ROMÂNIA OPTIMISTĂ TVR colorează realitatea în roz

Share

Datoria jurnalistului este să caute adevărul şi numai adevărul. El este sanitarul societăţii, care găseşte locurile bolnave şi informează opinia publică asupra existenţei acestora, pentru ca ea să reacţioneze şi societatea să se însănătoşească.

Atunci când mass-media îşi uită rolul, puroiul social este ascuns departe de opinia publică şi face buboiul mare. Locul lăsat liber în spaţiul tipografic (ori în spaţiul de emisie) este ocupat de cosmetizări ipocrite ale realităţii.

TVR a intrat în campanie, cu Ştirile TVR vârf de lance. De astăzi începând, timp de două luni, se vede „România Optimistă„, prin „difuzarea zilnică, de luni până vineri, în cadrul Telejurnalului de la ora 20.00, de la TVR 1, cu preluare pe site-ul stiriletvr.ro, a unei ştiri care să prezinte un fapt pozitiv din România”.

De exemplu: ieri, la Oltchim au mai fost disponibilizaţi încă 200 dintre fraierii care ne-au votat în draci anul trecut.

Sau: acum cinci minute, sindicaliştii de la Hidroserv şi-au început protestul al nu-ştiu-câtelea din ciclul „ne-aţi minţit, scoate-v-ar femeile noastre, care nu au din ce face ciorbă de lobodă, ochi după ochi cu unghiile”.

Iar în restul programului de ştiri: ce mai face Victor Dumnezeu Ponta; unde s-a mai dus să deguste o şunculiţă hipercalorică („dar să nu spuneţi la nimeni – la nimeni, că mă bate Daciana cu lemnul hipocaloric de la pat!”), ultimele aluzii ale lui Dumnezeu Ponta, cu iz de imixtiune în mersul Justiţiei, la procurorii lui Băsescu, ce declaraţii a mai făcut în şedinţa de Guvern Victor Dumnezeu despre epoca de aur în care intră azi cu USL România, când în şase luni se plănuieşte să se atragă investiţii de 10 miliarde de euro, cât nu s-au făcut în 23 de ani.

Pentru că, da, esenţa aceasta este: trebuie să reflectăm, ” într-un peisaj media copleşit de negativ, violenţă, lipsă de speranţă şi goană după audienţă”, cum „în România se petrec nenumărate fapte bune”, contrabalansând „tendinţa negativistă a ştirilor care ne înconjoară”.

Pâinea cu ceapă e bună. Cartofii cu fasole toată vara şi toată iarna, cu garnitură lichidă de ceai de rostopască la prânz, ne ajută să ne păstrăm silueta. Iar vedetele staţiei se duc la mare, să facă programe proaste de divertisment toată vara, să lingă beri pe plajă şi să-i culegi cu făraşul din crăşme la cinci dimineaţa, ambetaţi de jurnalism de investigaţii cu Pinot noir, trai neneacă pe banii babachii.

Mai jos comunicatul:

La TVR se vede „România Optimistă”

O campanie a Ştirilor TVR, de luni, 15 iulie, la Telejurnal şi pe stiriletvr.ro.

Luni, 15 iulie, Ştirile TVR încep campania „România Optimistă”, o campanie care se va desfăşura pe parcursul a două luni şi care presupune difuzarea zilnică, de luni până vineri, în cadrul Telejurnalului de la ora 20.00 de la TVR 1, cu preluare pe site-ul stiriletvr.ro, a unei ştiri care să prezinte un fapt pozitiv din România.

Scopul acestei campanii este ca, într-un peisaj media copleşit de negativ, violenţă, lipsă de speranţă şi goană după audienţă, telespectatorii să-şi readucă aminte că în România se petrec nenumărate fapte bune. De altfel, românii sunt invitaţi să-şi împărtăşească ei înşişi propriile exemple. Este o încercare de a prezenta eforturile şi reuşitele oamenilor de lângă noi, campania propunându-şi să contrabalanseze tendinţa negativistă a ştirilor care ne înconjoară.

Pe scurt, echipa Ştirilor TVR doreşte ca, prin campania „România Optimistă”, să arate şi „partea plină a paharului”, lucrurile bune care se întâmplă la tot pasul şi pe care oamenii pot reîncepe să le aprecieze.

La realizarea acestei campanii contribue jurnalişti, producători, cameramani şi editori de imagine din Bucureşti şi de la studiourile teritoriale ale TVR, precum şi corespondenţii din ţară ai Ştirilor TVR. Campania fiind interactivă, site-ul stiriletvr.ro va publica, în cadrul unei secţiuni speciale, toate materialele difuzate, dar şi comentariile şi exemplele oferite de telespectatori. Poveştile lor vor putea deveni ştiri ale campaniei, alături de materialele proprii care vor susţine campania „România Optimistă”.

Share