu Hurduzeu, membru AUR, cere reeducarea tinerilor ce au studiat prin Erasmus

Share

De foarte mulţi ani angajat în propaganda Rusiei, Ovidiu Hurduzeu revine acum în prim-plan cu o idee chinezo-fascistă: reeducarea.

Ovidiu Hurduzeu, fost candidat AUR pentru Parlament, în județul Ilfov, anunță că tinerii români care studiază în străînătate, cu ajutorul burselor Erasmus, ar trebui ca la revenirea în țară să fie reeducaţi.

„Nu mai putem tolera ca tinerii noștri plecați la studii să fie schilodiți sufletește de instituțiile mondialiste. Trebuie să-i vindecăm”, cere Hurduzeu.

Într-o postare pe Facebook, în care îl atacă pe deputatul USRPLUS Filip Hăvârneanu, Hurduzeu susține că tinerii care se întorc în țară, după ce au studiat în străînătate, trebuie să fie reeducaţi și vindecați.

„Dacă aruncați o privire la CV-urile tinerilor useristiplus care au ajuns în parlament veți constata că majoritatea au fost școliți prin străînătate în programe de îndoctrinare globalistă și anti-națională cum ar fi programul Erasmus. Acești indivizi ar trebui reeducati odată cu întoarcerea lor în țară.

De exemplu, tânărul Filip Hăvârneanu chiar ar merita să urmeze un program intensiv de dezideologizare într-o mănăstire cu post și lecturi temeinice din Pateric. Fiind profesor certificat al statului California, cunosc foarte bine traumele pe care le lasă educația progresist-globalistă. Nu mai putem tolera ca tinerii noștri plecați la studii să fie schilodiți sufletește de instituțiile mondialiste. Trebuie să-i vindecăm”, a scris Hurduzeu, pe Facebook.

Hurduzeu a candidat la alegerile din decembrie, pe listele AUR, pentru un post de senator.

„În aceste vremuri de restriște, am hotărât să mă implic în viața politică alături de AUR, pentru a da o mână de ajutor celor care se află în linia întâi în războiul pe care-l purtăm împotriva forțelor întunericului. Mai mult decât orice, avem nevoie acum de implicare concretă, cu trup și suflet, forța exemplului personal este cel mai bun mijloc de a-i uni pe oameni într-o acțiune de rezistență națională”, se prezenta Hurduzeu.

„AUR propune oameni competenți, oameni de valoare, nu sinecuri cu diplome false sau făcute la universități dubioase”, se afirmă pe pagina de Facebook a AUR.

Hurduzeu a fost promovat intens de Sputnik, platforma de propagandă a Moscovei.

„În campania electorală a existat o sinergie extraordinară între acțiunile de protest din teren ale liderului George Simion, și armata de suporteri AUR care au acționat pe internet în chip de ‘soldați digitali’ (o altă asemănare cu strategia suporterilor lui Trump). Presa idiocrată, învățată să bage în seamă doar ce-i ordonă sistemul, a ignorat complet un fenomen politic ce creștea zi de zi sub nasul ei.

La un an de la înființare, AUR reușește performanța de a obține 10% din voturile românilor, zguduind din temelii scena politică românească”, afirma Hurduzeu, despre AUR, în Sputnik.

Share