Dorin Şerdean, fost acţionar majoritar la Dinamo Bucureşti, arestat

Share

Dorin Șerdean, fost acţionar majoritar şi președinte executiv la Dinamo, a fost arestat preventiv, decizie a Tribunalului București, confirmă avocatul lui.

Dorin Şerdean, de la Dinamo Bucureşti, arestat

Decizia a venit la solicitarea Parchetului European.. Șerdean, fost viceprimar UNPR de Alba Iulia, și-a vândut acțiunile de la Dinamo către societatea Red&White, în luna mai a acestui an.

Totuşi, el încă mai figurează simbolic în acționariatul clubului, cu 0,1%. Contactat de GSP, avocatul lui Dorin Șerdean, Vlad Dan Oanea, a confirmat informația.

Și Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului DInamo, a oferit o scurtă declarație pe acest subiect:

Citeşte şi: acum 4 ani – Ionuţ Negoiţă, patronul echipei Dinamo Bucureşti, trimis în judecată

„Când e vorba despre sănătate și de libertate, uman vorbind, nu pot avea reacții vizavi de o altă persoană.

Fiecare le știe pe ale lui și, dincolo de problemele pe care noi le-am avut, referitor la Dinamo, eu îi urez sănătate domnului Șerdean și să își rezolve cât mai repede problemele.”

Andrei Nicolescu, președintele executiv al lui Dinamo, a analizat de asemenea informația pentru GSP:

Citeşte şi: Kovesi: Corupţia este peste tot, nu există nici o ţară curată în UE!

„Nu comentăm probleme altora, nici nu știm detalii. E regretabil că a ajuns în această situație, dar nu putem comenta”.

Vlad Dan Oanea a mai spus. „Cazul este vechi de o săptămână, Are mandat de arestare pe 30 de zile”.

Șerdean, fostul președinte executiv al clubului Dinamo, ar fi fost arestat preventiv, la solicitarea Parchetului European, condus de Laura Codruța Kövesi.

Scrisori de garanţie în fals

Acuzația ar fi emiterea unor scrisori de garanție false, într-un caz de fraudare a fondurilor europene.

„Dorin Șerdean, fostul președinte al Dinamo, a fost arestat preventiv de Tribunalul București, la solicitarea Parchetului European.

Acuzațiile sunt legate de scrisori de garantie emise in fals. (Surse)”, a scris jurnalista Realitatea, Ionela Arcanu, pe contul ei de Facebook.

Sifonări de bani europeni

Scrisorile de garanție neacoperite ar fi adresate beneficiarilor unor proiecte finanțate cu bani de la Uniunea Europeană.

În acest caz, se desfășoară percheziții în mai multe județe din România: București, Arad, Cluj, Constanța, Hunedoara, Iași, Mureș, Olt, dar și în localitatea franceză Roquebrune-Cap-Martin.

Schema ar fi fost una complexă și implică o bancă din Insulele Comore. Instituția ar fi emis scrisori de garanție în valoare de peste 20 de milioane de euro. Banii ar fi trebuit să asigure proiectele europene împotriva unor eventuale daune. Totul ar fi fost fictiv.

Share