home MASS MEDIA STAREA PRESEI: Liviu Ioan Stoiciu nu mai este sef de sectie la "Cotidianul"

STAREA PRESEI: Liviu Ioan Stoiciu nu mai este sef de sectie la "Cotidianul"

Share

Liviu Ioan Stoiciu nu mai este sef de sectie la Cultura, la “Cotidianul”. El a fost sef trei zile, timp in care, conform surselor mele, nu a avut comunicare nici cu redactia, nici cu conducerea ziarului.

In continuare, ca si inainte de aducerea lui Liviu, Ovidiu Simonca, redactor sef-adjunct adus de Cornel Nistorescu de la “Observatorul Cultural”, un jurnalist foarte valoros, care insa cand aude numele Basescu vede negru in fata ochilor, este si seful Sectiei Cultura.

Nu am vrut sa ma exprim, pentru ca LIS este un vechi prieten de-al meu. O sa o spun acum. Dupa parerea mea, Liviu nu avea ce cauta pe o functie de conducere, la un ziar de profilul “Cotidianului”. Liviu Ioan Stoiciu este un poet genial, din punctul meu de vedere unul dintre marii nostri poeti de astazi, din generatie cu Iaru, Musina sau Cartarescu.

Din acest punct de vedere, omul este o comoara nationala. Ca jurnalist insa are o scriitura cu totul particulara, la limita dintre articol de presa si prozodie poemica, care nu rimeaza decat cu publicarea ritmica a unor texte de autor, exact de genul columnismelor eliminate de Nistorescu.

A-l pune insa pe Liviu sa conduca oameni este o eroare de management de neiertat, asemanatoare aceleia de a-l pune pe Carol Sebastian sef (insa din cu totul alte motive), pentru ca LIS este un tip conflictual cu cei din jur si cu sine insusi, lucru perfect admirabil la un om cu framantarile sale existentiale si pentru care trebuie respectat in veci.

Astept si urmaresc cu permanenta si netarmurita uimire miscarile “manageriale” care se fac la “Cotidianul”, care dovedesc, ca o salba de margaritare, cata incompetenta si lipsa de stiinta de cunoastere a oamenilor exista azi in presa. In ce-a mai ramas din presa, ca, daca va continua astfel, presa va deveni in curand o umbra a ceea ce a fost.

Mogulii, mafia si securistii vechi si noi sa traiasca…

Share