Ion Cristoiu crede că victoria talibanilor este ca Revoluţia de la 1989

Share

Întrebarea nu este dacă Ion Cristoiu o va mai comite, ci cât de mult va putea să decadă acest domn, fost jurnalist.

Cristoiu a publicat un articol laudativ, la adresa talibanilor, remarcând că aceștia se comportă civilizat și că nu sunt deloc o hoardă, așa cum i-a zugrăvit Occidentul.

Cristoiu face mai multe comparații între Afganistan și România, susțînând că fostul regim sprijinit de americani a controlat Justiția, condamnând talibani pe nedrept, așa cum s-a întâmplat și în România.

„Talibanii au intrat în Kabul duminică 15 august 2021. Imaginea lor în Vest, dar mai ales la noi, e de sălbatici ieșiți din văgăuni, alcătuind o hoardă și nu o armată, și prin asta incapabili să fie ținuți în frâu.

Au trecut deja două zile de când talibanii au ocupat Kabulul. Teoretic, orașul Diavolului, orașul în care au stat cei vânduți străinilor. Orașul în care stau infidelii, cei care au încălcat și încalcă legea lui Alah.

Dacă luăm în calcul și imaginea lor de înși care au fost până acum departe de civilizație, te-ai aștepta să fie mai răi decât rușii din România lui august 1944. Toate mărturiile arată că în cazul României nu era vorba, ca în cazul Germaniei, de ură, ci de fascinația exercitată asupra unor înși veniți din stepa kalmîcă de bunurile capitalismului, de la ceasuri până la rochii de lux. Repet, raportez așteptările despre comportamentul de hoardă luând în serios ce se scrie în Occident și la noi despre talibani.

(…) Riscând să-mi atrag supărarea cititorilor țin să precizez că nebunia de la aeroport nu e rezultatul prestației talibanilor în Kabul. E rezultatul imaginii talibanilor într-o parte (destul de mică) a populației afgane, dar și al temerii multora dintre cei care vor să plece de faptul că au colaborat la vânarea talibanilor în cei 20 de ani de prezența străînă.

Cine a văzut ultimul sezon din Homeland, care se petrece în Afganistanul din ultimii 20 de ani, își dă seama că, alături de procurori și judecători corecți, au fost și magistrați care au ascultat ordinele poliției secrete a regimului, (dacă s-a întâmplat asta la noi, cum să nu se întâmple în Afganistan?!) că alături de afgani care și-au văzut de treaba au fost și turnători, colaboratori ai torționarilor. Nici americanii și nici oamenii regimului n-au avut insomnii, pentru că nu respectă drepturile omului în tratarea dușmanilor numiți talibani.

Prin urmare, de la intrarea în Kabul nu s-a înregistrat niciun act de violență împotriva civililor, n-a fost devastat niciun magazin al vreunui infidel, n-a fost devastată nici măcar clădirea ambasadei americane goale. Când au intrat în sediul CC, în 22 decembrie 1989, unii români s-au apucat de devastat, de furat capacele de la WC-uri, de bumbăcit cei considerați colaboratori ai foștilor. Nicu Ceaușescu e înjunghiat nu de un taliban, ci de un român, presupus a nu fi ieșit atunci din peșteri.

Nu mă pricep la personalitatea talibanilor. Îmi permit să semnalez că timp de 20 de ani nu numai afganii, dar și talibanii au profitat de atmosfera de civilizație impusă de americani. Un taliban care avea 10 ani la venirea americanilor are acum 30 de ani. Ani trăiți totuși într-un Afganistan care s-a apropiat măcar de normele civilizație occidentale în materie de comportament. Nu risc decât sub formă unei ipoteze aserțiunea că talibanii din 2021, după 20 de ani de modernizare a țării lor, nu sunt sălbaticii de după plecarea rușilor și că prin urmare nu cred într-o aplicare a Sariei în formă ei exagerată.

Țîn în schimb să semnalez că pe un adevăr incredibilă disciplină a celor prezentați de Occident că alcătuind o hoardă. Nu e vorba numai de comportarea civilizată, oarecum neașteptată la niște oameni pentru care Kabul e orașul Diavolului, ci de realitatea unei armate care ascultă cu strictețe ordinele. Pentru a instala puncte de verificare a traficului pe străzi, pe post de agenți de circulație, dar și de polițiști însărcinați cu menținerea ordinii, e nevoie de o structura de comandă bine conturată, de ordine care se dau de sus în jos, ordine care sunt respectate cu o strictețe strașnică. Potrivit Istoriei în Germania a intrat o Armata, Armata Roșie. În realitate a intrat o Hoardă. Potrivit imaginii din Occident, în Kabul a intrat o Hoardă. În realitate a intrat o Armata. O armata care întrece în disciplină multe armate profesioniste din Istorie, inclusiv cea a Germaniei lui Hitler”, a scris Cristoiu, pe blogul lui.

Share