Dosarul 10 august. “Inima” este persoana care a dat toate ordinele

Share

În Dosarul 10 august, lucrurile încep să se mişte. Se ştie acum, din stenograme, cum a fost dispozitivul de comandă.

Stenograme ale înregistrărilor audio din timpul reprimării protestului din 10 august 2018 arată că maiorul Laurențiu Cazan, coordonatorul oficial al acțiunii jandarmilor din Piața Victoriei, a primit ordine de la o persoană ,care avea indicativul radio „Inima”.

În acest moment nu se știe public cine se ascunde sub indicativul „Inima”. Stenogramele sunt în ordonanța DIICOT, emisă în dosarul privind intervenția în forță a jandarmilor, la protestul Diasporei, din 10 august 2018.

La ora 20.30, în seara zilei de 10 august 2018, „Inima” i-a dat ordin lui Laurențiu Cazan, care avea indicativul „Leul 123”: „Dă drumul la tun!”.

Fragmente din ordonanță au fost publicate de jurnalistul Ionel Stoica, pe Facebook. „Atașez două facsimile din ordonanță, apar detalii interesante:

– Mărturia fostului prefect al Capitalei, Speranța Clişeru, care a declarat că a fost sunată insistent de fostul secretar de stat din Ministerul de Interne, Mihai Dan Chirică, să emită ordinul de intervenție, plus mesajele primite pe whatsapp, de la acesta.

Cel mai interesant este mesajul primit la 00.00, pe 11.08.2018, când Clişeru îl anunță pe Chirică că îi va expedia o fotografie cu ordinul de intervenție, iar acesta își exprimă nedumerirea: “Dvs acum l-ați semnat??? Acum se semnează!? Sunt la doamna ministru în birou!”

– Discuțiile declasificate de pe stațiile Tetra, care dezvăluie că maiorul Laurențiu Cazan- indicativ „LEUL 123”, cel care a coordonat intervenția jandarmilor la protestul din Piața Victoriei, primea ordine de la o misterioasă persoană, care avea indicativul radio “INIMA.”

Ora 23:08:27- „LEUL 123″: “Cu toți, cu toți, cu toți, împingeți-i. Hai, hai! Către toți principalii: avansați, avansați”
Ora 23:08:49- “INIMA”: “Toată lumea avansează. Haideți!”
Ora 23:08: 53- “LEUL 123”: “Tot aliniamentul avansează, avansează!””, arată Ionel Stoica.

 

Curtea de Apel București a dispus pe 16 aprilie redeschiderea anchetei împotriva foștilor șefi ai Jandarmeriei, în Dosarul 10 august, după ce a fost admisă o plângere a unui protestatar.

Este vorba despre Ioan Crăciuneanu, care a fost gazat și amenințat de jandarmi, la mitingul din Piața Victoriei, din 10 august 2018, iar o grenadă de mână cu efect iritant lacrimogen a căzut lângă el și l-a rănit la picior.

Curtea de Apel i-a admis acestuia plângerea împotriva ordonanței DIICOT, prin care dosarul a fost clasat pe 26 iunie 2020.

Potrivit deciziei instanței, în baza art. 341 alin. 6 lit. b Cod procedura penală admite plângerea formulată de petentul Crăciuneanu Ioan, împotriva ordonanței nr. 2122/D/P/2019, din data de 26.06.2020, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și, în consecință: Desființează ordonanța nr. 2122/D/P/2019, din data de 26.06.2020 a PICCJ – DIICOT, în privința soluțiilor de:

* clasare a cauzei, sub aspectul săvârșirii de către suspecții Cazan Laurențiu Valentin, Chirică Mihai Dan, Cucoș Gheorghe Sebastian și Sindile Ionuț-Cătălin a infracțiunilor de abuz în serviciu, participație improprie la purtare abuzivă, participație improprie la fals intelectual, participație improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă;

* clasare a cauzei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de participație improprie la fals intelectual și participație improprie la uz de fals;

* clasare a cauzei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu, respectiv complicitate la participație improprie la purtare abuzivă;

* clasare a cauzei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual.

