Revista presei. Liviu Dragnea, filat de DNA, dă sarcini cu porumbeii

Share

Naţional: Operaţiune de filaj fără precedent a DNA: Poştalionul lui Dragnea! „Secretarul general al PSD nu mai dă nici SMS-uri sau mail-uri, ba chiar nu apelează nici măcar la moderna metoda de barfa pe whatsapp. După ce a aflat cu stupoare că în Dosarul Referendumul a fost interceptat ambiental, prin intermediul telefoanelor primite chiar de la STS, Dragnea a pus pe roate o reţea proprie de comunicare cu oamenii săi de încredere. Care nu se bazează însă pe tehnologia 3G, ci pe … DN 6

EvZ: Ponta, gata de remaniere. Antonescu se împotriveşte „Premierul Victor Ponta lasă să se înţeleagă că se apropie o remaniere guvernamentală. Potrivit surselor EVZ, Relu Fenechiu şi Radu Stroe de la PNL şi Constantin Niţă şi Doina Pană de la PSD se află pe lista neagră. Liderul PNL, Crin Antonescu, nici nu vrea să audă

Adevărul: Constituţia, prin ochii şefilor de stat „Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, nu este scandalizat de faptul că atribuţiile şefului statului au fost ciuntite. În schimb, Traian Băsescu condamnă noul articol din Constituţie care îl transformă pe preşedinte în spectator”

Curentul: Ministrul „Decât” Pricopie îi jignește pe olimpicii României „Blestemul miniștrilor «garantați Vanghelie» pare să ne urmărească constant. O vorbă românească spune că «peștele de la cap se-mpute», fapt ce se transpune pe verticală de la vârfului ministerului Educației și până la elevi. Responsabilitatea slabei pregătiri a acestora revine primordial dascălilor, tot mai demotivați și apoi prost pregătiți”

Curierul naţional: Ce şanse au să se angajeze cei care nu au luat BAC-ul? „Peste 78.000 dintre cei înscrişi în sesiunea de vară nu au reuşit să promoveze. În România, 55% dintre antreprenori nu au în plan noi angajări pentru acest an. Cei care vor să angajeze au mari probleme în a găsi personal calificat. Rata de promovabilitate scăzută de la examenul de bacalaureat din ultimii ani are efecte negative atât asupra celor care nu şi-au câştigat dreptul de a urma studii superioare, dar şi pentru puţinii angajatori care au planuri pentru anul acesta de a recruta personal”

Gândul: Profesorul Octavian Stănăşilă: „Nu sunt medii normale. Subiectele la matematică – pomana ministerului pentru generaţia 2013” „În mod normal, spun matematicienii, cele mai multe note trebuiau să fie între 7 şi 7.50. Măsura este dată de legea normalităţii  sau de curba lui Gauss, care ar trebui să arate grafic asemenea unui clopot”

România liberă: Autostrada A4: În vacanţă spre Litoral, printre rulouri şi asfalt topit „Începute în 2008, lucrările de realizare a autostrăzii A4 -centura ocolitoare Constanţa, nu sunt încheiate nici în prezent. Lucrări de asfaltare desfăşurate pe câţiva kilometri pe două din cele patru benzi ale autostrăzii, în zona nodului rutier Agigea, vor pune la încercare nervii şoferilor care circulă spre sudul Litoralului”

ZF: Previziune-şoc: în ritmul actual de dezindustrializare, în anul 2100 România va mai avea doar opt milioane de locuitori „Scăderea natalităţii ca urmare a lipsei de încredere a populaţiei în econo­mie şi migraţia forţei de muncă ce nu-şi găseşte loc în ţară va depopula România. Situaţia apa­rent fără ie­şire în care se află România – de peste 20 de ani tra­tată în media occidentală drept a doua cea mai săracă ţară din UE- arun­că o tuşă groasă asupra per­spec­ti­ve­lor”

Puterea: Oprescu înhaţă banii maidanezilor „Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), instituţie în subordinea Primăriei Capitalei, a luat cu asalt adăposturile ONG-urilor după ce acestea au contestat în instanţă hotărârile Consiliului General”

Cronica română: Proteste în faţa CJ Cluj. S-a cerut demisia lui Uioreanu! „Peste o sută de persoane au protestat, marţi, în faţa Consiliului Judeţean (CJ) Cluj faţă de subevaluarea despăgubirilor pentru terenurile pe care se construieşte noua pistă a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, huiduindu-l pe preşedintele Horea Uioreanu şi cerându-i demisia”

Bursa: Sibex a suflat derivatele pe energie de sub nasul BVB „Bursa sibiană a semnat un parteneriat cu OPCOM . Ovidiu Petru: «Ne aşteptăm ca tranzacţionarea derivatelor pe energie să înceapă în trimestrul patru».  Furnizorii de energie sunt bucuroşi că-şi pot diminua riscurile”

Share