Revoltător. PSD critică Guvernul pentru redeschiderea şcolilor

Share

PSD şi-a pus unul dintre vectorii cei mai îndemânatici să o sucească şi să critice din nou Executivul pentru motive absolut rizibile.

Europarlamentarul Victor Negrescu a declarat că Guvernul ar trebui să îşi asume responsabilitatea, dacă se constată apariţia unor cazuri de COVID-19, generate de mersul la şcoală în primele două săptămâni, în contextul în care există „bâlbâieli” şi „dispute” între Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii, dar şi lipsa unor măsuri concrete de gestionare a situaţiei.

Pe acest subiect, am exprimat un punct de vedere încă din

Exact aşa s-a şi întâmplat. Pretextul, ca să nu fie chiar gogonată, este că ar exista bâlbâieli între miniştri Guvernului:

„Mâine (luni – n.r.) reîncep şcolile în format fizic. Bâlbâieli şi dispute între Ministerul Educaţiei (PNL) şi Ministerul Sănătăţii (USR), un ordin comun neclar, o totală lipsă de abordare realistă, documente solicitate părinţilor, ulterior retrase, nicio alocare bugetară şi un vid organizatoric rar întâlnit”, a scris Victor Negrescu, pe Facebook, conform Agerpres.

PSD profită astfel de lucrăturile dintre PNL şi USR PLUS.  Premierul Florin Cîţi şi ministrul liberal al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, au anunţat că elevii vor intra în şcoli după completarea unui formular.

Neanunţat, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a confirmat apoi acest fapt: formular, la intrarea în şcoli, şi a publicat unul. Atunci, Cîţu… a anunţat că nu este necesar nici un formular. Voiculescu iarăşi a încuviinţat public: nu e nevoie, aşa e.

Ieri, aripa liberală din Guvern a publicat un formular modificat, faţă de cel făcut public de Vlad Voiculescu: este nevoie de formular şi iată cum arată el. Rivalitatea politică inutilă este evidentă.

PSD se referă însă astfel la o materie în care întreg mapamondul experimentează în prezent. Nimeni nu ştie exact cum să facă astfel încât şcolile să fie redeschise, şi totuşi SARS Cov-2 să nu se transmită în unităţile de învăţământ.

Strategii propagandei PSD au înţeles perfect acest lucru şi profită de fisurile dintre membrii Cabinetului, profeţind Apocalipsa, prin eşecul deschiderii şcolilor. Cum aşa? Prin simplul fapt că aceasta va duce la creşterea numărului de infectări.

Potrivit europarlamentarului, nu se explică cum se va menţine distanţa fizică de 1 metru, nu există un buget pentru redeschiderea şcolilor şi asigurarea echipamentelor de protecţie, nu avem un program de testare pentru şcoli, există un număr infim de profesori vaccinaţi, nu a fost suplimentat numărul de cadre medicale în şcoli; autorităţile au scos sistemele de protecţie şi au crescut la capacitate maximă clasele fără alte soluţii.

Este o înşiruire de aşa-zise fapte indiscutabile, care sunt ori exagerări, ori reprezintă complet dezinformări, ori intră în conflict flagrant cu mesaje politice anterioare transmise de PSD, ori sunt chiar efecte ale campaniei PSD contra protecţiei de Covid.

Negrescu a afirmat că nu este clar cum vor fi gestionate practic absenţele profesorilor sau ale elevilor (când este clar cum) şi nici cum vor fi implementate formele hibride, iniţial respinse de MEN (ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a detaliat în mod repetat cum anume), nu se explică cum sunt organizate pauzele (sună clopoţellul, copii ies în pauză, iar cel care se apropie la mai puţin de un metru de un alt copil este electrocutat la 220 V, apoi cadrul didactic îl împuşcă-n cap), dacă poate copilul să respire fără mască pentru câteva minute (deci, vorbeşti de distanţare fizică, de purtarea măştii de protecţie, dar, implicit, ceri ca, totuşi, copiii să-şi poată scoată masca, să respire, ca şi cum prin ea nu pot respira), ce se va întâmpla cu acei copii cu probleme de respiraţie sau alte afecţiuni (să se ducă să ia lecţii de respiraţţie de la deputatul Dumitru Coarnă) sau ce tip de mască este permis şi că nu s-a luat nici o măsură privind transportul şcolar (adică, să-i urce pe copii în autobuze şcolare, să se transmită mai bine virusul, dacă un copil e purtător!).

Negrescu a precizat că şcolile au avut doar vineri, ca zi de lucru, „şi poate un weekend, acolo unde există implicare, pentru a pune în aplicare un ordin complex, neclar şi care nu a fost suficient explicat”, deşi preşedintele României anunţa emiterea rapidă a ordinului.

El a spus că, în urmă cu aproape o lună, a venit cu propuneri concrete, folosind modele europene (care nu există) şi exemplele comunităţilor şcolare implicate din România (care sunt irelevante şi haotice), dar acestea au fost ignorate.

Negrescu se întreabă totodată cine va plăti când va apărea primul focar (probabi, cel mai corect ar fi să plătească PSD, care a guvernat timp de şapte ani, până la intrarea în pandemie) şi cine va fi de vină dacă se constată un focar cu o tulpină mai periculoasă, precum cea britanică (probabil virusul, care a îndrăznit să evolueze cu o nouă tulpină, fără să ceară voie PSD).

„Cred că actualul guvern trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru acest eşec, dacă se constată apariţia unor cazuri generate de mersul la şcoală, în primele două săptămâni. Aş prefera însă să se facă ce trebuie, iar toată lumea să fie sănătoasă”, a conchis europarlamentarul.

Lung, pervers şi la subiect, nu scurt şi la obiect.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.