home CORUPTIE, MASS MEDIA, STIRI DESPRE TELEVIZIUNI Doina Gradea nu mai recunoaşte sumele plătite ca să se judece cu MediaSind

Doina Gradea nu mai recunoaşte sumele plătite ca să se judece cu MediaSind

Share

Conducerea TVR nu mai recunoaște sumele pe care le-a plătit casei de avocatură, pentru a se război cu MediaSind, și dezinformează opinia publică.

SRTV a contractat servicii juridice în cuantum de 50 742 de euro pentru avocatii angajati în procesele cu MediaSind si  cu jurnalistii care au criticat conducerea TVR

Este incredibil cum Doina Gradea președintele-director general al Societății Române de Televiziune și Mircea Radu, șeful Serviciului Comunicare, Relații Publice și Protocol pot să mintă cu nerușinare opinia publică.

Într-o reacție la comunicatul Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind care anunța că Tribunalul București a respins acțiunea depusă de Societatea Română de Televiziune prin care se solicita  să se constate că organizația noastră nu ar avea  dreptul de a-și reprezenta membrii afiliați din Televiziunea Națională

Tribunalul București a decis că Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind are dreptul legal să-și reprezinte membrii din Televiziunea Română. Serviciul Comunicare, Relații Publice și Protocol dezinformează fără nicio jenă, opinia publică.

Acesta susține că informația referitoare la  la cuantumul onorariului casei de avocatură contractate de conducerea TVR “NU este adevărată, cifra reală fiind departe de ce au enunțat autorii textului. Este o nouă dovadă că, prin propagarea constantă de informații false, neverificate, MediaSind devine un periculos colportor de minciuni și sursă de fakenews.”

Din nefericire însă pentru credibilitatea șefei TVR Doina Gradea și a șefului Serviciului Comunicare, Mircea Radu, (cel care și-a modificat declarația de avere abia după ce organizația noastră  a prezentat opiniei publice suma reală primită de acesta pentru prestațiile sale în cadrul unui contract cu TVR) este că MediaSind nu doar că a verificat informațiile publicate în comunicat, dar are și probe certe.

Iar aceste probe  au fost oferite tocmai de către președintele-director general al TVR, în urma unei solicitări în baza Legii nr. 544/2001, prin adresa nr. C/508/24.07.2020 semnată chiar de Doina Gradea:

“Situația contractelor încheiate cu casa de avocatură ZAMFIRESCU, RACOTI &Partners în perioada 01.01.2018 – 30.06.2020: Total sume 50 742 euro, Valoarea totală facturată și achitată în perioada 01.01.2018-30.06.2020 – 133 321,53 lei.

Așa cum se observă din tabelul anexat, aceste sume sunt  „pentru inițierea unei acțiuni judecătorești împotriva SRJ MediaSind pentru contestarea legalei constituiri ca sindicat la nivelul SRTv.”,  „pentru inițierea acțiunii în daune împotriva Ringier SA și a jurnaliștilor implicați pentru publicarea în cotidianul Libertatea a unor articole defăimătoare la adresa SRTv referitoare la selecția Eurovision 2020”,precum și pentru relațiile contractuale cu SNR și Playbook International.

Totodată, în ședința publică din data de 31 august 2020, avocata desemnată de casa de avocatură angajată de TVR a informat instanța că solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 11 500 lei.

Toate aceste dovezi demonstrează fără echivoc cine anume s-a transformat într-un  „periculos colportor de minciuni și sursă de fakenews”.

Departament Comunicare SRJ MediaSind
București, 9 octombrie 2020

Share