Ce se întâmplă cu Simona Halep?

Share

Cred că Simona Halep este cea mai bună jucătoare de tenis română a tuturor timpurilor. Spun “cred” pentru că mai există, în istoria tenisului românesc, Virginia Ruzici.

Este destul de dificil să faci o comparaţie între cele două. Pe când juca tenis Ruzici, sportul acesta se juca altfel, iar ritmul competiţional era mult mai scăzut.

Am scris de mai mulţi ani – şi am fost criticat pentru asta – că Halep va avea probleme cu propriul ei fizic. Articulaţiile unei jucătoare de 1,68 m sunt mai fragile decât cele ale unei uriaşe printre tenismene, ca Dinara Safina, de exemplu, care avea 1,82 m.

Tendinţa naturală a trupuşorului unei fete de 20 – 30 de ani, atât de scunde pentru consumul fizic extraordinar din timpul unui meci de tenis de câmp, este să se friabilizeze la încheieturi.

Alergi, pui frâne bruşte, te reeechilibrezi, iar alergi, iar pui frână. Asta consumă cartilagiile genunchiului, cocso-femuralii, gleznele, centura scapulară, articulaţiile braţelor.

Oricâte întăritoare iei, gestionezi non-stop o continuă tendinţă spre accidentare, pe aceste articulaţii foarte complexe şi sensibile.

Mai apoi, concentrarea nervoasă este o altă cheie critică. Comentatorul sportiv Adrian Fetecău, a cărui fiică este jucătoare de tenis profesionistă, numea tenisul “Sportul inventat de diavol” şi a scris şi o carte despre asta.

Orice faci, oricâte succese sportive ai, tot vine ziua în care sportul acesta extrem de dur fizic şi psihic te învinge el pe tine, pentru că tot pierzi într-o zi.

Pentru o femeie, aceste lucruri, combinate cu modificările psiho-somatice care au loc, prin înaintarea în vârsta sportivă, reprezintă o presiune psihică mai mare decât pentru un bărbat, care este mai stabil şi tenace în performanţa sportivă.

Vorbesc ca jucător de tenis de masă, un sport aparent înrudit, cu alte dificultăţi, generate de viteza fantastică de joc, care a determinat forul mondial să mărească diametrul şi greutatea mingii. Dar ambele au ceva în comun: ai nevoie de o continuă stabilitate psihică, confort fizic şi tenacitate, constanţă în joc.

În fine, să adăugăm la toţi aceşti factori cauzali de intrare progresul sportului, în general determinat de apariţia continuă a sportivelor foarte tinere. Ceea ce ai inventat tu pe teren când aveai 22 de ani noile jucătoare vin şi execută nu din talent, ci pentru că aşa sunt antrenate, de când sunt copile.

“Uite ce face Halep!” – spune antrenorul, apoi te impulsionează: “Fă şi tu la fel!”. Şi tot repeţi azi, mâine, ani în şir, apoi, când te întâlneşti pe teren cu Halep însăşi, joci ca în ultima zi a vieţii tale. Aşa că Halep este obligată să aducă ceva nou mereu, să schimbe, să progreseze încontinuu.

De exemplu, Daren Cahill i-a schimbat Simonei Halep loviturile de top spin, acum câţiva ani, masculinizându-le. Top spin-urile de drive şi rever au devenit mai agresive, cu racheta lovind mingea aproape poziţionată perpendicular pe terenul de tenis.

Scopul este să dai un efect mai mare mingii, adică să-i asiguri acesteia mai multe rotaţii pe secundă şi o curbură mai mare a traiectului mingii, astfel ca adversara să dea returul mai sus şi, chiar dacă reuşeşte să-ţi trimită mingea în teren, să-ţi ofere mingi uşoare pe retur, ca s-o execuţi lesne.

Toate aceste lucruri astăzi nu se mai fac ca acum 30 de ani, pe vremea lui Pete Sampras sau a Martinei Navratilova.

Totul este monitorizat de calculator, măsurat, drămuit, calculat, iar tehnicile şi tacticile de învins adversarul, care sunt puse la punct de echipa care te antrenează, sunt figuri impuse, pe care uneori jucătorul reuşeşte, alteori nu reuşeşte să le pună în practică.

Trebuie să dai mingea slice-at într-un anumit fel, sub un anumit unghi, să loveşti mingea cu o anumită viteză, iar ea să se ducă exact într-un anumit loc. Trebuie, la fel, să loveşti în lung de linie, din mişcare sau de pe loc, cu un anumit unghi de lovire a mingi, imprimând un anumit efect, astfel încât mingea să se ducă exact acolo unde trebuie.

Una peste alta, să o respectăm pe Simona Halep pentru ceea ce este – repet, probabil cea mai mare tensimenă română a tuturor timpurilor – şi să ne bucurăm de ea, admirând-o când se află on court, atâta timp cât va mai fi.

Un an sau zece. După cum va reuşi să echilibreze toţi aceşti factori desspre care am scris mai sus.

Share