Valer Dorneanu câştigă lunar 17.000 de euro, pensii şi salarii

Share

Cei care i-au prins degetele la uşă lui Valer Dorneanu au folosit un mecanism simplu şi eficient: bani, foarte mulţi bani.

Președintele Curții Constituționale a României a avut și în 2020 venituri uriașe, a aflaat Petre Bădică, de la Newsweek.

Valer Dorneanu și-a publicat, cu întârziere, declarația de avere pentru anul 2020. El a menționat cinci surse de câștig:

Președinte CCR – 295.692 lei

Diferențe de salariu CCR – 95.484 lei

Universitatea Titulescu – 74.603 lei

Pensie (casa pensii sector 3) – 454.068 lei

Pensie Camera Deputaților – 78.876 lei.

Total venituri Dorneanu 2020: 998.762 lei. Lunar, a câștigat 83.230 lei, adică 16.646 euro pe lună. Valer Dorneanu este șeful sporurilor din România.

Numai din acest tip de venituri, președintele Curții Constituționale încasează lunar echivalentul a patru salarii medii pe economie. Sporurile se adaugă unui salariu de 6.000 de euro pe lună. Sporurile sunt 40% peste salariu.

În urmă cu doi ani (an fiscal 2018), Dorneanu încasa ceva mai puțini bani.

Potrivit declarației de avere depuse cu întârziere, la 26 iunie, președintele CCR, Valer Dorneanu, încasează de la contribuabili două pensii speciale și un salariu de președinte al CCR. Împreună, ele i-au adus în 2018 circa 700.000 de lei, adică 150.000 de euro/ an.

Share