Revista presei. Noi lovituri pentru Dragnea

Share

Naţional: Ce noi lovituri în Justiţie îl aşteaptă pe vicepremier: Liviu Dragnea, cascadă de dosare pe persoană fizică “Baronul de Teleorman a fost trimis în judecată în Dosarul Referendumul. Şi acesta este doar primul hop pe care îl are de trecut în Justitie Liviu Dragnea. Cel care, după cum susţin sursele noastre, mai este implicat şi în alte câteva speţe, numai că de această dată nici ca ministru, nici ca lider de partid, ci pur şi simplu pe persoană fizică

România liberă: Deputatul Cătălina Ştefănescu, protejata lui Liviu Dragnea, va decide dacă deputaţii pot fi urmăriţi penal “Camera Deputaţilor a decis că deputatul Cătălina Ştefănescu “aparţinînd Grupului parlamentar al PSD, trece de la Comisia pentru învăţămînt, ştiinţă, tineret şi sport la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, în calitate de membru”. Cătălina Ştefănescu are 25 de ani, este absolventă a Facultăţii de Litere şi a Institutului Puşkin de la Moscova şi a fost aleasă în Teleorman, cu largul sprijin al vicepremierului Liviu Dragnea”

Gândul: Stenogramele Senatului. Antonescu, enervat că alianţa PSD-UDMR-PC i-a îngropat pactul pe justiţie. “Doriţi să păstrăm virginitatea acestei incinte, să nu discutăm nimic esenţial, o putem face” “Noi MCV nu discutăm. Noi FMI nu discutăm. Adică noi lucrurile esenţiale care privesc soarta acestei ţări, că sunt domeniul economic, că sunt domeniul justiţiei, nu le discutăm, pentru că problema noastră este să nu avem probleme. Nu le discutăm, dar funcţionarea eficientă a justiţiei, propria ei independenţă, toate aceste lucruri se petrec în folosul şi pe banii cetăţenilor români. De ce să nu discut eu MCV-ul când este un raport de ţară? Care ţară? România. Cum să nu-l discut? Că e despre mine”

EvZ: Alegerea Dreptei: a fuziona sau a pierde “Formaţiunile de dreapta iau în calcul o candidatură unică în alegerile de anul viitor. Orgoliile, însă, stau în calea proiectului

Cronica română: Papahagi îl critică dur pe Ponta “«Fiecare acțiune internațională a premierului Ponta compromite România», se arată într-un comunicat al vicepreședintelui Partidului Mișcarea Populară, Adrian Papahagi. În comunicat se arată că vizitele premierului și întâlnirile acestuia cu șefi de stat și diferiți reprezentanți ai statelor nu fac decât să erodeze și mai mult imaginea României în lume. Adrian Papahagi îl invită pe Victor Ponta să rămână acasă, întrucât, continuă vicepreședintele PMP, «toate deplasările Dvs. (ale premierului, n.r.) au fost păguboase: ați compromis deja tot ce se putea compromite în politica externă și europeană a României»”

Adevărul: Autostrada din Alba, aproape de finalizare. 40 de kilometri, gata în decembrie “Ultimele noutăţi de pe traseul autostrăzii ce traversează Alba, între Orăştie şi Sibiu, arată că este foarte posibil ca în decembrie 2013 să se circule pe primele două loturi, ceea ce ar însemna şi zona de ocolire a oraşului Sebeş. Pentru ca acest lucru să devină posibil mai sunt câteva probleme tehnice care se pot rezolva

Bursa: Poker cu despăgubiri “Fondul Proprietatea (FP) va plăti 1 leu pe acţiune în programul de răscumpărare care vizează preluarea unui pachet de 4,35% din propriile titluri, preţ cu 34,22% mai mare faţă de cotaţia din piaţă, astfel că oferta se ridică la 600 milioane lei (134,4 milioane euro)”

Share