Revista presei. MAE l-a favorizat pe Popa in forma continuata

Share

Curentul: Ministerul de Externe l-a favorizat pe Nicolae Popa în formă continuată. “Mai bine de o jumătate de zi, responsabilii din Ministerul de Externe s-au chinuit să dea un copy-paste după comunicatul emis de aceeaşi instituţie în 4 decembrie 2009, cånd s-au străduit, de asemenea din răsputeri, să-l acopere atåt pe Popa, cåt şi pe cei ce i-au favorizat şederea în Indonezia.”

Puterea: Vlas ştia că FNI este un joc piramidal menit să înşele. “Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a publicat, ieri, motivarea deciziei definitive din dosarul Fondului Naţional de Investiţii, notând că Maria Vlas că a ştiut tot timpul, chiar de la înfiinţarea FNI, că e vorba de un joc piramidal, menit să păgubească investitorii, şi că ea a urmărit obţinerea unor foloase”

Citeste in ziarul Puterea motivarea

Bursa: Ne împrumutăm aproximativ 5,7 sau 10-15 miliarde euro. “România va semna, anul viitor, un nou acord de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), a anunţat, ieri, preşedintele Traian Băsescu, în cadrul discursului său din plenul Parlamentului.”

Ziarul financiar: Băsescu: Mergem la FMI, nimeni nu ne împrumută pe termen lung. “Preşedintele Traian Băsescu a admis oficial, într-un discurs în faţa Parlamentului, că România va semna, în 2011, un nou acord de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). Preşedintele nu a spus care ar urma să fie cererea României de finanţare din partea Fondului, arătând însă că doar pentru acoperirea deficitului bugetar, pe care România s-a angajat să-l ţină la 4,4% din PIB, în 2011, avem nevoie să ne împrumutăm cu 5,7 mld. euro.”

Adevarul: Ce se întâmpla în Parlament când vorbea Băsescu. “În timpul discursului, puţini au fost cei care au mimat atenţia. În timp ce şeful statului prezenta în plen problemele arzătoare cu care se confruntă economia, unii democrat-liberali trimiteau mesaje pe telefon, unii îşi făceau ordine pe birou, iar alţii citeau presa pe net.”

Curierul national: Pregătiţi-vă de scumpiri! “FNSIA: Pâinea se va scumpi cu 30%, uleiul cu 15%, preţul legumelor şi fructelor va creşte cu 20%, iar lactatele cu până la 8%. Materiile prime insuficiente, majorarea TVA, precum şi lipsa unor măsuri de susţinere a sectorului alimentar vor aduce un val de scumpiri. Frumosu: În plus, există o criză a produselor agricole la nivel mondial, iar preţurile internaţionale au crescut”

Evenimentul zilei: 320.000 de români rămân fără ajutor de încălzire. “Românii cu iaht ori piscină şi saună sunt egali în faţa guvernului cu cei care deţin patru bivoli, şase porci sau 21 de oi. Nici unii, nici ceilalţi nu mai primesc ajutoare de încălzire.”

Financiarul: Fondul Proprietatea, lasat fara creantele pe care Romania le are dinainte de 1989. “Guvernul intentioneaza ca sumele recuperate in contul creantelor acumulate de Romania inainte de 1989 din activitatile de cooperare si comert exterior sa fie varsate direct la Bugetul de stat, si nu la capitalul social al Fondului Proprietatea, asa cum prevede legislatia in vigoare”

Gandul: La ce te înhami dacă nu îţi convine actul adiţional. “În timp ce plângerea la bancă nu costă nimic, un proces ar putea echivala cu o cheltuială de la 200 până la câteva mii de euro, dacă reclamantul nu are câştig de cauză”

Share