Nicuşor Dan nu poate intra la Târgul de Crăciun al Primăriei Capitalei

Share

O situaţia paradoxală îl aduce în prim-plan pe Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, într-unul dintre subiectele de acuută actualitate.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, nu poate intra la Târgul de Crăciun, organizat chiar de instituția pe care o conduce, pentru că nu are certificat verde.

Dan nu s-a vaccinat împotriva Covid. De la infectarea lui cu SARS-CoV2 au trecut mai mult de 6 luni.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei, Târgul de Crăciun va fi organizat în perioada 26 noiembrie – 26 decembrie, pe esplanada cu statui din Piaţa Universităţii. Accesul va fi permis doar în baza certificatului verde Covid, care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală.

Sunt exceptați de la prezentarea acestor documente copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 12 ani, însoțiți de o persoană majoră, care se află într-una dintre situațiile prevăzute mai sus.

Nicușor Dan nu are însă certificat verde, pentru că nu s-a vaccinat. Invitat la emisiunea „În fața ta”, la Digi24, edilul a evitat să spună dacă este pentru sau împotriva vaccinului, dar a spus că nu se teme să se imunizeze.

„Am trecut prin boală. Am spus că mă voi vaccina după ce fac un număr de teste, pe care n-am apucat încă să le fac, pentru că există niște urgențe care sunt mai importante. Mă voi vaccina.

Am trecut prin boală, cred că primul test pozitiv a fost în jur de 20 aprilie. Atunci m-am declarat la DSP. Cele șase luni au trecut însă de atunci, nu pot să scot certificatul”, a spus Dan, fără să explice clar de ce nu se vaccinează acum.

Share