home SPORT FOTBAL – CHAMPIONS LEAGUE: Girondins de Bordeaux – CFR Cluj 1-0

FOTBAL – CHAMPIONS LEAGUE: Girondins de Bordeaux – CFR Cluj 1-0

Share

Iata ca in aceasta seara avem un meci foarte important pentru CFR Cluj, campioana Romaniei, un meci al carui rezultat si desfasurare pot demonstra ca se poate, chiar daca nu esti o echipa cu nume international si ca de jucat se joaca totul pe teren, si nu la scoruri de transfer.

Clujul incepe acest joc destul de retrasa, aparandu-se grupat si incercand sa atace din trei pase direct pe poarta.

In acest timp, Bordeaux domina steril, fara sa puna in mare pericol defensiva pozitionala a Clujului. Pana in minutul 16, cand Gourkuff scapa cu Stancioiu si trage la coltul lung, pe langa poarta.

Apoi jocul intra intr-o perioada in care chiar nu se joaca fotbal, ci terenul este dominat de lupte intestine intre jucatori, la centrul terenului, cu explozii ale girondinilor, care incearca sa strapunga apararea clujeana.

M-am prins: francezii se agata de adversar, de fiecare minge, se apara foarte bine si incearca infiltrarile in apararea CFR Cluj si suturile de la distanta. Fault de antrenor al marocanului Chamack, destinat scoaterii lui Tony din joc. Urat, foarte urat, asta a fost indicatie de antrenor.

Bordeaux mi se pare o echipa disperata, capabila de orice ca sa isi creeze avantaj. De Sousa faultat cu obstinatie, in fata unui public extrem de agresiv si pus pe huiduieli. Rai francezii… Incearca sa rupa circulatia balonului echipei noastre prin faulturi repetate pe tot terenul.

Ceea ce devine evident, in debutul reprizei a doua, este ca in aceasta seara Clujul joaca altceva decat la Roma. O apararea metodica, calma, sistematica si lansari pe contraatac, direct pe verticala terenului. Evita jocul de tip care-pe-care pe tot terenul, facut pe Stadio Olimpico, calmand permanent jocul.

Gourkuff da o minge ametita in minutul 54, Stancioiu este pe minge, dar Cadu deviaza mingea in poarta, alunecand cand voia sa scoata mingea in corner. Acum este foarte periculos, pentru ca CFR Cluj se va intinde pe teren, dorind sa inscrie si francezii vor avea oportunitati de contraatac pe spatiile ramase libere.

Cadu a prins frica si CFR este presata in propriul careu dupa autogol. Iar cand iese din propriul careu, Clujul nu are acelasi joc inspirat ca in ultimele meciuri. Acum, ardelenii s-au intins pe teren si pasele nu mai au aceeasi exactitate pentru care i-am laudat in meciul de la Roma.

Clujul nu reuseste sa construiasca in fata unei echipe foarte artagoase, care creeaza o plasa de jucatori prin care nu poate sa treaca nimeni in aceasta seara. Jocul este astfel foarte scazut, din punctul de vedere al calitatii.

Si se termina cu o echipa a Clujului incapabila sa faca diferenta, in fata unor agatzai de marca, si cam atat.

Share