Elena Udrea rămâne la puşcărie

Share

Elena Udrea, fost ministru al Turismului şi al Dezvoltării, a pierdut toate căile de atac, în Dosarul Gala Bute, în care a fost condamnată.

Elena Udrea stă la puşcărie

Udrea va executa integral pedeapsa cu închisoare cu executare primită, de şase ani.

Contestaţia la executare, formulată de fostul ministru, în Dosarul Gala Bute, a fost respinsă definitiv de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

“Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea condamnată Udrea ElenaGabriela împotriva sentinţei nr. 466 din data de 1 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curtede Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 1201/1/2022”, a decis Înalta Curte.

În urmă cu câteva zile, după decesul lui Rudel Obreja, condamnat şi el în Dosarul Gala Bute, Elena Udrea a încercat să fructifice propagandistic moartea acestuia.

Citeşte şi: Elena Udrea nu-l lasă-n pace pe Rudel Obreja nici mort

Elena Udrea este obligată să achite suma de 200 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Decizia este definitivă. Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, în Dosarul Gala Bute, pe 7 aprilie 2022.

Din puşcărie, madam s-a apucat să încerce s-o ameninţe pe Codruţa Kovesi, şefa Parchetului European.

Citeşte şi: Elena Udrea, din puşcărie, către Kovesi: Am documente, am înregistrări

Tot atunci, Rudel Obreja, la acel moment preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare, în Dosarul Gala Bute.

Obreja a murit în 12 martie, la vârsta de 57 de ani, conform Ziare.com. Elena Udrea a formulat o contestaţie la executare, în urma condamnării din dosar,care a fost respinsă de ÎCCJ, pe 1 noiembrie 2022.

Hotărârea nu era definitivă şi afost contestată de fostul ministru al Turismului.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.