A vrut la atelierul de reparaţii auto, dar în puşcărie nu e cum vrei, ci cum ţi se ordonă. Radu Mazăre va lucra la atelierul de croitorie al Penitenciarului Rahova.…
Autor: Radu Constantin Erhan
Valer Dorneanu caută febril modalităţi să invalideze referendumul pe Justiţie
Preşedintele reales al Curţii Constituţionale, PSD-istul Valer Dorneanu, este într-o căutare febrilă a modalităţilor prin care ar putea să invalideze referendumul pe Justiţie al preşedintelui Klaus Iohannis. Jurnalista de investigaţii…
Ben Oni Ardelean, din aripa PNL/USL, a sărit la gâtul jurnaliştilor
Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean i-a făcut nesimțiți si tupeiști pe jurnaliștii care au vrut să asiste la discuțiile din comisiile reunite de politică externă. Ba, chiar i-a amenințat că le…
Darius Vâlcov a fost plasat de DIICOT sub control judiciar
Procurorii DIICOT anunță într-un comunicat de presă că a început urmărirea penală împotriva lui Darius Vâlcov, fostul consilier al premierului Dăncilă, și punerea acestuia sub control judiciar în dosarul în…
Mihai Chirica, primarul Iaşiului, este sub ancheta penală a DNA
DNA s-a autosesizat după apariția în presă a unor articole privind cumpărarea unor imobile pe numele copiilor lui Mihai Chirica și a deschis un dosar penal in rem, au precizat…
Der Standard publică o imagine cu Dragnea în haine vărgate de ocnaş
Cotidianul austriac Der Standard scrie că, în urma pierderii alegerilor europarlamentare, a succesului înregistrat de referendumul justiţiei şi a arestării liderului PSD Dragnea, social-democraţii sunt slăbiţi şi înstrăinaţi. Publicația notează…
Tăriceanu a început să îşi doneze proprietăţile. Căline, un bulău, ceva?
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, menţionează, în ultima declaraţie de avere, completată în iunie 2019, că a donat două apartamente…
USR depune astăzi un alt proiect de desfiinţare a Secţiei de anchetare a magistraţilor
USR depune în Parlament un proiect de lege privind desființarea Secției speciale pentru anchetarea magistraților, a anunțat la RFI România deputatul Stelian Ion…
Liviu Dragnea e plin de probleme penale ca maidanezul de căpuşe
Greul abia începe pentru fostul președinte PSD, Liviu Dragnea, aflat acum în penitenciarul Rahova, ca urmare a condamnării la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare în procesul angajărilor…
Liviu Dragnea iubeşte Rahova, ar vrea să rămână aici după carantină
Liviu Dragnea vrea să rămână în continuare la Penitenciarul Rahova, după expirarea perioadei de carantină, au declarat surse judiciare. Azi este cea de-a 21-a şi ultima zi de carantină pentru…
Ilan Şor a şters-o la Moscova, Plaho ar fi fugit din R. Moldova
Presa de la Chișinău susține că din Basarabia ar fi dat bir cu fugiții Ilan Şor, unul dintre cei mai controversați colaboratori ai lui Plahotniuc…
Fuga lui Plaho. Miniştrii pleacă cu fotoliile, se ard documente
Fuga lui Plaho capătă aspecte groteşti. Un barbat a fost surprins iesind din sediul Guvernului Moldovei cu un fotoliu in brate, la scurt timp dupa ce Vladimir Plahotniuc a anuntat…
Iurie Leancă, omul lui Plaho, a trecut vama la români după căderea oligarhului
Fostul premier Iurie Leancă, membru al Gruparii Plahotniuc, a plecat si el din Moldova, a anuntat TV 8. Leancă s-a aflat pe lista de candidati la europarlamentare a Pro Romania…
Oamenii oligarhului Plahotniuc au şters-o din R. Moldova cu avioane private
Cinci avioane private au decolat de pe Aeroportul International Chisinau la scurt timp dupa ce partidul lui Plahotniuc a anuntat ca paraseste puterea…
Iohannis s-a implicat în R. Moldova? Vladimir Plahotniuc a fugit
Ce înseamnă implicarea preşedintelui Klaus Iohannis în Republica Moldova? Anunţul demisiei guvernului controlat de oligarhul Vladimir Plahotniuc…
Giani Stan (SS) e cel ce a semnat retragerea apelului în procesul lui Ghiţă
Giani Stan, în calitate de procuror-șef al Secției pentru Investigarea infracțiunilor din Justiție (SIIJ), a semnat rezoluția prin care s-a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) retragerea apelului…
Victor Ponta îi ia apărarea, ambiguu, lui Vladimir Plahotniuc
Presedintele Pro Romania, Victor Ponta, sare in ajutorul oligarhului Vladimir Plahotniuc si sustine proiectul acestuia de organizare a alegerilor anticipate, desi UE a recunoscut Guvernul Maia Sandu. „Soarta si drumul…
Ana Birchall şi Viorica Dăncilă se ceartă pe tema Secţiei Speciale
Ana Birchall şi Viorica Dăncilă, acompaniantă de Toni Greblă, s-au certat în şedinţa de Guvern pe tema Secţiei Speciale de investigare a magistraţilor. Agentul guvernamental urmează să depună azi o…
Valer Dorneanu ar dori să anuleze Referendumul pe Justiţie
Președintele Curții Constituționale (CCR), Valer Dorneanu, a transmis Biroului Electoral Central (BEC) o adresă, prin care cere o serie de lămuriri suplimentare despre referendumul pe Justiție din 26 mai, acesta…
Darius Vâlcov, dat în judecată de primăria pe care a condus-o
Primăria Slatina, condusă de Stelian Moț, l-a dat în judecată pe Darius Vâlcov pentru a recupera peste 1,6 milioane de euro pierduți de instituție în urma unei afaceri păguboase cu…
Procurorii solicită desfiinţarea Secţiei pentru anchetarea magistraţilor
Procurorii, prin Asociația ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” (AMASP) solicită desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ). Structura a fost înființată de PSD și este extrem de criticată de…
Sevil Shhaideh despre Dosarul Belina: „Nu înţeleg ce am făcut”
Fostul vicepremier Sevil Shhaideh – trimisă în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în Dosarul Belina – a spus, la termenul de judecată de…
Tăriceanu: Referendumul pe Justiţiei trebuie anulat de CCR
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, anunţă că referendumul pe justiţie ar putea fi anulat, întrucât judecătorii CCR ar putea decide ca întrebările nu au fost „constituţionale”. Tăriceanu susţine că Iohannis…
Omul lui Plahotniuc a survolat România, din Istanbul, la Chişinău, spre Kiev
Omul lui Plahotniuc a făcut recent un raliu prin vreo trei sau patru ţări. Totul are legătură cu un avion misterios, care a tranzitat şi România. Situația din Republica Moldova…
