Nici starea de alertă nu este complet constituţională, a decis CCR

Share

CCR continuă să lucreze, pe cât posibil, în favoarea unei infectări cât mai mari a românilor, până la ultimul moment al pandemiei.

Judecătorii CCR au declarat parțial constituțională Legea 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Judecătorii CCR au stabilit că este neconstituțional punctul 2 al articolului 72 al legii.

G4Media: “… a fost respins doar articolul 72 al legii, care însă nu are impact asupra esenței actului normativ.

”A fost declarat neconstituțional doar faptul că nu sunt prevăzute termene rapide pentru atacarea în contencios administrativ a actelor normative. În rest, totul e constituțional.

Iată ce prevede acest articol:

Articolul 72

(1) Dispozițiile prezenței legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie, în măsură în care acestea din urmă nu contravin prevederilor prezenței legi.

(2) Pentru starea de alertă instituită pentru prevenirea și combaterea unei pandemii COVID-19, dispozițiile art. 2 lit. f) și m), art. 4 alin. (1) lit. b), alin. (2), (5) și (6), art. 20 lit. c) și d), art. 21 lit. c), art. 22 lit. c), art. 23 lit. c), art. 24 lit. c) și art. 42 din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile.

Judecătorii constituționali au luat în discuție cinci sesizări referitoare la acest act normativ, printre care și una depusă de AUR.

Câteva zeci de manifestanți negaționiști, membri ai AUR și ai Partidului Neamul Românesc, din care face parte Diana Şoşoacă, protestează marți în în față sediului CCR.

Judecătorii CCR urmează să ia o decie în legătură cu sesizările asupra Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În fruntea manifestanților se află deputatul penal Mihai Lască, ales pe listele AUR, condamnat recent prin sentința definitivă, la doi ani de închisoare cu suspendare, după ce a bătut o persoană în trafic.

„Amenzile care s-au dat sub pretextul acestei false pandemii să fie anulate în întregime. Poporul român nu mai vrea vaccinare obligatorie, vaccinare indusă și purtarea botnitelor”, a declarat Lască, într-un live, pe Facebook.

„80% dintre drepturi și libertăți nu le mai avem”, a susținut apoi unul dintre manifestanții aduși de Lască.

Share