Dîncu, despre cei ce spun că PSD a adus minerii la Bucureşti: “Fugiţi, mă!”

Share

Sociologul Vasile Dîncu, membru marcant PSD, se dezvăluie în întreaga lui splendoare intelectuală, as follows.

Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, nu numai că neagă că PSD, urmașul FSN, a avut vreun rol în venirea minerilor la București, dar se mai și distrează pe seama unei asemenea ipoteze.

Într-o postare, în care susține că nici electoratul PNL-USRPLUS nu crede că Florin Cîţu va aduce promisa creștere economică, Dîncu se distrează pe seama faptului că PSD ar fi adus minerii la București.

De remarcat lipsa unor virgule, necesare în orice text, în limba română. Când te frământă ideile înalte sociologice, mai uiţi să pui virgule, doar n-o să stai să faci analiză pe sintaxa frazei ore-n şir!

„Un studiu din ianuarie privind speranțele românilor în noua guvernare arată aproximativ așa, la toate capitolele. Când nici propriul electorat sau electoratul partenerilor de guvernare nu crede în tine este total improbabil succesul.

Așa putem înțelege disperarea și derivele de discurs ale premierului Florin Cîţu care se enervează grozav când PSD pune amendamente la buget. Ultima enervare cîţiană: PSD vrea să scoată România din Europa. A, nu e ultima, ultima este despre faptul că PSD a adus minerii în București.

Fugiiiţi, mă! 😂 😂😂”, a scris Dîncu, pe Facebook.

Share