Cand am scris, la preferinte muzicale, ca imi place, alaturi de Corelli, o trupa necunoscuta ca Alusa Fallax, mi-am dat seama ca vor fi oameni care, normal, se vor gandi: „Asta vorbeste urat sau are ceva in cap?”.
fotoinfo: It wasn’t until 1974 that the album „Intorno Alla Mia Cattiva Educazione” was released. Musically the album is largely in a symphonic style with classical and occasional jazz influences, with intelligent utilization of acoustic and electric instrumentation. Although comprising of thirteen tracks they are divided into two long suites with strong musicianship throughout (ProgArchives)
Ei bine, a existat o trupa italiana care a scos un singur album, „Intorno a la Mia Cattiva Educazione” (Despre educatia mea cea proasta) (care azi este considerat unul dintre marile albume scrise in muzica progresiva), apoi s-a desfiintat.
Subgenul muzical este unul cu care o sa va mai bat la cap si care mie imi place foarte mult: italian symphonic prog (ISP) (adica muzica progresiva simfonica italiana). Faptul ca ProgArchives delimiteaza subgenurile nationale ISP, Canterburry Rock si KrautRock (muzica progresiva germana) este un semnal ca subgenurile acestea sunt extrem de importante. Ele provin din trei state care au dat foarte mult muzicii progresive.
„Intorno…” este un mare album pentru mai multe motive. Primul este ca e un album programatic, cu tema (in acest album, alienarea omului in societate), fapt caracteristic unor creatii artistice fundamentale. „Sgt. Peppers’s…” al Beatlesilor este considerat de unii, din aceasta cauza, cel mai mare album al lor.
Al doilea este ca porneste de la FolkProg, trece prin SymphonicProg si, in punctul de maximum, este muzica arondata subgenului JazzProg. Pe scena, Alusa Fallax facea un soi de piesa tematica de marionete, cum nu prea am auzit des sa faca rockerii. Merita sa perseverezi pana il gasesti in versiune audio.
In anul 2003, keyboard-istul Massimo Parretti dadea un interviu pentru site-ul ItalianProg. Un lucru foarte interesant spune Parreti, precum si o povestioara simpatica. Voi incepe cu aceasta.
„Intorno…” este ascultat de japonezi
„Multi ani nu am ascultat albumul, apoi, nu demult, am intrat in contact cu o persoana care traieste in Japonia in majoritatea anului. Vorbind cu el, i-am pomenit despre fosta mea experienta cu Alusa Fallax.
Spre marea mea surpriza, aceasta persoana mi-a spus ca stia grupul (n.n.: Alusa) si a vazut ‘Intorno…’ de vanzare in Japonia pe CD si l-a cumparat. A confirmat ca albumul este foarte apreciat, ca multe inregistrari italiene din acele vremuri. La intoarcerea sa in Japonia, mi-a trimis o copie a CD-ului.
Astfel, am avut sansa sa-l ascult din nou si trebuie sa marturisesc ca am fost emotionat. De atunci, se intampla sa-l ascult din cand in cand, pus de una dintre fetele mele, si sunt onorat sa vad ca este apreciat de ele, care de obicei sunt atat de critice cu parintii.
Muzica a decazut
Pentru multi ani am lucrat pe post de consultant muzical pentru o companie americana si ca director artistic la o casa de discuri italiana, care a lansat multe hituri, ca „Born to be alive”, „Il tempo delle mele”, „Voyage”, cantate de Santa Esmeralda, The Passengers sau Patrick Hernandez.
In a doua parte a anilor ’80, a inceput agonia productiei de muzica si in acel moment am inceput sa parasesc acea lume a muzicii. Au fost ani teribili pentru muzica. Adevaratii artisti au fost ignorati si productiile de succes au inceput sa fie complet construite in studio.
Cantareti incompetenti au inceput sa cante si instrumentisti incompetenti au inceput sa cante dupa ei, toti cu ajutorul computerelor. Oricine putea sa lanseze o inregistrare, cu exceptia adevaratilor cantareti, care nu mai erau folositi decat cel mult ca backing vocals.
Cred ca acum muzica de la radio si tv este foarte slaba si continuu sa am impresia ca producatorii de discuri sunt pe drumul spre abis.”