Nimeni nu a reuşit să explice complet logic de ce este azi ABBA trupa cea mai cunoscută şi iubită din lume, nici măcar înşişi membrii formaţiei. Primii întotdeauna complet nelămuriţi au fost compozitorii Benny Andersson şi Bjorn Ulvaeus. Toţi cei patru membri ai formaţiei au fost luaţi pe nepregătite în întreaga lor viaţă, ca membri ai grupului ABBA.
Nu au înţeles deloc ce nedreptate li se face când, între anii 1971 şi 1974, au rămas practic o mică formaţie modestă din Suedia, cu un album unic lansat, Ring Ring, în 1973, pe care numele LP-ului este dat de o piesă scrisă pe o temă de Neil Sedaka şi Phil Cody.
De altfel, trupa a participat la Melodifestivalen în 1973 cu această melodie, clasându-se pe locul al treilea, în pofida fapului că pe album exista o altă melodie mai şlăgăroaă, ce putea aduce mai mult succes eurovisionistic, “People Need Love”.
Pe de altă parte, au îndurat doi ani, până la lansarea primului album, umilinţele unei lungi serii de producători de la casele de discuri suedeze, care le-au spus că muzica lor e frumoasă, dar nu se va vinde niciodată.
Nici nu s-au simţit vreodată bine îmbrăcaţi în haine strâmte, în culori ţipătoare. Bjorn a povestit că, înainte de anunţarea victoriei la Eurovision, în 1974, cu “Waterloo”, se uita în oglindă la el însuşi, în toaletă, spunându-şi că nu are faţă de star pop şi îi venea să-şi dea jos pantalonii care îl strângeau, simţindu-se caraghios cu sacoul lilá şi chitara cea albă, ca o stea.
Aceşti suedezi liniştiţi şi conservatori erau nişte oameni atât de normali, încât cel care i-a consumat rapid şi le-a distrus viaţa personală a fost chiar succesul enorm de după câştigarea Eurovision. Încarnarea stresului formidabil de turneu a fost cel mai bine exprimată de fete.
Blonda Agnetha Fältskogg a mărturisit că la un moment dat se trezea că pe scenă nu mai ştia unde cântă, apoi a început să nu mai înţeleagă logic de ce. Şatena Anni-Frid Lyngstad, a cărei viaţă personală tristă şi complicată încă din fragedă pruncie poate face ea singură subiectul unei cărţi biografice, declara pe la finalul anilor 70 că idealul ei în viaţă este să-şi plimbe câinele şi, cum poate constata oricine vizionând filmul ABBA – The Movie, încerca să-şi gestioneze emoţiile dinaintea concertului practicând yoga cu un instructor, chiar pe scena reprezentaţiei, înainte de aranjamentul scenic.
Nu sunt cunoscute nici un fel de episoade cu droguri, alcoolism şi homosexualitate ale celor patru, atât de obişnuite la alte mari trupe, ca The Who, Wham, Mr. Big sau Uriah Heep. Când plecau, lăsau camerele de hotel în urma lor bec. Erau civilizaţi, nu vorbeau niciodată tare, se îmbrăcau modest şi singurul condiment cunoscut a fost viaţa de noapte a cuplului Frida – Benny.
Dincolo de datele biografice şi personale ale celor patru, efectul de măciucă asupra fanilor a fost cel al muzicii lor. Nici aici Bjorn şi Benny nu au ştiut de la bun început ce vor. Iniţial, prin 1970, când s-au cunoscut cu cele două fete, cei doi tineri compozitori voiau să facă o trupă de rock and roll, în care Anita şi Frida să fie backing vocals, în nici un caz vocile solistice iconice care au devenit în timp.
Exact aşa se explică excursiile melodice rock and roll, dintre care probabil cea mai cunoscută este hitul “Rock Me”. De-abia feed-back-ul de la fanii tot mai numeroşi i-a făcut pe Bjorn şi Benny să scrie minunata muzică pe care o avem azi de la ei.
https://www.youtube.com/watch?v=xyImJhdqTlc
Dar cum este de fapt aceasta? Versurile sunt, aproape de la prima la ultima melodie, inspirate din viaţa cotidiană a fiecăruia dintre noi. Efectul de măciucă este dat de combinaţia dintre aceste versuri şi muzica, bazată pe teme melodice extrem de frumoase şi îndelung rafinate armonic în studioul de înregistrări (cred că Bjorn şi Benny erau o pacoste pentru cele două fete la sesiunile de înregistrări).
O dată cu albumul Arrival din 1976, devine tot mai evidentă tendinţa compozitorilor spre introspecţie, cel mai bine reprezentată în ultima melodie de pe faţa B a LP-ului, care dă numele albumului.
https://www.youtube.com/watch?v=5xXe_OJmenc
În 1979, trupa trece prin cea mai comercială perioadă cu albumul Voulez Vous, puternic influenţat de muzica disco, făcut pentru turnee de concerte în săli tot mai mari.
https://www.youtube.com/watch?v=bi4PzBFmYM0
Efectul trepidantei perioade de cinci ani de concerte în întreaga lume se vede pe feţele fetelor, care sunt deja obosite şi extrem de stresate în 1980. Trupa a mai lansat două albume superbe electro pop, tot mai valoroase muzical şi mai puţin comerciale, Super Trouper şi The Visitors.
https://www.youtube.com/watch?v=iSWyEJh11oY
Pe The Visitors, Bjorn şi Benny o pun pe Frida să cânte două formidabile testamente muzicale ale grupului: “When All Is Said And Done” şi “I Let The Music Speak”, ale căror versuri spun multe, ca de profundis al formaţiei. Un ultim strigât metaforic de tristeţe al grupului poate fi auzit într-un tune mai puţin cunoscut de pe acelaşi album minunat, “Cassandra”, adăugat la un re-release.
https://www.youtube.com/watch?v=aWrwz8uD5dk
Totuşi, stilistic cum poate fi caracterizată această mare trupă? La începuturi rock and roll şi pop, apoi pop şi disco, iar cu ultimele două albume synth pop. Au lovit cu muzica în moalele capului o planetă întreagă pentru că au lansat zeci de teme muzicale elegante şi de succes despre viaţa omului simplu şi problemele şi angoasele sale în lumea modernă occidentală.
Etnicitatea muzicală scandinavă, combinată cu un pop bazat pe armonii şi linii melodice aparent simple, dar în realitate foarte savante, bazate pe cultura muzicii simfonice romantice şi post-romantice a sfârşitului secolului al XIX-lea şi pe metodele de prelucrare a partiturii tipice compozitorilor moderni ai secolului XX, au fost combinate într-o manieră unică, aşa de originală, că popul suedez încearcă de peste 30 de ani şi nu reuşeşte să-ş revină din ABBA-manie, pentru că nu reuşeşte să aducă ceva de valoare măcar cât de cât apropiată.
Şi un sfat de final: când îi ascultaţi pe cei de la ABBA, ascultaţi-i cu drag şi cu sufletul curat. Probabil că Pink Floyd, Genesis, Los Jaivas, King Crimson, Led Zeppelin sau Kansas sunt formaţii mai mari, ca valoare muzicală, dar niciodată nu au atins notorietatea ABBA. Iar asta nu se va întâmpla niciodată. Fenomentul ABBA e unic şi irepetabil.