home CORUPTIE, POLITICA Darius Vâlcov a fost plasat de DIICOT sub control judiciar

Darius Vâlcov a fost plasat de DIICOT sub control judiciar

Share

Procurorii DIICOT anunță într-un comunicat de presă că a început urmărirea penală împotriva lui Darius Vâlcov, fostul consilier al premierului Dăncilă, și punerea acestuia sub control judiciar în dosarul în care e acuzat că a divulgat informații secrete. E vorba despre publicarea de către Vâlcov pe Facebook a unei copii a protocolului de colaborare dintre Parchetul General și SRI.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Ce spune legea. Potrivit articolului 407 din Codul penal, alineatul 3:

”Divulgarea, fără drept, a unor documente sau date care constituie informaţii secrete de stat, de către cel care ia cunoştinţă de acestea în afara îndatoririlor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani”.

Dosarul a fost deschis ca urmare a unei sesizări a SRI din data de 28 august 2018.

Pe 23 august 2018, Darius Vâlcov a publicat pe pagina sa de Facebook protocolul încheiat între Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) la data de 7 decembrie 2016.

Cine i-a dat protocolul lui Vâlcov. Al doilea dosar o vizează pe adjuncta SIIJ, Adina Florea

În august anul trecut, Parchetul general (PG), Secția de urmărire penală și criminalistică (SUPC), a deschis un al doilea dosar penal pentru a depista cine i-a dat protocolul lui Vâlcov.

PG avea informaţii că protocolul a fost sustras din camera documentelor clasificate de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa. Adina Florea era adjunctul procurorul general al PCA Constanţa şi şefa structurii de securitate a acestui parchet, adică direct responsabilă cu documentele clasificate.

Procurorii PG au descoperit că o grefieră de la Parchetul de pe lângă Curtea de apel Constanţa a făcut o copie a protocolului secret, în mai anul trecut. La audieri, Nicoleta Ichim a declarat că Adina Florea i-a cerut să facă o copie xerox după protocolul SRI-Parchet din 2016, pe care i-a înmânat-o. Supusă detectorului de minciuni, grefiera a trecut testul, au explicat pentru G4Media.ro surse judiciare.

Pentru că a recunoscut și a colaborat cu anchetatorii, Parchetul general a dispus renunțarea la urmărirea penală (RUP) a grefierei, decizie confirmată de instanță.

În momentul în care Parchetul General a dispus RUP față de grefiera care i-ar fi dat protocolul Adinei Florea, a dispus și declinarea dosarului către DIICOT.

Motivul declinării a fost faptul că ar fi o infracţiune de divulgare (care presupune intenţie), nu neglijenţă în păstrarea informaţiilor secret de stat. Diferenţa între cele două infracţiuni ţine de mărimea pedepsei. Divulgarea informaţiilor secrete de stat ”de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta pune în pericol securitatea naţională” (articolul 407 din Codul penal, alineatul 1) se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani, în vreme ce neglijenţa în păstrarea informaţiilor secrete de stat – cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Adina Florea e ”anchetată” de colegii ei de la SIIJ

Dosarul de la DIICOT privind-o pe Adina Florea a fost predat însă nou înființatei Secții de investigare a magistraților (SIIJ) tocmai pentru că, potrivit legilor Justiției PSD-ALDE, competența de a-i ancheta pe magistrați aparține acestei secții din cadrul Parchetului General.

G4Media.ro a întrebat SIIJ care este stadiul anchetei. Răspunsul a fost că nu ne pot comunica nimic întrucât urmărirea penală este nepublică (sic).

Citeşte şi
Comisarul ardelean Traian Berbeceanu se afla în misiune sub acoperire. A fost turnat de colegii
Dosarul 10 august, privind violenţele jandarmilor, va fi instrumentat de DIICOT, iar ancheta se reunește
DIICOT preia Dosarul 10 august, după ce Parchetul Militar şi-a declinat competenţa în cauză. Astfel,
DIICOT a solicitat pentru studiu dosarul 10 August de la Parchetul militar, a declarat procuroarea
Jurnalista de la Liber în Teleorman, Carmen Dumitrescu, analizează profilul mitomanului Liviu Dragnea, după ce
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 23 iulie a.c., decretul pentru numirea în
Daniel Horodniceanu, şeful interimar al DIICOT, crede că este posibil să nu fi fost nominalizat
Propunerea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, pentru conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată
Actualul şef DIICOT, Daniel Horodniceanu, s-a înscris astăzi în cursă pentru un nou mandat de
Dan Nicolau, trompetistul trupei Vunk, a fost reținut de procurorii DIICOT. Este vorba despre un
Share