Gandul: Instanţa supremă dă miercuri decizia finală privind condamnarea lui Adrian Năstase la 2 ani de închisoare „Adrian Năstase şi ceilalţi cinci inculpaţi din dosarul „Trofeul Calităţii” află miercuri decizia finală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) cu privire la condamnările lor la închisoare. Completul de 5 judecători a rămas în pronunţare la ultimul termen, miercurea trecută, pe 13 iunie. După trei ani şi jumătate de judecată,
aceasta este sentinţa definitivă în dosar”
EvZ: Martea neagra pentru USL. Ieri, trei ceasuri rele „09:00 Scandalul de plagiat în care este implicat premierul Victor Ponta a explodat în presa română şi internaţională. 13:00 Ministrul Culturii Mircea Diaconu a fost declarat incompatibil. E al patrulea ministru care pleacă acasă. 15:00 Nominalizarea Ecaterinei Andronescu la Educaţie nu este lipsită de emoţii. „Abramburica” ar putea fi declarată şi ea incompatibilă”
Romania libera: Premierul României a încercat să demonteze acuzaţiile de plagiat folosind argumente false. Plagiat Ponta. Patru profesori de drept desfiinţează apărarea premierului „O responsabilitate în acest caz i-ar reveni şi lui Adrian Năstase, cel care a fost coordonatorul tezei de doctorat a lui Ponta şi a semnat prefaţa lucrării. Autorii articolului referitor la plagiatul lui Ponta au menţionat faptul că sunt foarte siguri de credibilitatea surselor pe care le-au avut în acest caz”
Puterea: Premier plagiator „Premierul Victor Ponta a fost acuzat de revista britanică Nature că şi-a plagiat lucrarea de doctorat susţinută în anul 2003. Ponta a reacţionat, afirmând că este vorba de un atac coordonat de preşedintele Traian Băsescu, iar sursa informaţiilor din „Nature” ar fi consilierul prezidenţial Daniel Funeriu”
Curentul: Minciunile din apărarea lui Ponta: prefața și bibliografia tezei sale de doctorat „Incercând să vorbească cât mai puțin despre fondul problemei , acuzația de plagiat făcută de o prestigioasă revistă internațională, Ponta s-a încurcat în propriile minciuni, semn că se mișcă pe nisipuri mișcătoare și că are o problemă reală privind teza sa de doctorat”
Adevarul: Ziaristul de la Nature: „Noi nu facem politică“ „Cazul de plagiat al lui Victor Ponta din perspectiva lui Quirin Schiermeier, jurnalistul de la revista „Nature“”
ZF: Hidroelectrica: incompetenţa conducerii devine sabotaj al economiei naţionale „Trei oameni au decis că cea mai mare companie de stat trebuie să intre în insolvenţă, dar consecinţele le va suporta o ţară întreagă. Remus Vulpescu, avocatul de 40 de ani numit de Victor Ponta la conducerea celei mai mari companii de stat, spune că insolvenţa companiei a fost hotărâtă vineri, în urma analizei de către membrii Consiliului de Administraţie a situaţiei financiare a companiei”
Bursa: Insolvenţa Hidroelectrica consolidează neîncrederea investitorilor „Ministrul Lucian Isar: «Din punct de vedere tehnic, privatizarea Hidroelectrica rămâne în picioare». Chiar dacă cererea insolvenţei ar fi respinsă, întreg programul de listări are deja de suferit”
Curierul national: Hidroelectrica se scaldă între două ape „Pentru auditori, în 2011, compania a avut profit net de 6.444.266 lei, pentru actuala conducere a avut pierderi de 121 mil. lei. Hidroelectrica avea împrumuturi de la BIRD, Citibank, ING Bank, EFG Eurobank Luxembourg, Unicredit Bank Austria, BCR, BRD şi BERD. Ionel Blănculescu: Se merge pe o cale inteligentă. Va exista posibilitatea legală de a se modifica contractele preferenţiale”
