home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Revista presei. Lacrimile lui Basescu

Revista presei. Lacrimile lui Basescu

Share

Adevarul: Înmormântarea mamei unui preşedinte. “Elena Băsescu (81 de ani) a fost condusă pe ultimul drum de un alai funerar la nivel înalt. Preşedintele Traian Băsescu a plâns la căpătâiul mamei sale şi, pentru prima dată, nimeni nu l-a suspectat că lacrimile sale nu sunt reale.”

FOTO: Adevarul

Curentul: Baconschi dixit: urmează Hayssam, cu staţia pe partea dreaptă a arestului din Rahova. „Preşedintele sirian Bashar al-Assad va face o vizită în România în acest an, ocazie cu care vor fi semnate mai multe acorduri bilaterale pe justiţie şi afaceri interne, un acord de extrădare intrând în acest pachet“, a declarat ieri ministrul romån de Externe.

Evenimentul zilei: Legea pensiilor a trecut de Curte cu mâna PSD. “Legea pensiilor a fost declarată, ieri, constituţională la limită. Votul decisiv a stat în mâna unui judecător susţinut de PSD, partid care a contestat de altfel actul normativ.”

Puterea: Prima lege cu efecte retroactive. CCR a declarat Legea pensiilor ca fiind constituţională. “După trei ore de dezbateri, miercuri, la ora 12.15, judecătorii Curţii Constituţionale au decis să respingă contestaţiile PNL şi PSD privind Legea pensiilor. Aşadar, Legea pensiilor, adoptată în urma unei fraude dovedite prin imagini video, a fost declarată constituţională şi ea urmează a fi promulgată de preşedintele Traian Băsescu.”

Romania libera: Demnitarii din dosarul privatizărilor scapă de procurori. “Mai mulţi lideri politici au fost suspectaţi de procurorii DIICOT că ar fi favorizat, prin influenţă şi informaţii, grupul rusesc Marco, pentru obţinerea de energie la preţuri preferenţiale. În final, procurorii au închis dosarul.”

Bursa: Cresteri puternice pe pietele metalelor. “Preţurile metalelor – preţioase şi de bază, au crescut semnificativ ieri, ca urmare a deprecierii dolarului până la cursul minim al ultimelor opt luni faţă de euro. Preţul aurului a consemnat un nou maxim istoric la Londra şi New York, iar cotaţia argintului şi-a continuat ascensiunea, situându-se la nivelul maxim al ultimilor 30 de ani.”

Curierul national: Fiscul înteţeşte războiul în afacerea Rompetrol. “Blejnar: Plata unei dobânzi anuale de 25 mil. euro arată că Rompetrol recunoaşte că are datorii faţă de stat. Patriciu: Problema datoriilor este responsabilitatea noilor acţionari”

Financiarul: Criza finantelor publice amana revenirea in imobiliare pana in 2012. “Volumul tranzactiilor a inregistrat in Europa o crestere de aproape 70% la mijlocul lui 2010. Din cauza problemelor iscate de datoriile suverane investitorii au pus accentul pe activele de calitate”

Gandul: Francezul care conduce Dacia: „Voi, românii, aveţi un sentiment de inferioritate, ar trebui să ridicaţi mai mult capul”. “Românii au un sentiment de inferioritate, când, de fapt, ar trebui să ţină capul sus, spune Jerome Olive, numit acum nouă luni în funcţia de şef al Dacia şi de director general al Renault în România”

Ziarul financiar: România intră anul acesta în top 10 mondial al producătorilor de porumb. “România mai este în top 10 mondial doar la consumul de bere per capita, la trimis spam-uri şi la viteza internetului. “

Citeşte şi
Ameninţări asupra presei. Poliţia Constanţa cere dezvăluirea sursei!

Poliţia Constanța a solicitat unei publicații locale să dezvăluie identitatea unei surse, care le-a trimis

MediaSind atrage atenția Guvernului că angajaţii din cultură şi mass-media nu sunt salariați de mâna a doua

Federaţia FAIR-MediaSind, singura organizaţie reprezentativă la nivel de sector cultură şi mass-media, conform sentinţei TMB

Ben Oni Ardelean, din aripa PNL/USL, a sărit la gâtul jurnaliştilor

Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean i-a făcut nesimțiți si tupeiști pe jurnaliștii care au vrut să

Jurnalişti ucişi anul acesta, mai mulţi decât în anul 2017

După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018.

Mălin Bot, ca şi toată familia acestuia, are toate conturile blocate

Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor

Cozmin Guşă îi cere lui Rareş Bogdan să-şi ceară scuze ca să intre pe post

Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de

PSD mituieşte iar presa cu bani de la ministere, ca acum 15 ani

Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”

FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) îşi informează afiliaţii despre ce s-a întâmplat în România

FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul

Micky Şpagă iese la rampă împotriva televiziunilor (Stenograme PSD)

Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă

Adrian Năstase, PSD şi obsesia sa majoră cu controlul presei (Stenograme PSD)

În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care

Share