În urma acestei decizii, care este definitivă, procurorii vor redeschide urmărirea penală împotriva foștilor șefi ai Jandarmeriei, colonelul Gheorghe Sebastian Cucoș, fost prim-adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurențiu Cazan, fost director general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București; colonelul Cătălin Sindile, fost șef al Jandarmeriei Române.

De asemenea, va fi redeschisă urmărirea penală și în cazul comisarului-șef de poliție Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relația cu prefecții din MAI.

„Trimite cauza la procuror, în vederea: completării urmăririi penale față de suspecții Cazan Laurențiu Valentin, Chirică Mihai Dan, Cucoș Gheorghe Sebastian și Sindile Ionuț-Cătălin, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, participație improprie la purtare abuzivă, participație improprie la fals intelectual, participație improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă; completării urmăririi penale cu privire la infracțiunile de participație improprie la fals intelectual și participație improprie la uz de fals; completării urmăririi penale cu privire la infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu, respectiv complicitate la participație improprie la purtare abuzivă; completării urmăririi penale cu privire la infracțiunile de favorizarea făptuitorului, fals intelectual și uz de fals. Definitivă. Pronunțată în camera de consiliu azi, 16.04.2021. Judecător Ghiță Ciprian Alexandru”, se mai arată în hotărârea instanței.

Ioan Crăciuneanu este unul dintre protestatarii care au avut de suferit, în urma intervenției în forță a jandarmilor, la mitingul din Piață Victoriei.

„Mi-a explodat o grenadă foarte aproape de picior. Mi-au intrat ceva chimicale în partea de jos a piciorului, care este ușor infectată și schijele celelalte au tăiat pur și simplu carnea”, declara Ioan Crăciuneanu, la o săptămână de la incident.

În plângerea depusă în instanță, el solicită redeschiderea anchetei față de foștii șefi ai Jandarmeriei, Sebastian Cucoș, Cătălin Sindile și Laurențiu Cazan, dar și față de colonelul Cătălin Paraschiv, poreclit în presă „Fantoma în alb”.

De asemenea, Crăciuneanu solicită deschiderea anchetei și împotriva unor decidenți politici, precum Speranța Clişeru, fost prefect al Capitalei; Carmen Dan, fost ministru de Interne, și Liviu Dragnea, fost președinte al PSD, care ar fi „dispus și coordonat, direct sau indirect, din punct de vedere operativ, intervenția forțelor de ordine, împotriva participanților la protestul din data de 10.08.2018, desfășurat în Piața Victoriei, București, precum și față de celelalte persoane care i-au ajutat să săvârșească astfel de fapte”.

„Înțeleg a contesta în mod vehement omisiunea de a ancheta decidenți politici și funcționari publici aflați la conducerea statului la acea dată, vizați în plângerea formulată de subsemnatul, a căror implicare a fost vizibilă, respectiv: întreaga conducere a Jandarmeriei Române, implicate în acțiunile operative, care-l include și pe col. Paraschiv Cătălin Răzvan Dumitru, fostul ministru al Afacerilor Interne, Carmen Dan, fostul prefect al Bucureștiului, Speranța Clişeru, numitul Liviu Dragnea, precum și alți reprezentați ai coaliției PSD-ALDE, membrii Comisiei de Apărare din cadrul Parlamentului, pentru săvârșirea infracțiunilor ce au avut loc împotriva protestatarilor participanți la protestul din 10 august 2018, prin acțiunile disproporționate, soldate, în ceea ce mă privește, cu încălcarea drepturilor și libertăților mele legitime, dar și cu răni fizice, ce au necesitat îngrijiri medicale”, mai spunea Ioan Crăciuneanu, în acțiunea depusă în instanță.

Decizia Curții de Apel București vine după ce o altă instanță, Tribunalul București, a respins pe 2 martie 2021 o solicitare de redeschidere a anchetei, făcută de fostul procuror-șef al DIICOT, Giorgiana Hosu.

Share