Revista pres(arilor). Libertatea presei, atacata in (aproape) toata Europa

Share

Guvernul de la Roma, condus de libertarianistul Silvio Berlusconi, merge pe trendul general european libertarianist antidemocratic.

Avem astfel cunoştinţă despre o lege a presei în Ungaria, care a dus la proteste ample ale jurnaliştilor. Totusi, ea există şi este în prezent aplicată. În Franţa există un preşedinte, Nicholas Sarkozy, cu tendinţe despotice, care intervine pe programele televiziunii publice.

Christopher O’Connor on Foreign & Commonwealth Office

Mai avem în Spania un guvern care a decis că un conclav de politicieni avizează favorabil sau nu programele şi materialele care intră pe televiziunea de stat.

Problemele italiene sunt binecunoscute de mai mulţi ani. Forţarea divulgării surselor şi tot tacâmul de porcării. În Marea Britanie, în Scandalul NotW, se cere publicaţiilor care au scris despre ce nenorociri fac cei din trustul News Corp. să-şi divulge sursele.

Scotland Yardul merge direct la ţintă. Poliţişti corupţi care au lucrat împreună cu infractorii de la NotW, susţine presa britanică, ar încerca acum să afle de la jurnaliştii serioşi de la „The Guardian” care sunt sursele din poliţie ce le-au dezvăluit că ei lucrează mână în mână cu cei de la News Corp.

La noi, Silviu Prigoană Întâiul visează noaptea şi decartează ziua în Parlament legi ale presei, în timp ce fiul său înfiinţează televiziuni-fantomă cu nume stranii, iar Ioan Ghişe îi ţine hangul cu proiecte la fel de aberante.

Domnule Andrei Pleşu, cu tot respectul: greşiţi

Ceea ce ma îngrijorează este că acum a intrat în horă Andrei Pleşu, un gânditor pe care îl citesc de pe vremea „Minimei moralia”, ediţia princeps. De exemplu, dl. Pleşu îi cere gazetarului… să vadă textul înainte de publicare.

Dacă publicaţia la care scrie respectivul jurnalist nu este de partid sau a unei asociaţii profesionale, care îşi au propriile lor reguli de autopromovare prin organe de presa dedicate, jurnalistul nu trebuie niciodată să accepte aşa ceva.

„Experienţa m-a învăţat să nu mă las pe mâna ziariştilor”

, scrie Andrei Pleşu.

Maestre, experienţa v-a învăţat astfel, pentru că nu aţi avut de-a face (ori aţi avut de-a face prea rar) cu jurnalişti adevăraţi, ci cu mutanţi ai noii prese decăzute.

„Am dreptul să fiu tratat cuviincios”

Maestre, un jurnalist nu are dreptul să vă trateze necuviincios.

„Am deci motive să mă tem de ziarişti”

Maestre, aveti dreptul să vă temeţi, dar nu de jurnalişti, ci, aşa cum am scris şi mai sus, de mutanţii noii prese ticăloşite. Care se străduiesc să vă convingă în fiecare zi că aşa trebuie să arate un jurnalist. Ceea ce este complet eronat.

Ghiţă, implicat în războaiele intra-PSD

De ce merge presa prost? Ia uite aici de ce. Pentru că managerii de presă ca Sebastian Ghiţă şi patronii de presă, cum a fost SOV de exemplu, ori cum este Dan Voiculescu, se introduc cu tot dinadinsul în astfel de porcării şi iţicării parapolitice.

Că politice nu le pot spune, politica presupune cu totul alte lucruri, de care noi am uitat cam de mult timp. Că Ghiţă angajează nişte sicofanţi pe post de bodyguarzi pentru alegeri PSD şi discută aceasta cu consilierul său de taină, asta e rudă bună cu ceea ce ştiam de mult timp, anume că e prieten la cataramă cu Ponta.

Şi astfel se ajunge la asemenea aberatii: oamenii cu nume, vectori de opinie, sunt pilotaţi politic, iar restul „jurnaliştilor” muncesc pe glie, în fabrici de ştiri otrăvite.

TMC continuă să bâjbâie prin ceaţa politicilor editoriale eronate, în loc să încerce să devină un adevărat post de ştiri de economie şi finanţe. De exemplu, Emil Hurezeanu ar trebui să fie portdrapelul postului, cu o nouă emisiune de pe The Money Channel, „Compas”, de politică externă, evident.

Ce treabă are asta cu TMC – nu am nici cea mai mică idee. În acest timp, cum Dumnezeu de prosperă Clanul Voiculescu? Iar la Realitatea TV continuă hemoragia de oameni. Acum se zvoneşte că pleacă şi Adriana Nedelea. Am două curiozităţi:

1. Cine stinge lumina;

2. Cine închide uşa.

Share