home CULTURA, FILM Ave, Cezar! – Un puzzle irezistibil pentru cinefili

Ave, Cezar! – Un puzzle irezistibil pentru cinefili

Share

Nimeni nu poate rămâne indiferent față de Hollywoodul aflat sub privirea tandră şi necruţătoare a fraţilor Coen

De la Sunset Boulevard la A Star is Born, de la The Player la Postcards from the Edge, de la L.A. Confidential la Wag the Dog și de la The Purple Rose of Cairo la recentul Maps to the Stars, ca de altfel în mai toate numeroasele filme autoreferențiale realizate de-a lungul timpului, despre Hollywood s-a vorbit pe ton cinic, dispreţuitor, ireverenţios, sarcastic, licenţios sau de-a dreptul insolent, parodic sau nostalgic.

Această prezentare necesită JavaScript.

Iar Hollywoodul n-a întârziat să ignore palmele, să accepte provocarea şi să premieze cele mai inteligente dintre oglinzile care i-au fost puse în faţă. Frații Coen înșiși au zugrăvit Hollywoodul – și tribulațiile celor care îi bat la porți – cu umor sumbru, într-o manieră de neuitat, în Barton Fink (1991).

Ceea ce fac însă acum, în acest proaspăt Ave, Cezar! / Hail, Caesar!, este un spectacol formidabil, care descrie măruntaiele cetății filmului cu o lupă necruțătoare în mână, dar și cu o doză de tandrețe venită numai din partea cuiva care cunoaște perfect Hollywoodul din interior, care îi vede defectele, însă îl iubește din toată inima.

Născuți ei înșiși la mijlocul anilor ’50, frații Coen reușesc să învie atmosfera, strălucirea, extravaganța și nebuniile acelei vârste mitice, de lux, dar și de constrângeri, în care atotputernicii moguli hollywoodieni aveau drepturi absolute asupra vedetelor, presa de scandal vâna secretele cu tentă sexuală prezente la tot pasul, intruziunile politice pândeau din umbră, iar în atolul Bikini se făceau deja experimente atomice.

Hollywoodul livra pe bandă montări somptuoase cu subiect religios – Ben-Hur, Cele zece porunci, The Robe sau Quo Vadis, Busby Berkeley concepea spectaculoase coregrafii pe apă pentru Esther Williams în Million Dollar Mermaid, iar Gene Kelly dansa în On the Town, An American in Paris și Singin’ in the Rain.

În acest context își plasează frații Coen intriga și o fac cu o vervă pe care n-am mai văzut-o de la Big Lebowski sau Raising Arizona încoace și cu o melancolie à la Inside Llewyn Davis. Eroul poveștii, Eddie Mannix, se ocupă de superproducția Hail, Caesar! A Tale of the Christ, dar este și omul bun la toate, care înăbușă scandalurile și bagă gunoaiele Hollywoodului sub covor, oricâți bani sau eforturi ar costa. Vedete celibatare și însărcinate, intrigi amoroase, crize de orgoliu, juni primi alcoolici care dispar din platou, starlete atrase spre pornografie, răpiri și conspirații comuniste – toate figurează în fișa postului său.

Eddie Manix al fraților Coen este mai curând un dresor al acestei menajerii poleite, care stă cu bucăţica de zahăr într-o mână şi cu biciul într-alta. La nevoie cârpeşte vedetele cu două perechi de palme, mituiește polițiști și îmbrobodește ziariști, dar aceste lucruri i se par cât se poate de firești într-o lume prezentată explicit, de mai multe ori în film, drept „uzina de vise”.

Singurul păcat de mărturisit în confesional este, pentru el, faptul că și-a mințit soția în încercările repetate de-a se lăsa de fumat. Iar acest tip înfățișat ca un detectiv de film noir, veșnic obosit, dur și posomorât, dar întru totul devotat muncii sale, perfect interpretat de Josh Brolin, este liantul acestui caleidoscop de secvențe fabuloase construit de frații Coen.

Cei doi își mânuiesc indelebil distribuția fenomenală, punându-și actorii în cele mai insolite posturi. George Clooney e un star perplex și abulic cu o moacă de milioane, Tilda Swinton joacă ireproșabil rolul dublu a două cațe pompoase din presa de scandal, Scarlett Johansson e o regină arțăgoasă și deloc diafană a revistelor pe apă, care se răstește între filmări cu voce groasă și accent new-yorkez, Channing Tatum e o vedetă cu figură senină, dar cu preocupări tenebroase, iar Ralph Fiennes este un pedant regizor londonez, care nu renunță în ruptul capului la indicațiile sale prețioase și incomprehensibile pentru actori.

