Nu voi mai scrie acum despre magariile care se intampla la “Adevarul“, un ziar de care, dupa plecarea de la Active Soft, am fost aproape sa ma leg.
Nu am facut-o, din scarba si oroare pentru ceea ce a devenit, dar si constient ca, la profunzimea cunostintelor pe care le am in staff-ul acestei publicatii, voi intra in conflict cu niste oameni cu care sunt in relatii ocazionale, dar bune de mai bine de un deceniu.
Insa acum simt nevoia sa intervin, pentru ca lucrurile patite de catre Luminita Bogdan, despre care scrie Tiberiu Lovin, frizeaza absurdul.
CE INSEAMNA UN EXTERNIST IN ZONA DE CONFLICT?
In general, externistii nu sunt printre colegii a caror munca sa-mi placa. Prefer sa bat drumurile, sa fac teren, sa vorbesc cu interlocutorii mei, sa-i cunosc, sa stabilesc relatii interpersonale, sa am discutii frecvente cu acestia si sa-i respect.
Dar intr-un mod ciudat pentru un om obisnuit: cum respecti o sursa de informatii, fara sa te gandesti direct la moralitatea, umanitatea persoanei respective? Externistul nu e om de teren. El sta in birou, in redactie si in 95% din timp traduce stiri de pe agentiile de presa.
DE LA FLOARE DE BIROU LA CAINE DE TEREN
Daca are interlocutori, acestia sunt audiati telefonic, iar daca iese pe teren se duce la conferinta de presa a sefului diplomatiei, care e o dulce poezie, unde protagonistii valseaza printre idei inalte. Ori merge prin capitalele lumii cu demnitarii, adastand pe la dinee oficiale, Davosuri si Crans Montane crocante, impanate cu homari si icre verzi cu dungi rosii.
Externistii sunt oameni plapanzi, din acest punct de vedere, care, cand se intorc in redactie de pe teren, vorbesc trei ore fara oprire despre ce grozavii li s-au intamplat.
Dintre unii se aleg destui sefi de prin presa, care indeobste nu prea inteleg ce Dumnezeu fac aia, de dureaza atat de mult pana vin in redactie, de ce nu scriu mai repede si, mai ales: de ce au gumarii rupti la calcaie intotdeauna?
Jurnalistii de zo
na de conflict insa se aleg, de obicei, din doua categorii de presari: 1. externistii, pentru ca stiu limbi straine; 2. jurnalistii de investigatii, pentru ca au relatii si sunt extrem de descurcareti si dinamici-elastici.
Dintre cei care ajung in zone de conflict, rezista destul de putini externisti, ori pentru ca se sperie, ori pentru ca fac tot felul de boacane. Este evident de ce. Aceia insa care raman pe teren, in astfel de zone, devin jurnalisti de inalta senzatie.
Ei merita tot respectul confratilor, pentru ca isi risca viata in fiecare moment, din Congo-Brazaville pana in Phnom-Pen si din Nagorno-Karabagh pana la Chisinau. Redactiile trebuie sa-i recompenseze, dincolo de sporul legal de 200% din Contractul de Munca in Mas-Media, colegii trebuie sa-i laude, pentru ca sunt niste vedete.
CUM ATI TRATAT-O VOI PE LUMINITA BOGDAN…
Si niste oameni destul de chinuiti, care in deplasarile de acest gen dorm pe burta, aparandu-si capul de gloante cu reportofonul si mancand pe apucate, in conditii de siguranta alimentara care, la standarde UE, le da dreptul sa faca foarte mult scandal, atunci cand sunt tratati cum ati tratat-o voi pe Luminita Bogdan, Grigore, Adrian si Cornete.
Iar Luminita, in astfel de conditii, mai are pudoarea si candoarea sa vorbeasca, asa cum se poate vedea aici, despre dragostea ei pentru ziar. Sa va fie rusine, Grigore, Adrian si Cornete. Dar aici trebuie sa explic de ce sunt atat de revoltat.
Pe tine, Cornete, nu te-am cunoscut si sper sa nici nu te cunosc vreodata, pentru ca, daca vei avea nefericirea sa ne intalnim, din coliziunea ta cu mine se va naste in univers o noua supernova, pe care astronomii o vor studia cu interes.
IN SCHIMB, CU VOI, GRIGORE, ADRIAN, E PERSONALA
Iti mai aduci aminte, Adriane, cand eram colegi la sectia de politica interna de la Evenimentul Zilei? Iti mai aduci aminte ce tigari fumam? Daca ai uitat, iti aduc eu aminte: Carpati fara. Daca ai uitat ce fara, nu-ti aduc aminte fara ce.
Mai tii minte cum mancam paine cu apa, stateam calare cinci pe un telefon fix amarat, care incepea cu 617 si mergea din doi in doi, dimpreuna cu Mircea Suciu, Marcela Feraru, Dan Andronic, Tibi Braescu si Bogdan Ionescu si bateam cuba la fiecare articol scris?
Mai tii minte, Adriane, cat de porcos vorbeam intre noi in redactie si cat de mult ne respectam, ca tineri jurnalisti? Mai retii oare cum circula informatia si cum spuneam toti tot ce gandeam?
Iti mai aduci aminte tu, Adriane, cum saream ca tapii, in blugi tociti si adidasi, pe iarba uda si plina de noroi, la concertul lui Michael Jackson, la care am primit bilete de la Cristoiu, dupa ce am muncit ca nasarambii noapte-zi-noapte-zi, la alegerile din toamna lui ’92?
Mai tii minte ca dupa aia am mers la tine acasa, am baut neshte alcooluri tari, am discutat despre principii inalte si ne-am uitat, impreuna cu mama ta, la muzicile destepte pe care le aveai inregistrate pe casete video? Cream, Led Zepp, Queen, EL&P. “I Feel Free”. “Babe, I’m Gonna Leave You”. “I Want To Break Free”. “C’est la Vie”. Acum nu te mai recunosc, Adi.
Tii minte, Jimmy (ca Grigore nu te-am strigat niciodata), cate zeci de tone de comentarii fotbalistice am consumat, in hala de la EvZ?
Impreuna cu Horia Ivanovici, Alin Paicu, Bogdana Paun, Andi Lupu, Alex Revenco si ceilalti nebuni frumosi care eram…
Mai tii minte, Grigore, cum munceam in ture, zi si noapte, la bulina rosie si bulina albastra, ca tampitii, de drag de meseria asta, inainte sa invente Cristoiu primele pentru servicii de noapte, fara sa calculam in ore-de-lucru-egal-bani-la-salariu-in-plus?
ATI UITAT AMANDOI
Ei bine, eu nu am uitat, dar tu se pare ca ai uitat.
Ati uitat amandoi, Jimmy, Adrian, v-a luat valul, ati innebunit de bani, vacante in Insulele Comore, masini de serviciu si pasive-n creditele mamelor lor, azi si maine. Practic, v-ati pierdut felul de a apartine umanitatii si ati devenit niste sclavi la un oligarh.
Unul cu care de asemenea am stat pe canapea si-am spus bancuri, pe cand parea altceva decat ce este azi, pe cand ne uitam, cu ochii in lacrimi, cum pleaca de pe Otopeni cu avionul un anumit suveran expulzat din propria lui tara.
Unul, Dinu, care m-a dezamagit la fel de mult ca si voi, Jimmy, Adrian, si acum este ultima oara cand mai scriu despre voi, sper, ca am in gura gust de praf de pusca, de pe strazile pe care fugea prin Chisinau Luminita Bogdan, inainte sa o dati voi afara, dar si de matraguna.
Matraguna e de la voi.