VIDEO Diana Iovanovici Şoşoacă dansând pe muzica trupei Pink Floyd

Share

Aceasta este, cu Diana Ivanovici Şoşoacă pe metereze, expresia sublimată a stării de promiscuitate spirituală care a dominat ieri, la mitingul antivacciniştilor.

Senatoarea Diana Şoşoacă a făcut un spectacol dizgraţios la Piața Victoriei, în timpul unui miting al negationistilor. A răcnit, a amenințat și a și dansat. Pe Pink Floyd!

Cățărată pe o platformă postată în mijlocul pieței, Şoşoacă a zbierat să nu se pună nimeni cu ea, că „sparge și zidul de la Berlin”.

Apoi, a dansat pe melodia „Another Brick în the Wall”, a trupei Pink Floyd. Ea a lăsat să se vadă și mesajul inscripționat pe tricou „Senator terorist”.

Senatoarea Diana Şoşoacă a mai anunțat, în timpul mintingului negaţioniştilor din Piața Victoriei, că va candida la Președinția României.

„Mă întreabă dacă merg la Cotroceni. Numai ca președinte”, a anunțat Şoşoacă, în uralele mulțimii, luată de val.

„Nu întru în PSD. Dacă întru în PSD, fac măcel! Eu trebuie să mă înscriu în toate partidele, că toate mă vor. E pe principiul dacă ea nu ne vrea, noi o vrem. Deocamdată mi-e bine independentă și cred că am reușit să schimb multe lucruri singură.

PSD trebuie să treacă prin schimbări majore, să renunțe la baronii locali, să își facă curat în partid cu cei condamnați penal, cei care și-au bătut joc de țară”, a mai adăugat Şoşoacă.

Senatoarea a atacat apoi din nou campania de vaccinare.

”Grupul pentru vaccinare nu au nici măcar un medic, sunt ba purtători de cuvânt, ba din ministere, din Guvern, care nu fac altceva decât să fie colonei și absolut toți fac parte din servicii, d-aia nu am voie să dau numele lor, dar o să dau publicității ce pot, pentru că nu te pui cu un avocat.

Sunt oameni care ar trebui să conducă această așa-zisă pandemie (sic!), pentru că noi nu avem pandemie, nu este nici măcar decretată epidemie în România. Tu nu poți să certifici o pandemie până nu descoperi că în propria țară ai epidemie.

Este o chestie logică, care iese din legislație. Nu mă las până nu sunt demiși acești oameni și nu vom avea niște profesioniști. Justiția lasă de dorit, totul pleacă de lipsa dreptății”, a mai strigat Diana Şoşoacă, în Piața Victoriei.

Share