Puterea: Ce are Mircea Badea cu Felix „Mogulul i-a interzis să-şi bage penele în fund
şi să se ducă la Palatul Victoria ca să-l dea pe premier cu capul de birou şi, apoi, să-l ia de guler şi să-l arunce pe scările Guvernului pentru că a nominalizat-o pe Codruţa Kovesi la DNA”
Naţional: SIE ii inhata lui Gigi Becali imperiul din Pipera! „Serviciul de Informatii Externe se dovedeste cea mai profitabila institutie din Romania, depasind pana si performantele manageriale ale Bisericii Ortodoxe Romane”
Cronica română: Ruşanu s-a autosuspendat din PNL, după numirea la şefia ASF „Dan Radu Ruşanu, învestit miercuri de Parlament în funcţia preşedinte al ASF, a declarat pentru Mediafax că şi-a depus cererea de suspendare din PNL şi demisia din funcţia de deputat”
România liberă: Reprezentantul special al lui Vladimir Putin: „Pachetul Energetic III” al UE creează probleme suplimentare în cooperarea România – Rusia „Federaţia Rusă este interesată în dezvoltarea şi diversificarea relaţiilor economice cu România, in condiţiile în care creşterile din ultimii ani au fost modeste, iar volumul schimburilor rămâne în urma potenţialului, susţine, într-un interviu acordat României libere, Konstantin Kosachev, co-preşedinte al Comisiei interguvernamentale (mixte) româno-ruse de colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică”
Adevărul: Abramburicii. Învăţăturile Ecaterinei Andronescu pentru urmaşii săi (Liviu Avram) „Dacă n-aţi avut şansa să o auziţi plângând pe Ecaterina Andronescu, fost ministru etern al Educaţiei, merită să pierdeţi o oră din viaţă. Cam atât m-a ţinut la telefon după ce am publicat, anul trecut, un material despre implicarea ei în tentativa unor cercetători de la Politehnică de a obţine de la buget vreo jumătate de milion de euro pentru un proiect de cercetare plagiat în mod grosolan. În acea oră aţi avea posibilitatea să vedeţi în toată splendoarea ei uriaşa diferenţă între ceea ce spune, printre sughiţuri, un om politic şi ceea ce face el în realitate. El sau companionii săi politici”
Gândul: Ponta anunţă pe Facebook semnarea înţelegerii cu Daimler „Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri seară, pe Facebook, că în şedinţa de guvern de marţi s-a aprobat memorandumul de înţelegere cu compania germană Daimler care va investi pe ste 300 de milioane de euro în România”
EvZ: Cine vrea să cumpere Blue Air? „Un număr de 9 investitori s-au arătat interesaţi de preluarea operatorului aerian low-cost Blue Air. Companiile provind in Belgia, Italia, România, Grecia, Elveţia, Emiratele Arabe Unite şi Asia”
Curierul naţional: Supermarketurile sufocă producătorii români „Marile lanţuri de retail preferă produsele din import, celor româneşti nu li se acordă atenţie în magazine”
Curentul: Un scriitor hărțuit de bănci să plătească un credit pe care nu l-a luat a câștigat în instanță 351.000 de lei „Coșmarul lui Ionel Afodorci, cunoscut publicului după publicarea unui volum de de fabule, avea să înceapă pe 4 iunie 2006, dată la care a predat cartea de identitate Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor, îndeplinindu-și astfel datoria legală să anunțe schimbarea adresei de domiciliu. În câteva zile, a primit un buletin nou, iar cel vechi urma să fie distrus”
Bursa: Clienţii Bank Of Cyprus România – şi conturile blocate, şi buni de plată la ANAF „În condiţiile în care clienţii nu pot derula operaţiuni la ghişeu sau prin mijloace electronice (internet banking), aceştia nu pot achita obligaţiile la bugetul de stat”
