Curiosul caz al domnului Valer Marian

Share

A fost şeful PSD Satu-Mare şi copreşedinte USL Satu-Mare, fost prefect al judeţului Satu-Mare. În prezent este senator independent, membru afiliat al Grupului PP-DD.

Susţine că ar fi conspirat cu Liviu Dragnea să falsifice votul românilor la referendumul de pomină de anul trecut şi îl dă astfel în gât pe acesta la procurorii DNA.

Anterior a şi contribuit activ la falsificarea scrutinului în Satu-Mare sau nu? E bine de aflat acest lucru.

A publicat pe Internet nişte dezvăluiri “senzaţionale”, greu verificabile, despre Victor Ponta (posibilele episoade de sadism şi homosexualitate ale acestuia, din  adolescenţă, sunt numai o parte dintre aspectele tratate, care ating şi presupusa apartenenţă a premierului la serviciile secrete).

Trebuie să tratăm cu atenţie, prudenţă şi un mare grad de suspiciune afirmaţiile lui Valer Marian. Este treaba jurnaliştilor de investigaţie să le verifice. Până atunci, nu putem afirma că alegaţiile fostului lider local PSD sunt bazate pe fapte reale.

Atacul lui Marian contra premierului a fost pornit pe Internet de pe site-ul Cotidianul.ro şi de pe blogul fostului jurnalist Ovidiu Ohanesian, care după răpirea din Irak a devenit un fel de ciudat al online-ului românesc.

Vocea Rusiei scrie despre acest Valer Marian că ar fi un reprezentant al vechii gărzi, a celor pe care acum “lupii tineri”, în frunte cu Ponta – pe care Valer Marian îi numeşte “junii turciţi ai lui Victor Ponta”, îi înlătură din cercurile puterii.

Vechea gardă, “renegaţii”, din care mai fac parte, spre exemplu, indivizi ca Dan Voiculescu şi acoliţii acestuia, reacţionează. Cele două facţiuni useliste sunt scindate astfel în lupta lor cu adversarul comun, “sistemul” lui Băsescu. Dincolo de viziunea prin fund de sticlă, în principiu aceste divizări politice ar fi vizibile.

Până când procurorii vor stabili valoarea de adevăr a afirmaţiilor lui Valer Marian – care totuşi e un fost procuror ceauşist, nu un simplu ins din afara magistraturii care se trezeşte vorbind, este interesant de asistat la spectacolul canibalizării USL, care seamănă tot mai mult cu un război civil intra-alianţă în toată regula.

După ce au câştigat puterea, facţiunile super-pălăriei politice USL s-au relaxat, simţindu-se atât de sigure pe controlul lor asupra României (încercând, consecutiv şi schizoid, să ia sub control şi ce nu controlau, ca de exemplu Justiţia), încât au umplut ţara cu fronturi politice de luptă, care la ora actuală fragmentează unitatea politică a coaliţiei de guvernare într-un mare fel, cum nu s-a mai văzut după 1990 la stânga politică românească.

Şi mai este încă un lucru pe care îl observăm: dacă un radical reacţionar ca Valer Marian mizează pe DNA că o să-i facă zile negre lui Liviu Dragnea, înseamnă că ştie că acolo există procurori care n-au mamă, n-au tată. Şi nu anchetează în funcţie de direcţia din care bate vântul.

Carevasăzică oamenii aceştia ştiu defapt foarte bine că, în realitate, dincolo de propaganda USL, procurorii DNA nu sunt influenţabili politic în anchetele lor.

Share