Filmul „The Green Mile” al lui Frank Darabont este una dintre acele creaţii filmice pe care nu le vei uita niciodată, care creşte valoric.
Darabont, la origine etnic maghiar, ai cărui părinţi au fugit din Ungaria după evenimentele din anul 1958, are în biografia sa filmică un alt film mare, „The Shawshank Redemption”, din anul 1999.
Peste povestea unui grup de condamnaţi la moarte din anii 40, din Statele Unite, apare figura vindecătorului, „minunii lui Dumnezeu”, care ia boala cu mâna sa.
Aşadar, filmul evadează într-un soi de science-fiction, în care partea SF este discretă şi defapt este un vehicul pentru exprimarea ideilor eternului uman.
Un film pe care îl recomand cu căldură, în care rolul cel mai interesant este făcut nu de Tom Hanks (care pare protagonistul) ci de Michael Clarke Duncan, nominalizat la Premiul Oscar şi la Globul de Aur în anul 2000 pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, câştigător al Premiului Saturn al Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films.
În general prezent în comedii cu negri, în care juca rolul musculosului, Michael Clarke Duncan face aici un rol excelent: cel al condamnatului la moarte pentru o crimă pe care nu a făptuit-o, victimă a prejudecăţilor societăţii în care trăieşte.
