Spooky Tooth (in traducere – Dintele Inspaimantator) este un grup legendar, care a facut o muzica extrem de upstream ce este foarte putin inteleasa. Din punctul meu de vedere, chiar daca nu este cel mai bine cotat, albumul lor cel mai valoros este The Last Puff ( Featuring Mike Harrison) (1970).
Ascultam aici „Jubilation”, dintr-o creatie extrem de controversata, Missa „Ceremony” din 1969, o creatie Spooky Tooth & Pierre Henry. Grupul s-a format in anul 1967, din ramasitele a trei trupe: The Ramrods, Art si The VIP’s. 
In fapt, Art lansase un album, numit „Supernatural Fairy Tales”, inainte ca Gary Wright sa intre in grup si sa apara in peisaj numele de trupa Spooky Tooth.
Trupa canta o muzica absolut fabuloasa de la inceput, mult peste muzica vremurilor sale, fiind, dupa parerea mea, un fenomen asemanator celui ce a fost reprezentat de grupul american Vanilla Fudge.
In soundul grupului exista simultan si pian, si orga, care a indus o aroma aparte de progresiv timpuriu cu feeling blues. Alti artisti, ca Hannsson / Hakansson si The Band, aveau un sound similar, dar s-au dezvoltat in directii muzicale diferite.
Line-up-ul Spooky Tooth s-a tot schimbat, in cei sase ani de existenta a trupei, dar membrii cei mai importanti au fost Mike Harrison la keyboards si voce, ulterior a aparut Greg Ridley, la chitara bas si voce, Gary Wright, la orga si voce, Mike Kellie la tobe si Luke Grosvenor la chitara solo si voce.
Din punctul de vedere al cotei de piata obtinute, Spooky Two (1969) e considerat cel mai reusit LP, dar in cei sase ani de existenta grupul si-a schimbat mult soundul. Exista o stransa legatura stilistica, iar trupa de care este legat Spooky Tooth e Humble Pie. A existat de altfel o circulatie de membri din Spooky in Humble si viceversa.
