Cozmin Guşă, reales la FR Judo, delira că tot Coldea e vinovat că nu e susţinut

Share

Cozmin Guşă tot scade, ca persoană publică, în interesul opiniei publice, dar ţine cu orice preţ să continue blabla-ul cu Coldea.

Cozmin Guşă, care conduce Federaţia Română de Judo din 2017, a fost reales preşedinte, pentru un nou mandat de patru ani, în cadrul Adunării Generale Ordinare, la Hotelul Piatra Mare, din Poiana Braşov.

Preşedintele în exerciţiu a fost votat de 118 dintre membrii afiliaţi, în timp ce contracandidatul său George Teşeleanu a primit 70 de voturi.

Cel de-al treilea candidat înscris în cursa prezidenţială, Marian Paul Augustin, s-a retras înaintea votului, în favoarea lui Cozmin Guşă.

Cozmin Guşă a declarat pentru Agerpres că nu a avut emoţii, dar a precizat că scorul a fost mai strâns decât se aştepta. Totuşi, înainte de vot a declanşat jihadul butlerian.

Iar cnd vorbim despre Guşă, jihadul acesta nu poate să aibă legătură decât cu eminenţa cenuşie a tuturor relelor din ţară, Florin Coldea.

Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo, nu îl mai susține pe Cozmin Gușă la, alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Judo. Gușă a pierdut de altfel susținerea mai multor campioni ai acestui sport, spunea Newsweek.

După ce a jignit-o pe fosta campioană olimpică Alina Dumitru, într-un interviu pe care și l-a luat singur și l-a postat pe pagina oficială de Youtube, a Federației Române de Judo, Cozmin Gușă a spus că Newsweek România este de vină, dar… și fostul general SRI, Florian Coldea!

Uuuuu, tinonino! Practic, Gușă spune că altcineva l-a pus să o critice pe Alina Dumitru, doar pentru că nu-l mai susține la alegerile pentru președinția FRJ.

Gușă a afirmat că Alina Dumitru nu are calități manageriale, dar în același timp i-a urat să fie aleasă vicepreședinte al Federației Române de Judo, poziție pe care fosta campioană olimpică și europeană o vizează.

El a spus că nu a descoperit capacitățile organizatorice și aptitudinile, pentru o funcție managerială, ale Alinei Dumitru, și că fosta sportivă este o “dezamăgire personală de tip profesional”, deși o susținuse la alegerile din 2017, ca membru al echipei lui.

În replică, Cozim Gușă a postat pe Facebook că totul este de fapt mâna fostului general SRI, Florian Coldea.

“Intervenția lui Coldea, în alegerile din judo, pe care am depistat-o de-acum câteva săptămâni, dar s-a dovedit public doar zilele astea, mi-a prilejuit rememorarea implicării sale de-a lungul timpului, în alegerile din sportul românesc (despre arestarea nedreaptă a patronilor din fotbal, ca acțiune josnică de PR, la începuturile DNA-ului, am vorbit altă dată)”, a scris Cozmin Gușă, pe Facebook, inventând vinovați pentru propriile sale declarații.

După cum se observă, este o logică sinuoasă, lipsită de orice noimă, în care, din când în când, sar din tufe, cu ochii cârpiţi de somn, tot felul de argumente false: ba Florian Coldea cel rău, care ar fi panaceul tuturor necazurilor omenirii, din Antichitate, ba DNA, cu acţiunea de PR de arestare nedreaptă a patronilor din fotbal.

Share