Votant AUR: Mie îmi place Putin și nu-mi place Uniunea Europeană!

Share

În timp ce Grigore Ureche ‘cela susţinea că “De la Rîmn ne tragem”, cel puţin un votant AUR afirmă că el se (con)trage de la Moscova.

Rusofilia și putinismul celor din Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) ies din când în când la suprafață, chiar dacă liderii partidului se străduiesc s-o ascundă. Îi trădează însă propriile fapte, gânduri și acțiuni.

Am descoperit de exemplu o postare de pe pagina filialei județene Mureș a AUR, pe 4 decembrie 2020, cu numai două zile înaintea alegerilor parlamentare, scrie Ziariştii.com.

Mesajul și motivația doctorului mureşean Cristian Vântu:

5 motive pentru care votez AUR:

1. Votez AUR pentru că Lucian Mândruță se teme de ei, iar mie nu-mi place Lucian Mândruță. Dacă el spune că AUR practică «o demagogie naționalistă și mistică», eu nu pot decât să strig: Evrika! Am cu cine vota! Ceea ce îl sperie pe Mândruță, pe mine mă entuziasmează.

2. Votez AUR pentru că presa globalistă spune că ar fi un partid anti-UE susținut de Putin, iar mie îmi place Putin și nu-mi place UE. Uniunea Europeană este noua Uniune Sovietică, nu Rusia creștină. Nu spun eu asta. A spus-o celebrul dizident Vladimir Bukovski.

3. Votez AUR pentru că îl propune premier pe Călin Georgescu. Iar Călin Georgescu este singura personalitate din România care a avut curajul să facă declarații tranșante în sprijinul capitalului autohton și să-și asume mesajul suveranist.

4. Votez AUR pentru că un intelectual creștin, cum este Claudiu Târziu, editorul Rost Online și co-președintele partidului, este garanția seriozității unui demers politic de dreapta. Îl citesc cu plăcere și în total acord de mulți ani. Este foarte puțin probabil să mă dezamăgească de acum încolo.

5. Votez AUR pentru că este singurul partid cu șanse să intre în Parlament care susține fără echivoc cele trei valori ale dreptei: Credința, Familia și Națiunea. Spre deosebire de PSD și mai nou de PMP, AUR nu curtează electoratul conservator cu declarații neasumate politic, doar în campania electorală, ci și-a fondat doctrina pe aceste trei valori, de la bun început.”

Share