Cand am deschis acest blog, initial, la piese muzicale preferate, in CV, am scris Camel, „Arubaluba”. Apoi am renuntat si am ales o combinatie ceva mai comestibila de abstract si cunoscut, sa nu ma inteleaga cineva gresit.
https://www.youtube.com/watch?v=8toTIhfFTvY
Am mai spus-o si acum doar o repet: exista o muzica superba, aproape complet necunoscuta, care pare a se constitui intr-un univers muzical paralel cu acela pe care il stim noi. Ai, in acest univers paralel, orice vrei. La orice mare trupa arhicunoscuta pot raspunde pe loc cu una la fel de mare, complet necunoscuta.
La Led Zeppelin cu Camel, la Rolling Stones cu Barclay James Harvest, la Scorpions cu Christian Decamps & Ange, la EL&P cu Spooky Tooth, la Genesis cu Saga, la Dream Theater cu Magma si asa mai departe. Este de vina industria muzicala nenorocita, pe care o vedem manifestandu-se, ca a avut nevoie, in scopuri comerciale, doar de 1/5 din marile trupe care au existat si exista. In 
rest, pe celelalte le-a condamnat la nise de admiratori initiati sau norocosi, imprastiate global.
Este pacat, in primul rand, pentru patrimoniul muzical universal, care este astfel mai sarac. Azi discutam despre o alta mare trupa britanica de progresiv simfonic, Camel. Cu Pete Bardens si Andrew Latimer, intram in lumea greilor progului.
Daca Alusa Fallax a scos un album-perla si s-a stins, PFM, Camel, Procol Harum, Banco del Mutuo Soccorso sau King Crimson sunt mari supergrupuri care au cantat zeci de ani si au scos o multime de albume, creand fiecare propria sa mitologie muzicala.
La inceputul anilor 70′, Bardens si Latimer au creat un stil muzical care a influentat multe generatii de muzicieni. In background, un keyboard consistent si in fata o chitara solo proeminenta, percutanta.
Sectia ritmica este sustinuta de Andy Ward, la tobe, ca sa nu uitam de superba voce a lui Latimer, cu flautul sau inconfundabil. Asa cum vom vedea insa, a existat o pleiada intreaga de flautisti de prog in acei ani, precum Jan Anderson de la Jethro Tull sau Thjis Van Leer de la Focus.
Imi este destul de greu sa nominalizez un anumit album Camel care ar fi mai bun decat altul. Sunt deopotriva cucerit de „The Snow Goose”, ca si de „Rajaz”, „Mirage”, „Moondmadness” sau „Rain Dances”. Cine cauta gaseste. Auditie placuta!