home MASS MEDIA, STIRI DESPRE TELEVIZIUNI Ero(t)isme la Realitatea TV

Ero(t)isme la Realitatea TV

Share

~Brindusa Armanca~

Manualele de jurnalism admit exagerarea ca mijloc de persuasiune, atunci când ziaristul vrea să sensibilizeze publicul sau să tragă un semnal de alarmă. Aceleaşi manuale recomandă moderaţie şi echilibru în prezentarea unor subiecte delicate cum sunt gesturile extreme ca suicidul, automutilarea etc.

foto: talksportsphilly

Certată rău cu orice moderaţie, Realitatea TV şi-a găsit tocmai în acestea ilustrarea tezei cu care îşi dopează neîncetat publicul: că trăim într-o dictatură oribilă, că suntem la marginea prăpastiei, că nu mai există nicio şansă ş.a.m.d.

Aşa că telespectatorului ghinionist nimerit în faţa televizorului la o ediţie recentă a emisiunii “Zona de impact” i-au defilat în faţa ochilor o învăţătoare care a stat în greva foamei vreo două luni, un cameraman care s-a aruncat în cap în plenul şedinţei Parlamentului şi o pictoriţă care pictează (cu o tehnică foarte bună şi cu vădit talent) politicieni români alături de o Elena Ceauşescu în desfrâu, devenită lait-motivul lucrărilor sale.

De ce aceşti invitaţi şi de ce în această alăturare? Explicaţia a venit din introducerea patetică şi neconvingătoare a moderatoarei, subliniată şi de burtiera emisiunii care titra “Drama oamenilor de lângă noi”: cum că disperarea colectivă este la apogeu (tăierea salariilor, încălzirea globală, scumpirile, Guvernul, justiţia, tramvaiele, Băsescu, recolta, import-exportul, anotimpurile şi toate celelalte catastrofe) şi nu există altă ieşire decât gesturile extreme, cum ar fi greva foamei, aruncatul în gol şi … pictatul.

sursa foto: Realitatea.net
fotoinfo: Udrea şi Elena Ceauşeascu, în ipostaze XXX într-o expoziţie de pictură FOTO “O Elena Ceauşescu dezmăţată, în atitudini provocatoare, demne de revistele de adulţi, înconjurată de personaje binecunoscute ale vieţii noastre politice de după 1989. Toate acestea se regăsesc în şocanta expoziţie de pictură, intitulată “Despre Elena în general”, a pictoriţei Marilena Murariu (57 de ani), un artist cu un solid CV profesional, ce poate fi admirată la Galeria Simeza din Capitală”

Trasă de păr, emisiunea a reuşit să ridiculizeze tot ce poate fi în mod autentic o dramă… citeste tot pe Contributors

 

Share