Adevărul: PPE bate şaua PDL să priceapă iapa USL „Popularii europeni au votat ieri, la Bucureşti, un nou program politic, după ce ultimele schimbări fuseseră operate la congresul din Atena, în urmă cu 20 de ani.
Şi-au ales o nouă conducere, însă şi-au reconfirmat liderul, iar în privinţa României au spus, în aproape toate limbile UE, că statul de drept nu poate fi pus la îndoială”
Bursa: Ziua în care trebuia să înceapă campania „După referendumul de revocare a preşedintelui din 29 iulie, ziua de miercuri, 17 octombrie, a fost cea mai agitată din punct de vedere electoral din ultimele luni: ziua în care a început în mod deschis, deşi în afara oricărui cadru legal, campania pentru alegerile legislative din 9 decembrie”
Curentul: Războiul contrastelor: USL cu semințe pe stadioane, ARD la masă cu liderii Europei „Trecând peste rivalitățile politice interne, cele două evenimente cu o bogată încărcătură politică au contrastat de la un cap la altul și mai ales au arătat modul la care liderii noștri politici își doresc să facă politică pe viitor”
EvZ: Spiritul Bruxelles-ului vs. miting USL marca Goebbels „Discursuri înflăcărate ale liderilor USL pe cel mai mare stadion de fotbal din Bucureşti. Crin Antonescu nu şi-a reprimat celebrul gest de salut cu mâna ”marca Hitler”. Membrii de partid plus galeriile Steaua şi Dinamo l-au aplaudat extaziaţi. Discursurile liderilor USL au avut accente naţionaliste. Mega-mitingul a semănat cu acţiunile de propagandă ale naziştilor”
Gândul: Merkel: „Lui Băsescu nu i-a fost frică să se gândească la viitor”. Ponta: „Băsescu e ultimul comunist al Europei” „USL şi ARD au dat astăzi prima bătălie de proporţii în planul imaginii. USL-iştii au umplut Arena Naţională din Bucureşti cu aproximativ 70.000 de militanţi, la cea mai spectaculoasă lansare de candidaţi de până acum PDL-iştii au ieşit la rampă, la Congresul PPE, cu mai-marii Uniunii Europene, în frunte cu Jose Manuel Barroso şi Angela Merkel”
Puterea: „Schema Voiculescu” le vine mănuşă parlamentarilor penali. Fură şi fugi „Un parlamentar USL a folosit ieri schema inventată de Dan Voiculescu pentru a evita o sentinţă de condamnare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Dosarul privind Complexul Energetic de la Turceni în care este implicat fostul deputat Mugurel Surupăceanu se va judeca la Tribunalul Gorj, după ce ÎCCJ şi-a declinat competenţa ca urmare a demisiei acestuia din Parlament, săptămâna trecută. Folosind această tactică, toţi parlamentarii, dacă legislaţia nu se modifică, se vor putea juca cu Justiţia de-a şoarecele cu pisica până li se vor prescrie faptele. Adică, se apropie pronunţarea la Înalta Curte, demisionează din Parlament şi dosarul se întoarce la instanţa de fond. După care nimeni nu-l împiedică să candideze din nou pe locul vacantat. Şi tot aşa”
România liberă: Campanie. Socialiştii au încercat să umbrească congresul PPE de la Bucureşti cu un megashow pe stadion. ARD şi USL, în luptă pentru legitimitate europeană „În timp ce liderii Partidului Popular European, printre care s-au numărat preşedintele Comisiei Europene, José Barroso, şi cancelarul german, Angela Merkel, erau reuniţi la Palatul Parlamentului la congresul statutar, pe Arena Naţională se desfăşura mitingul USL, la care participau liderul socialist Serghei Stanişev şi cei liberali Guy Verhofstadt şi Graham Watson”
eNaţional: Ponta: Basescu, ultimul comunist si securist al Europei „Basescu este ultimul comunist si securist al Europei. Trebuie sa-l schimbam nu doar pe el, ci si sistemul care l-a mentinut la putere in acesti ani”