Ca să nu mai vorbim despre tânărul Alden Ehrenreich, adorabil în rolul unui cowboy ajuns vedetă care se chinuie să joace într-o dramă de salon sau despre apariția episodică de nedescris (trebuie chiar văzută!), a lui Frances McDormand în rolul editoarei C.C. Calhoun.

Frații Coen fac uz nu doar de experiența lor fabuloasă în materie de Hollywood, intrigi și politici – corecte sau nu – ale studiourilor (secvența disputei dintre un preot catolic, unul ortodox, un rabin și un pastor protestant, chemați să „aprobe” aspectele religioase ale filmului pe care îl produce Mannix este, și ea, scăpărătoare), ci reușesc să își pună aici toată subtilitatea, umorul intelectual, trimiterile cinefile și plăcerea de-a face film, cu un rezultat devastator de reușit. Cu atât mai meritoriu cu cât, așa cum spunea la un moment dat Barry Levinson (discutând despre superbul său film, Wag the Dog – 1997), „Este greu să faci satiră în era Internetului și a slapstick-ului”.

Cei doi frați sunt, de altfel, printre puținii care pot portretiza capriciosul Tinseltown într-o lumină atât de crudă, cu toate metehnele lui, și totuși o fac cu atâta relaxare, îngăduinţă, familiaritate şi dragoste, cum numai cineva din interior, care pricepe foarte bine despre ce e vorba și știe bine toate faldurile culiselor, poate să o facă.

Există, la un moment dat, o scenă în care o menajeră bătrână dă cu aspiratorul pe culoarul unei vile și, zărindu-l pe celebrul Baird Whitlock (Clooney) ieșind dintr-o cameră, se opreşte din aspirat, dar doar pentru o clipă, şi îi zice, deloc impresionată și uitându-se chiorâş: „ʽĂi fi vreunul din ăia de bântuie păʼ platouri”, pentru ca apoi să-şi continue munca neştirbită.

Este tonul pe care frații Coen, amuzați, ironici și plini de nostalgie, își construiesc omagiul sarcastic la adresa Hollywoodului. Este, de altfel, și părerea lui Eddie Mannix despre lumea în care se învârte și la care i se cere să renunțe, la un moment dat, pentru o slujbă mai bine plătită, mai sigură și nestresantă, „în afara circului”.

Însă Mannix, deși excedat deseori de corvezile lui, e conștient, la fel ca toți cei care s-au lăsat vreodată seduși de această lume, că, așa cum cânta cândva, cam tot prin anii ʽ50, Ethel Merman: „There’s No Business Like Show Business”. Un film esențial despre mitologia Hollywoodului, al cărui farmec va creşte cu timpul.

Ave, Cezar! / Hail, Caesar! Producţie SUA, 2016. Regia şi scenariul: Joel şi Ethan Coen. Cu: Josh Brolin, George Clooney, Ralph Fiennes, Alden Ehrenreich, Scarlett Johansson, Tilda Swinton, Frances McDormand, Channing Tatum, Jonah Hill, Christopher Lambert, Veronica Osorio, Heather Goldenhersh, Alison Pill. Premiera: 19 februarie. Distribuit de: Ro Image 2000

Citeşte şi
Daneza Emmelie de Forest, cu piesa "Only Teardrops", a câştigat finala Eurovision de la Malmö,
~STUPID: Rapid, retrogradata in Liga a II-a printr-o amanare a Justitiei~oltean nu da sanse Partidului
Se pare că controversatul în Eurovision contratenor a izbândit şi s-a impus prin prezenţa sa
Iată că în această seară ne vedem din nou, pentru a comenta împreună a doua
Pelerină neagră populată excesiv cu cristale Swarowski, decolteu adânc până spre buric, pieptul gol şi
Cezar și partenerii săi de scenă au avut pe 15 mai două repetiții cu costume.
Cezar a fost invitatul criticului de teatru Rick Jacobs la un talk-show în EuroFan Café,
Aşteptăm comentariile voastre despre prima semifinală Eurovision. Care e piesa voastră preferată? Ce va face
Vechiul conac Katrinetorp de langa Malmo a fost Construit la începutul sec. al XIX-lea ca
De vocea lui Cezar a fost uimită și Bonnie Tyler, celebra interpretă galeză care anul
Share