Sunt multe state UE care au achiziţionat o cantitate (probabil) panicată de doze de vaccin, în anii pandemiei.
Poate că asta se explică prin faptul că nimeni nu ştia cât va dura aceasta pandemie de coronavirus şi numai antivacciniştii au avut certitudini (oricum aculturale şi tâmpe) a posteriori.
Şi alte state UE prestante au cumpărat vaccin în devălmăşie
Oamenii serioşi şi-au luat măsuri de precauţie, aşa cum fac şi acum, pe cont propriu. Noi trebuie să respectăm guvernele pandemice din România, care au făcut la fel.
Economistul Bogdan Glăvan dă şi un soi de top, în care suntem de-abia pe locul 6, în ordinea de pe tricouri, ca număr de vaccinuri achiziţionate.
„Diverse țări au cumpărat doze de 4 ori mai multe decât populația.
1) Danemarca: populație – 10,4 mil. persoane; a cumpărat 42 mil. doze de vaccin; a consumat 21,5 mil., adică jumătate, restul s-au aruncat sau se vor arunca.
Citeşte şi: Mache de la DNA, instituţia ce instrumentează Dosarul Vaccinurilor
2) Germania – populație 83,2 mil. persoane; a cumpărat aproape 400 mil. doze, adică de 5 ori populația, a consumat 83 mil., restul Dumnezeu cu mila.
3) Marea Britanie – populație 67,3 mil. persoane, a cumpărat 457 mil. doze, adică de 7 ori populația; a consumat doar 151 mil. doze.
4) Danemarca – populație 5,8 mil. persoane; nu am găsit câte doze a cumpărat, dar am aflat că a donat 9 mil. doze, deci dublul populației, deci e ușor de înțeles cam cât de multe a comandat…
Citeşte şi: DNA cere ridicarea imunităţii lui Cîţu, Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă
5) Polonia – populație 37,7 mil. persoane, a cumpărat 100 mil. doze, nici nu le-a plătit, se judecă cu Pfizer 😆
1) Diverse țări au cumpărat doze de 4 ori mai multe decât populația.
Danemarca: populație – 10,4 mil. persoane; a cumpărat 42 mil. doze de vaccin; a consumat 21,5 mil., adică jumătate, restul s-au aruncat sau se vor arunca. 🧵https://t.co/iCYrVxRSbl— Bogdan Glăvan (@bogdanglavan) November 23, 2023
6) România – populație 19 mil; înțeleg că a cumpărat 89 mil. doze, din care a administrat aproape 17 mil. restul good bye.
7) Am citit suficient ca să mă conving că toate statele au comandat vaccinuri în exces. De ce? Aici pot exista multe explicații și e important de amintit conversația secretă dintre Ursula von der Leyen și unul din fabricanții de vaccin.
Ex-ante era mai complicat
8) Însă pentru un motiv sau altul toate țările au comandat multe vaccinuri. Asta vedem noi acum, ex-post. Însă ex-ante era mai complicat de spus.
9) Din câte știu nici un fost prim-ministru sau ministru nu este acuzat în Germania, în Suedia, în Danemarca, în Marea Britanie sau în altă țară occidentală pentru această comandă, considerându-se că au comis un prejudiciu.
10) Ex-post clar a fost o pierdere; însă ex-ante nimeni nu știa dacă va fi pierdere. Și, apropo, nu am auzit pe nimeni din SISTEMUL românesc protestând atunci, în primăvara lui 2021, că sunt prea multe doze 😉
Ipoteza prejudiciului, artificială
11) Nu sunt jurist, nu mă pricep prea bine la condițiile legale care trebuiau îndeplinite pentru a se da această comandă.
12) Sunt economist. În această calitate ipoteza prejudiciului mi se pare artificială iar formularea acuzației fix la începutul campaniei electorale și fix de către cineva care a l-a salvat pe primul plagiator al neamului mi se pare… prea ca la țară.”
Aici mai este ceva de adăugat: dacă la Ursula-n Curte este vreo problemă, atunci numai acolo poate să fie. Ea avea viziune de ansamblu, ea putea lua şpagă. Iar dacă este o problemă penală, o aşteptăm pe Kovesi să lucreze.