Deputatul PSD extremist Radu Cristescu îl consideră pe Trump “un trimis al lui Dumnezeu”

Share

Radu Cristescu este fostul PMP-ist care avea explozii ultrareacţionare prin studiourile tv, jignindu-şi preopinenţii şi fiind apoi dat afară de moderatori.

Deputatul PSD este un susțînător al mișcării QAnon, a dezvăluit liderul QAnon România, Cornel Sabou. Organizație de extremă dreapta, QAnon a fost catalogată de FBI,anul trecut, drept „potențială amenințare teroristă internă”.

QAnon este considerată principala repsonsabilă de asaltul asupra Capitoliului de la Washington.

Într-un interviu pentru Vice, Cornel Sabou a declarat că Radu Cristescu a fost activ pe grupurile online ale QAnon România. Cristescu, deputat PSD de Satu-Mare, s-a remarcat în ultima perioadă, prin ieșiri extrem de agresive, la România TV și Antena 3.

Cristescu a recunoscut că a promovat idei susținute de QAnon, însă a pretins că nu știa despre ce este vorba.

„Eu i-am văzut pe Facebook, am impresia că am mai distribuit niște articole pe la ei. Nu subscriu la nici o teorie, că nu cunosc multe. Nu știu exact la ce dau like, că eu mă uit foarte rapid pe articole.

Erau vreo două pagini, și-au schimbat numele, dar, în fine, nu sunt atent la aceste chestii”, s-a fofilat politicianul PSD, când a fost întrebat ce știe despre teoriile QAnon.

Cristescu a spus că se consideră la rândul lui un patriot și că îl simpatizează pe Donald Trump, patronul spiritual al QAnon. „Are curaj! Dom’le, e un om care spune – cum ar trebui să spună foarte mulți – lucrurilor pe nume. Iar în politică sunt puțini care spun ce au de spus”, a declarat Cristescu.

QAnon România este o mișcare conspiraţionistă care a pornit din Statele Unite și care îl consideră pe Trump drept „trimisul lui Dumnezeu pe Pământ”.

Share