home MASS MEDIA, STIRI DESPRE JURNALISTI Scandal mare la Realitatea TV despre şpăgile din presă

Scandal mare la Realitatea TV despre şpăgile din presă

Share

A fost un scandal mare cât casa la “Jocuri de putere”, pe tema banilor luaţi de presă pentru a scrie texte la comandă pe cele subiecte fierbinţi.

Joi, 19 noiembrie, emisiunea “Jocuri de putere” a fost croşetată cu îndemânare, ca de obicei, de Rareş Bogdan, când, deodată, lucrurile scapă de sub control şi iese scandal. Mare. Mare de tot. Cu urlete în studio. Pentru că se vorbea despre presă.

Protagoniştii fenomenului: Rareş Bogdan, Alex Căutiş, Stelian Negrea, Oana Stănciulescu, inevitabilul Oreste Teodorescu şi Mihai Pâlşu.

Ca de obicei, Rareş Bogdan a făcut uau-uau-uau, ca maşina Salvării, prin studio. Subiectul a fost, formal, CNADNR şi o afacere de corupţie de acolo. Tot ca de obicei, un “ting” delicat, ca la tejghea, la bar, se auzea în studio. Ţin să fie? Un dosar despre presă, bani murdari, corupţie. Unul încă neinstrumentat de DNA.

Subiectul, lansat de Alex Căutiş, a fost faptul că presa a luat bani (adică şpagă). Ba nu, unii jurnalişti au luat bani (adică şpagă), nu toată presa! A fost mare dispută şi mare scandal pe această nuanţă.

Contexul:

Alex Căutiş: (…) La un moment dat, Transelectrica, care era un monopol de stat, a scos partea de mentenanţă şi a dat-o unei alte firme de stat, care se cheamă SMART. (…) Am tot auzit despre SMART (şi acum DNA văd că a intrat pe fir), în anii trecuţi se făcea următoarea şmecherie: SMART subcontracta şi oferea unor firme private şi acesta era un mare business. Mai mult, au existat contracte de publicitate făcute prin SMART. Presa a fost foarte mult plătită cu banii de la SMART, asta o spun şi o pot declara şi în faţa DNA şi pot să…

Rareş Bogdan (cu ochii în tabletă, pe ton scăzut): … dar nu Realitatea TV, din fericire…

Alex Căutiş: … nu Realitatea TV, ok…

Rareş Bogdan: … că de-asta putem vorbi…

Alex Căutiş: … de-asta putem vorbi. Deşi e o oră înaintată…

Rareş Bogdan: … nu, stai tu liniştit, că audienţa e bună, domnu’ Căutiş. (…) Puteai vorbi şi la nouă, dar te-ai pierdut în amănunte.

Alex Căutiş: Bun. Spun că SMART a plătit foarte multă presă, şi ar fi nevoie să se vadă unde s-au dus banii ăia, nu numai de la Elena Udrea şi alţi politicieni, dar şi de la alţii, care s-au dus pe la bani…

Rareş Bogdan (enervându-se): … ştii cum e cu presa, observ că aveţi o bucurie, n-au dat la Realitatea, deci putem vorbi. Dom’le, eu scot de la avocaţi… dv. vreţi să aruncaţi rahatul în ventilator ca şi dl. Pleşu.

Alex Căutiş: A, vă mulţumesc că mă comparaţi cu dl. Pleşu, este o onoare pentru mine, mulţumesc, nu mă aşteptam la…

Rareş Bogdan (încercând să schimbe subiectul): Eu observ aici firme de avocatură, cu sume care toată presa la un loc în zece ani nu le-a încasat.

Şi începe scandalul. Mare de tot. Vizionare plăcută! (NOTA Wondershare FILMORA este softul cu care am splitat în clipuri fix sub 3 minute, ca să nu ne acuze Realitatea TV că i-am încălcat copyright-ul.)

CLIPUL 1 Momente fierbinţi: • Rareş Bogdan – “Cine a încasat bani?, că de la Realitatea nu s-au încasat!” • Rareş Bogdan – “Vorbiţi prostii, pentru că aţi venit şi aţi aruncat în aer presa!”

CLIPUL 2 Încep urlete în studio când se discută despre corupţia din presă. • Rareş Bogdan – “Am sărit pentru că nu-mi place să aruncaţi cu rahat într-o categorie şi-n colegii mei jurnalişti!” • Rareş Bogdan – “Nu vreau eu să dau despre presă, e treaba mea de ce!” • Rareş Bogdan – “Aştept să vă cereţi scuze de la Realitatea, că aţi afirmat în spaţiul public că are legătură cu Dragnea” • Alex Căutiş – “Domnu’ Rareş Bogdan, ajungem la intimităţi…”

CLIPUL 3 Se enervează Mihai Pâlşu, vechi om de presă • Mihai Pâlşu – “Păi, dacă tu vii şi vei demonstra vreodată că am luat vreun ban, de la oricine vrei tu, păi asta spui, şi eu sunt presă…” • Mihai Pâlşu – “De-te de-aicea şi lasă-ne ♣ dracu-n pace!” • Mihai Pâlşu – “N-am luat niciodată nici un ban. Bă, tu ai înţeles ce spun eu? N-am luat niciodată nici un ban!” •

CLIPUL 4: De neuitat. • Mihai Pâlşu – “Dacă nu dai nume vorbeşti ca la mahalá!” • Alex Căutiş – “… hai să recunoaştem că şi Ziua a luat bani, dar nu pe vremea ta…” Mihai Pâlşu – “… păi spune asta, domnule, mulţumesc! Mulţumesc! Nu pe vremea mea!” • Rareş Bogdan – “Domnu’ Căutiş, dumneavoastră vreţi să ieşiţi din presă?”

CLIPUL 5 În fine, despre cum se schimbă subiectul în presă când nu-ţi convine ţie, ca moderator. Anunţi că e explozie = atentat la Baker Street Station, în Londra (ulterior, s-a demonstrat că fusese o alarmă falsă, o maşină suspectă a fost explodată de geniştii londonezi) BONUS Rareş Bogdan – “Presa a vorbit despre cazurile de corupţie înainte de procurorii tăi preferaţi! Ai auzit? Înainte ca preferatul tău, DNA; să vorbească despre cazurile de corupţie, a vorbit presa!”

Citeşte şi
După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018.
Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor
Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de
Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Șeful PSD Liviu Dragnea a lansat un atac direct la adresa libertății presei duminică seară.
Consiliul Naţional al Federaţiei FAIR - MediaSind, întrunit în data de 23 aprilie 2018 la
Share