M-am suspus singur la supliciu şi am ascultat în reluare online tot discursul lui Victor Ponta de la Arena Naţională, de ieri. Linia generală a fost de o demagogie neonazistă teribilă, pregnantă, urât mirositoare, populată cu infectitudini retorice, sub care se aflau, subcutanate,
toate afirmaţiile mincinoase din ultimii ani referitoare la murdăria adversarului politic şi curăţia sfinţească a USL.
Dacă aceasta este forţa politică doritoare să conducă din anul 2013 România (şi care, aşa cum s-a vădit din discursul pontului, ar dori să se afle la putere şi în anul 2019), atunci am băgat-o pe mânecă toţi.
S-au adunat într-o singură arenă sportivă, mizând pe imagine în faţa electoratului aflat în faţa televizoarelor şi încercând încă o dată să-şi osifice nucleul dur al electorilor lor.
Au demagogizat firul gazonului din National Arena aşa de profund, că acum gazonul acela trebuie schimbat: nu se mai poate juca fotbal pe el. Când încerci să faci un dribling îţi rupi piciorul.
Pereţii acestei arene sportive superbe vor răsuna zile în şir de mizeriile rostite de USL-işti. Ele se vor izbi la infinit de pereţi, iar aceştia înnebuniţi vor tot respinge, într-un ricoşeu fără sfârşit, vomator, avortabil, cuvintele abominabile rostite de oroarea României.
Redau mai jos ceea ce, după ce nu a mai suportat să fie scris, s-a-ntrupat de la sine, pentru a rămâne consemnat ca un exerciţiu de cultura urii, ori poate chiar de urocultură politică, din cauza căreia noosfera aici, în cartierul stadionului nostru, s-a umplut pentru mult timp de miros de micţionare ideatică purulentă (observaţiile cu roşu ne aparţin):
„În 2013 trebuie să chimbăm nu doar Constituţia, ci şi modul în care a fost gândit statul român în aceşti ani. Cunoaştem şi modelul posibil: cel al Republicii Moldova, probabil spre disoluţia lesnicioasă a statului român.
O dată cu sfârşitul Regimului Băsescu, se va termina perioada postcomunistă în România. Şi ar începe – Doamne fereşte!, o epocă neofascistă, de sorginte silovikiană prorusă.
Traian Băsescu este ultimul comunist al Europei, este ultimul securist al Europei. Dar Dan Voiculescu ce este? Probabil un varan inutil, într-o galerie de trădători de neam şi de ţară?
Trebuie să-l schimbăm nu doar pe el, ci sistemul care l-a ţinut la putere în aceşti ani. Acesta este sistemul pus la punct de Traian Băsescu, care ameninţă în cel mai înalt grad corupţia, venalismul şi, în general, ceea ce e urât, fanariot, de mahala în noi, în români. De aceea se tem aceşti ipochimeni.
Nu mai putem să lăsăm să introducă Curtea Constituţională false cvorumuri, în care dv., 7,5 milioane, să contaţi mai puţin decât cinci judecători de la Curtea Constituţională (huiduieli). Seeeegur, trebuie să distrugem, adecă, constituţionalitatea României, statul de drept, ca să ne facem noi mendrele în ţara nimănui.
Preşedintele României, indiferent cine este el, trebuie să asculte de voinţa poporului, nu să-şi pună în funcţie cea mai servilă (se opreşte, îşi dă seama, începe să zâmbească, apoi continuă)… cel mai servil colaborator. Nu, mai bine un subordonat cu adevărat servil al Sistemului Ticăloşit, controlat de Dan Felix Voiculescu, Ion Ilici Iliescu şi Adrian Puşcărie Năstase.„
nota: Această postare este un pamflet şi trebuie tratată ca atare.
