Sunt nemulţumiri la SRTV, pentru că se fac concedieri. Acum, eu sunt de acord cu Andi Lăzescu, pentru că într-adevar în TVR sunt mult prea mulţi angajaţi care pierd bani publici şi se bazează pe prevederile unui contract colectiv, în baza căruia salariaţii pot fi concediaţi extrem de greu.
Pe de altă parte, cumva instituţia trebuie reformată, dar şi legislaţia (iar contractul colectiv face parte din ea) trebuie respectată. Caragiale a spus aşa:
“Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!”
În sfârşit, prima analiză lucidă despre B1 TV de Brânduşa Armanca despre un post, devenit de curând de ştiri, care parcă merge într-un fel pe urmele Antena 3, cel puţin ca format media.
Adrian Pârvu este noul redactor şef de la Academia Caţavencu (a lui Adamescu), zice Bianca Damian de la Reporter Virtual, dar eu aş spune să fim prudenţi, că nu se ştie niciodată cu ventilatorul de presă InPolitics. Un lucru e sigur: Robert Turcescu ştie bine lecţia reducerii la absurd pentru scrierea unui pamflet de presă.
Click FM poate fi recepţionat şi pe Facebook. Bine. Să vedem ce emite. E greu după City FM. Numele e de tabloid. Ce încredere să am?
Mâine cică ar avea loc o întâlnire la vârf Antena Group – RCS & RDS, ca să tranşeze chestia cu GSP TV. Ceea ce nu pricep e ce anume mai au de discutat. Trebuie respectat principiul must-carry? Trebuie. Gata, ce mai discutaţi?
Simona Pătruleasa revine la Kanal. D, asta e viata!