home MASS MEDIA, REVISTA PRESEI Revista presei. Am vrut să donăm armatei afgane puşcoace

Revista presei. Am vrut să donăm armatei afgane puşcoace

Share

Gandul: Noi telegrame Wikileaks: România a vrut să doneze armatei din Afganistan nişte puşti bătrâneşti, dar n-a putut acoperi costurile de transport “Pe 16 martie 2005, Ministerul Apărării a trimis o scrisoare Ambasadei SUA, primită abia pe 1 aprilie, prin care anunţa intenţia guvernului de la Bucureşti (condus la acea vreme de Călin Popescu Tăriceanu) de a dona armament Armatei Naţionale a Afganistanului, ţară în care România era şi este implicată, alături de SUA, în războiul împotriva talibanilor”

military-today

Puterea: Oţelul, în grupă cu Manchester, Benfica şi Basel “Campioana României, Oţelul Galaţi, va evolua în grupa C a Ligii Campionilor, alături de echipele Manchester United (Anglia), Benfica Lisabona (Portugalia) şi FC Basel (Elveţia), conform tragerii la sorţi de joi, de la Monte Carlo”

Romania libera: Cum s-a refugiat familia regală din calea sovieticilor “La doar câteva ore după ce Regele Mihai I l-a arestat pe mareşalul Ion Antonescu, care instaurase un regim autoritar pronazist în România, iar prin acest act, ţara noastră a devenit aliata de facto a Naţiunilor Unite, membrii Casei Regale au fost nevoiţi să îşi facă bagajele şi să se refugieze în munţi, din cauza brutalităţii „aliaţilor eliberatori” sovietici”

Curentul: Averea PCR, mătrăşită de Iliescu&co. în haznaua capitalismului post-decembrist “La o săptămånă după joaca de-a „uite PCR-ul, nu e PCR-ul“, CFSN a emis, discret, aproape fără ştiinţa opiniei publice, un act cu adevărat important de care nu-şi mai aminteşte aproape nimeni: „Decretul-Lege nr. 30/18.01. 1990“,  o înşiruire de vorbe care acum, la fel ca şi atunci, în urmă cu 21 de ani, nu spun prin ele însele absolut nimic. Adevărata lor semnificaţie este conţinută însă în numele complet al obscurului act oficial: „Decretul-Lege nr. 30/18.01. 1990 privitor la trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului Partid Comunist Român“”

EvZ: Un puci amânat în PSD. Scurt inventar al problemelor din partidul lui Victor Ponta “Nemulţumiţii din PSD încearcă să organizeze şi să forţeze mâna lui Victor Ponta să împartă cu ei volanul partidului. Miza: accesul la resursele promise prin intrarea la guvernare. În PSD nu e linişte”

Adevarul: Oliviu Gherman, senator pe viaţă în vilă de lux “Fostul preşedinte al Senatului Oliviu Gherman a dat în judecată statul cu scopul obţinerii unei chirii mici pentru apartamentul de lux din Kiseleff . Pentru că apartamentul de lux de la stat din Kiseleff nu îi era suficient, Oliviu Gherman a cerut şi a şi primit o vilă în excusivistul cartier ANL Henri Coandă”

Curierul national: Cât de bună este strategia fiscal-bugetară? “Nicolescu (CNIPMMR): România avea nevoie de această strategie încă din 1990, fiind un instrument major pentru mediul de afaceri. «Nu este perfectă, pentru că nu se ţine cont suficient că întreprinzătorii au avut criză economică şi nu prevede măsuri speciale care să îi ajute să iasă din criză». Consiliul propune o loterie a bonurilor fiscale prin care să se combată evaziunea fiscală”

Bursa: Subiectul listarii BCR. Cinci SIF-uri, patru opinii “Doar trei din cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF-uri) au convocat Adunări Generale în septembrie, trecând pe Ordinea de zi iniţierea demersurilor pentru listarea BCR, după cum solicitaseră mai multe fonduri de investiţii cu circa o lună în urmă”

Fin.ro: Steve Jobs a plecat de la Apple: o demisie de 52 miliarde dolari “Cand Steve Jobs a preluat Apple, la 29 iulie 1997, capitalizarea com­paniei se cifra la 2,08 mld. $. Miercuri, la inchiderea cotatiilor, a fost de 348,7 mld. $. O crestere de 9.020%. Demisia lui Jobs a ve­nit pe neasteptate si a redus valoarea corporatiei cu 52 mld. $”

Nota: Nu ne asumam punctele de vedere ale redactiilor, nici greselile autorilor. De exemplu, acum nu suntem de acord ca pistoalele-mitraliera AKM sunt puscoace, cu care incercam noi sa-i pacalim pe afgani.

Ba, din contra, pentru razboiul de gherila cu acestia erau foarte potrivite. Armele rusesti AKM (Avtomaticiskaya Kalaşnikov Maşîna) sunt printre cele mai longevive si fiabile pistoale-mitraliera din lume, foarte prezente in zonele de conflict din toata lumea.

Am avut o astfel de arma in armata. Este usoara, simpla, buna, foarte exacta la foc cu foc si extrem de practica in teatrul de lupta. Versiunea cu pat rabatabil e si mai practica.

Evident, nu se compara cu Mauserele germane sau Brenurile americane, dar nu despre aceasta vorbim aici.

Citeşte şi
După trei ani de scădere, numărul violenţelor împotriva jurnaliştilor a crescut din nou în 2018.
Primăria liberalului Nicolae Robu a blocat toate conturile jurnalistului civic Mălin Bot şi ale membrilor
Patronul postului Realitatea TV, Cozmin Gușă, a declarat că Rareș Bogdan, realizatorul emisiunii ”Jocuri de
Corina Crețu și-a acuzat pe Facebook propriul partid, PSD, că direcționează către presă ”sume incredibile”
FIJ (Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor) a reacţionat dur la agresarea şi baterea jurnaliştilor în timpul
Apare în arenă politicianul frenetic Şerban Mihăilescu a.k.a. Micky Şpagă. Aceasta este o nouă stenogramă
În prima stenogramă, protagonist este Adrian Năstase. Aici se vede una dintre bolile pe care
Grupul elveţian Ringier şi compania Sport Media Group din Bulgaria au cumpărat de la Intact
Șeful PSD Liviu Dragnea a lansat un atac direct la adresa libertății presei duminică seară.
Consiliul Naţional al Federaţiei FAIR - MediaSind, întrunit în data de 23 aprilie 2018 la
Share