Revista presei. Ponta îşi mută biroul în MApN!

Share

După scandalul Duicu, Ponta îşi mută biroul de la Palatul Victoria la Ministerul Apărării Naţionale, cu pază militară, ca să se ferească de traficul de influenţă „Premierul Victor PontaVictor-Ponta a anunţat, în această seară, că, după scandalul baronului de Mehedinţi, Adrian Duicu, în care procurorii susţin că se făcea trafic de influenţă din biroul lui de la Palatul Victoria, a decis să-şi mute biroul la Ministerul Apărării Naţionale” (Gândul)

Ponta intră în campanie cu promisiunea că-l bagă pe Băsescu la pușcărie „Întreaga coaliție de guvernare s-a mobilizat, ieri, împotriva lui Traian Băsescu, după ce acesta a vorbit despre posibile afaceri dubioase ale primarului din Voluntari, Florin Pandele, soțul Gabrielei Firea. Întrucât Comisia Nana nu a reușit să găsească nereguli care să ducă direct la șeful statului, PSD s-a agățat de o afirmație a lui Băsescu despre soțul lui Firea pentru a-l reclama pe acesta la Parchet” (EvZ)

Băsescu o ameninţă pe Firea cu Pandele, Ponta i-o întoarce cu Nana! „Scandalul iscat de cumpărarea unui teren agricol în comuna Nana de fata cea mare a preşedintelui, Ioana Băsescu, a atins cota dialogurilor cu iz mafiot. Atacul început în toamnă de USL s-a întors acum mitraliat de preşedintele Băsescu exact cu o zi înaintea raportului final al comisiei parlamentare înfiinţate pe tema pământului. Iar premierul Ponta nu s-a lăsat mai prejos şi a scos artileria întregului partid” (Puterea)

Incredibil! Șantajista Firea se plânge că e șantajată de Băsescu „Senatoarea PSD Gabriela Vrânceanu Firea, cea care plângea luni, pe umărul lui Ponta , că a fost șantajată și amenințată de președintele Traian Băsescu , în urma implicării ei în Comisia Nana,  a fost obligată recent  de către magistrații Instanței Supreme la plata unei amenzi administrative de 1.000 de lei, pentru că ar fi șantajat-o pe Narcisa Iorga, membru în Consiliul Național al Audiovizualului” (Curentul)

Procurorii se dau la nevestele politicienilor! „Au ajuns după gratii sau au dat în depresie şi suferă atacuri de panică zilnice la gândul că în următoarea dimineaţă se pot trezi cu mascaţii la uşă. Însă printre politicienii care au ajuns într-o asemenea situaţie, de neconceput pentru ei cu puţină vreme în urmă, se află şi unii care, neputinicioşi, sunt pe cale să trăiască umilinţa maximă pentru un bărbat” (Naţional)

Prezidenţiabilii lui Băsescu: Şeful statului  îşi laudă duşmanii de acum cinci ani „Traian Băsescu pare să-i prefere ca viitori preşedinţi exact pe oamenii cu care s-a războit în 2009: contracandidaţii săi Mircea Geoană şi Crin Antonescu, precum şi pe cel căruia i-a refuzat luni în şir poziţia de premier, Klaus Iohannis. Analiştii politici cred că declaraţiile preşedintelui au un singur scop: să bage zâzanie” (Adevărul)

Fostul şef de la Permise Argeş va face 6 ani de închisoare „Instanţa supremă i-a condamnat definitiv, luni, în dosarul permiselor eliberate fraudulos în Argeş, pe fostul şef al Serviciului Permise de Conducere, Gheorghe Vlăsceanu, şi pe fostul său adjunct, Vasile Voinea, la câte şase ani de închisoare cu executare” (Curierul naţional)

Doar jumătate din cei 2.400 kilometri de autostradă promişi sunt acoperiţi financiar „Sumele puse la dispoziţie de UE sau disponibilizate de la bugetul de stat în perioada 2014-2020 vor fi total insuficiente pentru construirea celor 1.800 kilometri de autostradă promişi de ministrul Transporturilor, Dan Şova” (România liberă)

Ianukovici susţine că Ucraina a intrat în război civil „O operaţiune antiteroristă a fost lansată în oraşul ucrainean Slaviansk, împotriva militanţilor proruşi care ocupă sedii ale serviciilor de securitate, anunţă ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov. Intervenţia forţelor speciale ucrainene s-a soldat cu morţi şi răniţi de ambele părţi, anunţă ministrul Arsen Avakov” (Cronica română)

Share