Asa cum ne-am obisnuit, si azi vom face comentariu live pe cele cinci meciuri care vor avea loc in Cupa UEFA, in care sunt angrenate echipele romanesti de club. De la ora 17.00, in cateva minute, meciul dintre Rapid si VFL Wolfsburg se vede pe TVR 1.
Tot pe TVR 1, de la ora 20.30, vedem meciul FC Vaslui – Slavia Praga. La ora 19.00, pe Telesport, avem Unirea Urziceni – Hamburger SV. La ora 20.15, avem pe Kanal D Dinamo Bucuresti – NEC Nijmegen. De la ora 20.00, pe Boomsport, canal de televiziune digitala, se transmite meciul Partizan Belgrad – FC Timisoara
Grafite lobeaza peste Andrade in minutul 8, si prima faza cu adevarat periculoasa a meciului. In timp ce Rapid a inceput, ca de obicei, exuberant, dand impresia ca nimic nu-i poate sta in cale (stim noi…), Wolfsburg pare echipa mai stabila, avand in vedere experientele neplacute pe care le avem.
De bun augur este revenirea lui Costin Lazar, care poate da un plus de stabilitate echipei. Ca si revenirea lui Pierre Boya, in sfarsit, dupa ce a fost scos din lot si dupa ce s-a accidentat. Debusolare totala in echipa Rapidului: minutul 17, acelasi Grafite trage dintr-o bucata, din fuleu, de la 20 de metri, si gol.
Din acest moment, Rapidul nu mai are decat sansa atacului, a unui joc foarte inteligent si trebuie sa inscrie trei goluri ca sa se califice. Dupa gol, Rapid a ramas fara reactie, fara sa mai puna pericol pe poarta adversa.
Pase simple gresite, echipa retrasa in aparare, de parca ar mai avea ceva de aparat, lipsa de combativitate. Pase sterile de-a latul terenului, lipsa de idei, lipsa de comunicare intre jucatori, finalmente.
In repriza a doua, am avut impresi ca nu se terminase repriza intai. Rapidul a continuat sa joace fara absolut nici o idee tactica, iar Wolfsburg a avut cel ptuin trei ocazii mari de gol pana in minutul 60. Efectiv un meci despre a carui desfasurare nu am avut ce scrie, pentru ca Rapid nu a aratat, din momentul primirii golului, aproape nimic.
Extraordinara reactia suporterilor rapidisti care, in loc sa huiduie si sa se manifeste nesportiv, scandeaza impecabil, dar in principla impotriva celui care a trantit echipa: Jose Peseiro, acest Piturca portughez al Rapidului: scapi de el de-abia dupa ce ti-ai compromis un sezon competitional intreg.
Exact ca Piturca, si Peseiro a avut tupeul sa spuna, parafrazez: „Am o echipa de construit o echipa. Lasati-ma sa antrenez”. Minutul 70: suflet demonstrat de jucatori: a inscris Vasile Maftei si s-a accidentat. Pacat, este un sufletist si un jucator foarte bun, in pofida faptului ca, atunci cand echipa joaca prost, cade psihic si face greseli.
Intra Julio Cesar in locul lui Maftei. Atacant in locul unui fundas. Oricum, Peseiro nu mai are nici o idee despre ce trebuie sa faca echipa, asa ca e bine ca a mai introdus un atacant. Rapidul joaca acum de nervi, din avant, din talent, din stiinta individuala de joc, dar fara nici un orizont, la disperare.
