Lansat pe ecrane ca o adaptare liberă după nuvela lui Ioan Slavici Moara cu noroc și, deopotrivă, după filmul lui Victor Iliu, La „Moara cu noroc”, înscriindu-se într-un gen bine definit, atașat însă, cu umor, la specificul neaoș – thriller ardelenesc -, Orizont, noul lung-metraj al lui Marian Crișan, este o realizare aparte și deosebit de interesantă în peisajul cinematografic românesc.
Chiar dacă s-a născut din afinitatea mărturisită a regizorului cu scriitura lui Slavici și din admirația sa față de capodopera lui Victor Iliu, Orizont funcționează pe cont propriu (nici vorbă de vreun remake în stil american), menținându-se în proximitatea operelor amintite mai mult prin cele câteva trimiteri-omagiu.
În spirit, filmul este apropiat, mai curând, de Leviatanul lui Andrei Zviaghințev (2014), decupând o secvență comună din lupta inegală și epuizantă a omului neajutorat nu doar cu sălbăticia mafioților, ci și cu surzenia și neputința autorităților. Aparent, afacerea pusă pe picioare de Lucian și Andra într-un loc liniștit și retras din Munții Apuseni n-are de ce să întâmpine dificultăți, iar turiștii dornici de relaxare și terapii anti-stres, cu decoruri pitorești și ozon din belșug, au toate motivele să viziteze pensiunea „Orizont”, luată în locație de aceștia.
Aproape imediat după instalarea familiei, însă, după o scenă care arată începutul prosperității dorite (preluată fidel din filmul din 1955), în care cuplul își numără cu satisfacție banii obținuți, iar soacra avertizează asupra faptului că „importantă este liniștea colibei, nu banii”, amenințarea mută, exprimată până atunci prin atmosferă și muzică, prinde contur.
Mai întâi prin apariția aghiotanților lui Zoltan, capul mafiei locale a tăierilor ilegale ale pădurilor, apoi prin descinderea acestuia în persoană la pensiune, moment în care proaspătul venit este silit să înțeleagă că nu are nici o șansă de-a respinge tutela abjectă a acestuia.
Aici se află, de fapt, miza filmului lui Marian Crișan, în desfășurarea acestui lung duel între cabanierul cinstit, în fond (deși, la un moment dat, se abate și el, în detalii, de la onestitate, cerându-i nevestei să nu mai „bată bon pe casă” pentru fiecare client) și mafiotul arogant și insidios, care știe, din păcate, că pe măruntul individ din fața lui nu are cine să-l apere – nici el însuși, nici autoritățile.
Iar acest gust groaznic de amar al nedreptății, înfrângerii și, mai ales, al perpetuării Răului, prin indolența și nepriceperea autorităților (discuția de la Poliție, din noaptea de Înviere, îți dă fiori reci prin plauzibilitatea ei) apropie Orizont de filmul lui Zviaghințev.
Și eroului de aici, ca și nefericitului Kolia, i se dărâmă, una câte una, iluziile cu privire la orice realizare și mulțumire de pe urma muncii lui, la liniștea și bucuria casnică, la posibilitatea izolării de lumea dezlănțuită, pe care o căutase atât. Iar regizorul român filmează (așa cum a făcut-o și în Morgen și Rocker) cu răbdare, calm și atenție fiecare detaliu al poveștii.
Tensiunea se construiește încet și sigur, decorul auster al muntelui, pădurii și cabanei, filmat de Oleg Mutu în tușe reci, cu precizie și eleganță, potențează perfect atmosfera amenințătoare care se instaurează acolo (întunericul, lătratul „urât” al câinelui în noapte, femeia misterioasă, vizibil încordată, însoțită de copil, mașina răsturnată, buștenii așezați în drum), iar coloana sonoră excepțională, apariținându-i lui Cristian Lolea, cu rol hotărâtor în reușita filmului, intervine perfect și întotdeauna oportun, subliniind pericolul nevăzut, dar aproape palpabil.
Cât despre actori, ei stăpânesc perfect registrele afective multiple pe care le impune acest thriller atipic, livrându-ne interpretări deosebit de convingătoare. András Hatházi, cu profunzimea și meticulozitatea sa extraordinară, îl concepe pe Luci ca pe un bărbat blând, dar greoi, închis într-o muțenie ursuză, care rabdă multe, înghite, închide ochii, se luptă până ce ajunge dincolo de limită și atunci erupe cu o forță teribilă.
La polul opus se află Andra, soția lui, subțire, agilă, nervoasă, atrăgătoare, dar asprită de muncă și de lipsa vreunui entuziasm sau vreunei iluzii, care balansează pe muchia unor stări confuze, însuflețită foarte expresiv de Rodica Lazăr, iar Bogdán Zsolt, în rolul mafiotului Zoltan, este alunecos, când amabil, când amenințător, ascunzând, sub curtenia seducătoare, doar josnicie și dispreț pentru semenii săi.
Împreună, cei trei actori construiesc un triunghi emoțional intens, ai cărui eroi se influențează în permanență, acționând ireversibil spre tragedie, într-o spirală a evenimentelor căreia nu i se pot sustrage. O poveste despre ticăloșie, corupție, abuz, dar și despre lăcomie, lașitate și tentația pactizării cu Răul, spusă cu talent și minuțiozitate, pe care ar fi păcat să o pierdeți.
Orizont Producţie România, 2015. Regia și scenariul: Marian Crișan. Cu: András Hatházi, Rodica Lazăr, Bogdán Zsolt, Valeriu Andriuță, Emilian Oprea, Maria Seleș, Vlad Corb, Elena Ivanca, Dan Rădulescu. Premiera: 12 februarie. Distribuit de: Rova Film